vineri, 14 octombrie 2005

Crimen Perfecto (2004)-cronica !

FERPECT


Pentru unii cel mai interesant cineast iberic este Pedro Almodovar, pentru alţii Alex de la Iglesia. Pentru ceilalţi există Julio Iglesias. Otros cohones sau sans de. Iglesia face filme mai funny, mai puţin melo şi mai mult hetero decât Almodovar, deşi este aproape de un cinema trash (John Waters, Russ Meyer, Jess Franco, Troma?), trage cu coada ochiului la Alfred Hitchcock şi Brian De Palma, Luis Bunuel şi Salvador Dali, asta în timp ce împroşcă gore şi dirt.

Iglesia (nume care înseamnă biserică, culmea paradoxului sau nu), e aproape inclasabil. Violent, hiper-kinetic, sexual, vulgar, zgomotos, alert, extrem de loco, ca şi cum ai scrâşni în dinţi cocaină. Al optulea film al lui de la Iglesia este primul lui film care rulează pe ecranele româneşti (la festivaluri s-au putut vedea 800 Balas, sau El Dia de la Bestia, la pay tv, 800 balas şi La Comunidad, şi pe vremuri, adică prin 1996, la Antena Unu, Accion Mutante, primul său lung metraj... mutant, film care a şocat şi turned off pe mulţi. A mai făcut Perdita Durango şi Muertos de risa şi acum, Crimen ferpecto, un succes absolut, din Spania, în Franţa, chiar şi în America. Titlul parodiază Dial M for Murder, filmul lui Hitchcock din 1954, intitulat în Spania Crimen Perfecto / O crimă perfectă.

Dar cum e crima ferpectă? Este o satiră care se întâmplă într-un mall care perpetuează Dawn of the dead, o cinică parodie a visului spaniol, adaptare după varianta americană cu siesta, tapas, sex after hours, şi incorectitudine politică, care politică?

Rafael (Guillermo Toledo), un gigolo arivist, responsabil de etaj, îşi omoară accidental nemesisul, pe Don Antonio (Luis Varela) şi dă de o belea mult mai groasă. Anume, există un martor, o ciumă de femeie, urâţenia pământului (să nu spunem a iadului), pe nume Lourdes (Monica Cervera), al cărei preţ al tăcerii, este chiar el. Pentru că ea îl vrea. Şi dacă el nu se consemnează... Personajele şi situaţiile sunt groteşti, dar pentru universul lui de la Iglesia cel mai aproape de realitate, la fel ca în La Comunidad. Muzica lui Roque Banos, este o combinaţie de Bernard Herrmann cu John Ottman (la Suspecţi de serviciu). Numele magazinului, YeYo, este un nume de cod pentru cocaină. Personajul lui Don Antonio aminteşte de la jumătate de prietenul lui David, Griffin Dunne în American Werewolf in London.

Filmul e o comedie demenţială, mai aproape de Santiago Segura, actorul, prietenul lui senor Alex şi eroul naţional spaniol, Torrente, un personaj vulgar pe lângă care Iglesia este model de comportament social model. Duceţi-vă la Crima ferpectă să vedeţi un Iglesia, pe lângă El Greco, Goya, Picasso sau corrida, cerveza şi chorizo, spaniolii mai au şi Iglesia. În lumea lui ferpectă, totul e, cum altfel decât ferpect.

Alin Ludu Dumbravă
Şapte Seri, octombrie 2005

sâmbătă, 18 iunie 2005

The machinist/El Maquinista (2004)

Welcome to the Machine (El Maquinista)

"Welcome my son, welcome to the machine", spun Pink Floyd pe Wish you Were Here. Dar Trevor Reznik (nume kafkesc, v.Gregor Smasa sau poate Trent Reznor) nu mai e bine primit nici măcar în hala industrială unde lucrează. Trevor (Christian Bale) nu a mai dormit de un an de zile şi nu face diferenţa între coşmaruri şi realitate . Mă opresc aici cu sinopsisul Maşinistului, cu menţiunea că el aparţine unui tip de film devenit gen în sine. Acesta include recentele Memento, Fight Club, Spider, Secret Window, Lost Highway, temele-fetiş ale lui Brian de Palma (Rising Cain, Body Double) sau Polanski (Locatarul, Repulsie), apriorice Hitchcock-iene, provenite din mama şi tata (mai mult mama) filmelor de acest gen, anume Psycho. Omagiat aici de muzica lui Roque Banos a la Bernard Herrmann (plus instrumentul numit teremin, care spune de obicei că te afli la Nord de Nord-vest!). Literar, filmul e inspirat din Kafka şi Dostoievski (v. Ivan, nemesisul lui Reznik, un redneck cu tuşe de Marlon Brando). Mi-a amintit şi de Marabito de Takeshi Shimizu văzut la TIFF, un soi de Eraserhead japonez. Maşinistul, spaniol ca finanţare, a fost şi filmat acolo, deşi se întâmplă în SUA. Câteva cadre sunt ireale (mai ales secvenţa de la bâlci), culoarea e desaturată la maxim şi aminteşte de experimentele lui Darius Khondji la Seven. Regizorul Brad Anderson (care a mai făcut un film aproape la fel de coşmaresc, Session 9), zice că s-a inspirat din austeritatea decorurilor expresioniste (Cabinetul doctorului Caligari, Nosferatu, Vampyr), şi producţiile lui Val Lewton (I Walked with a Zombie, The Seventh Victim).

Maşinistul e scris de Scott Kosar, care, în rest, a retuşat horror-uri mai mult sau mai puţin seminale (remake-urile la Texas Chainsaw Massacre, Amityville Horror, The Crazies). Tema centrală este cea a vinovăţiei privită ca un cancer care roade tot, carnea şi conştiinţa, marea problemă a scenaristului în a considera proiectul nefilmabil fiind protagonistul, care era descris ca un schelet umblător. Iar Christian Bale, (care acum a devenit legendarul Batman), a slăbit de ar fi putut da examen de intrare la Auschwitz, aproape 30 de kilograme, urmând o dietă stoică (pentu a folosi cuvinte uşoare) despre care s-a scris mai mult decât despre film în sine. Este considerată cea mai bravă şi nebunească manevră de actor de Metodă pe care a întreprins-o cineva vreodată, cu mult peste limita impusă de Robert De Niro în Taurul furios. De ce a făcut actorul acest pas aproape sinucigaş, poate pentru a se identifica cu personajul său Reznik, pentru a-l înţelege mai bine. Nici nu prea contează de ce, el devine astfel cel mai bun efect special al filmului şi nu poţi decât să priveşti, hipnotizat această călătorie a sa pe Route 666/Highway to Hell, un coşmar industrial ca un sound subliminal Nine Inch Nails, (Kafka audio), un freak show cu maşinişti dereglaţi care sunt parte integrantă din maşinăria propriei lor distrugeri.

-------------------------------------------------------------------------------------------
Notă: Al doilea film adus de Transilvania Film (după Noi Albinoi, bravo!), văzut la Studio, cinematograful unde niciodată nu se lasă genericul de film să curgă până la sfârşit…doar e cinematograful UCIN. Poate le-ar trebui un maşinist ca Reznik.

Alin Ludu Dumbravă
Sapte Seri, iunie 2005
5 din 5, 10 din 10