Acest articol a aparut in defuncta revista art & roll in 2002. L-am republicat acum, cu ocazia intrarii filmului Anora in cinema, care mi-a adus aminte de old Billy W.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Adios & Ola, Billy !
“Billy nu vedea lumea in mod comic sau in mod tragic. El vedea pur si simplu LUMEA. Asa ca lumea l-a acuzat de cinism. Din acest punct de vedere, cel mai mare compliment pe care mi l-ar putea face cineva ar fi sa-mi spuna ca sunt un cinic.”
Walter Matthau-AFI 1986
“Mr. Death, I’m ready for my close up”. Un ultim film, finalul film al mortii de la al carui turnaj nu poti lipsi.
Trebuia sa moara ca sa fie din nou pe “Prima pagina”. Asa mai auzim de el. Desi in ultimii ani a fost omniprezent pomenit, de 20 de ani n-a mai intrat pe un platou de filmare. 2002 este anul Billy Wilder si lumea e deja mult mai trista…
N-a mai suportat sa stea dupa ce prietenii si actorii sai, Lemmon si Matthau, fatete ale personajului Wilder, au plecat si ei de aici. Probabil ca acum stau cu totii la o parola undeva deasupra norilor si dupa cum spune titlul unui film de Lubitsch, e “Trouble in Paradise”.
Stau intr-un hotel in Sevilla si ma uit la seara omagiala de pe Arte. Pe Canal + s-a discutat in emisiunea de cinema ca despre evenimentul major, filmele sale s-au dat mereu si se dau incontinuu; doar in ultima luna pe Arte s-a nimerit “Foreign Affair” si “Viata particulara a lui Sherlock Holmes”, (ambele in seri tematice nelegate de Wilder) chiar si romanii au dat “Lost Weekend”! Oare s-a uitat Wilder la Oscarurile de acum 2 ani, cind autorii lui “American Beauty” i-au multumit in public si au recunoscut inspiratia din “Sunset Boulevard” si “Apartamentul”. Tocmai mi-au dat lacrimile pentru ca in cadru a aparut Billy, un batrinel minunat, exuberant si jovial, la fel cum mi-au dat lacrimile cind m-a sunat un prieten la 00,20 in noaptea de miercuri spre joi, 27 martie 2002 pentru a-mi da o veste pe care o asteptam, crispat, de un timp incoace. 95 de ani, o virsta previzibila pentru o plecare definitiva. Cum glumea Wilder: “Un om se duce la doctor si se plinge ca nu mai poate urina. <<Citi ani aveti>>, intreaba doctorul? <<90 de ani>>, raspunde pacientul. <<A, pai nu-i mare scofala>>il consoleaza doctorul.<< Nu credeti ca ati urinat destul pina la virsta asta?>>)
Billy vorbeste acum la televizor intr-o germana amestecata cu engleza pestrita, despre Marylin Monroe. Abia s-a terminat “Unora le place Jazz-ul”, dar l-au dat in franceza. Deh, nimeni nu e perfect. In librariile spaniole, a aparut tradusa, cartea lui Cameron Crowe, “Conversacion con Billy Wilder”, pe care am rasfoit-o si n-am cumparat-o anul trecut pe vremea asta, in Amsterdam. Personal, am mereu aceiasi problema, as fi vrut sa mai fi facut un film, doua, trei…“one, two, three”…
Am prezis acum citiva ani ca lumea se va detepta si va urla cu surle si trimbiti cind Billy va disparea complet. Pina atunci l-a inconjurat valul tacerii, al trecutului devenit prezent continuu, pina la trecerea permanenta intr-un trecut definitiv.
Abia acum 3 saptamini am reusit sa vad primul sau scenariu pus pe pelicula, “Oameni de duminica”(1927), regizat de Robert Siodmak si Edgar G. Ulmer, primul film amestec de documentar si fictiune, pasaportul lui Billy spre UFA, apoi Paris, apoi New York, apoi Hollywood.
Vienezul Billy Wilder a fost mereu legat de vechea Europa, de relicvele fostului imperiu austro-ungar, chiar de Romania. A fost prieten cu unul, I.A.L. Diamond (Izzy), totodata co-scenarist. A creat cel mai frumos personaj romanesc de pe ecran, barmanul suprarealist din “Irma La Douce”.
“The Ace in the hole” al unui domeniu disfuctional (arta / industrie), care te poate face sa devii cinic, Wilder este o combinatie de Balzac (Comedia umana), Goya (Capriciile), Paganini (tot capricii), Strauss (valsuri pe Dunarea albastra) si mult espresso (italian coffee, very strong).
Sau, cum spunea Caragiale, acest anti-roman convins, “Simt enorm si vaz monstruos”. Plusez: “Nimic din ce mi-e omenesc nu mi-e strain” , “errare humanum est”, “iarna nu-i ca vara”, lui Billy i-ar fi placut poanta…
Billy traieste…aici, linga mine, in camera de hotel, unde termin sticla de Jack D’s in onoarea lui…cred ca Billy ar fi preferat Schloss Chateau o mie noua sute vara…seamana putin cu Mickey Rooney in “Principiul dominoului”, n-am mai auzit o germana mai amuzanta in viata mea… se ride, se fumeza, se bea si nu mai sunt singur demult, stau cu Billy la o sueta, el dinauntrul televizorului, eu dinauntrul pasiunilor mele. Uimitor cit este de viu si real si probabil e singura moarte care nu ma afecteaza atit de tare in mod real, pentru ca Billy s-a retras din 1982. Viata e trista, viata se termina la un moment dat. Modelul perfect: sa fii, sa vezi, sa descrii lumea cu dulcele/ amar dozat unic de Billy, made in Billy Wilder’s world. Nobody’s perfect dar nici viata nu e perfecta. Cred totusi ca, intr-o zi senina, pina si Dumnezeu ar vrea sa fie putin Billy Wilder.
La intrarea in rai parola e “Avanti !”. Si pina la urma tot pe Sunset ajungi. Adios & Ola, Billy & OLE !
7.04.2002, intr-un lost weekend la Sevilla,
Alin Ludu Dumbrava
& her ia a real treat, a new found interview (extensive) with Billy Wilder, published last year (2023) by Kevin Lally, who had 6 conversations with Billy in 1993 !
https://kevinlallyonfilm.com/2023/06/16/my-first-encounter-with-billy-wilder/