"Welcome my son, welcome to the machine", spun Pink Floyd pe Wish you Were Here. Dar Trevor Reznik (nume kafkesc, v.Gregor Smasa sau poate Trent Reznor) nu mai e bine primit nici măcar în hala industrială unde lucrează. Trevor (Christian Bale) nu a mai dormit de un an de zile şi nu face diferenţa între coşmaruri şi realitate . Mă opresc aici cu sinopsisul Maşinistului, cu menţiunea că el aparţine unui tip de film devenit gen în sine. Acesta include recentele Memento, Fight Club, Spider, Secret Window, Lost Highway, temele-fetiş ale lui Brian de Palma (Rising Cain, Body Double) sau Polanski (Locatarul, Repulsie), apriorice Hitchcock-iene, provenite din mama şi tata (mai mult mama) filmelor de acest gen, anume Psycho. Omagiat aici de muzica lui Roque Banos a la Bernard Herrmann (plus instrumentul numit teremin, care spune de obicei că te afli la Nord de Nord-vest!). Literar, filmul e inspirat din Kafka şi Dostoievski (v. Ivan, nemesisul lui Reznik, un redneck cu tuşe de Marlon Brando). Mi-a amintit şi de Marabito de Takeshi Shimizu văzut la TIFF, un soi de Eraserhead japonez. Maşinistul, spaniol ca finanţare, a fost şi filmat acolo, deşi se întâmplă în SUA. Câteva cadre sunt ireale (mai ales secvenţa de la bâlci), culoarea e desaturată la maxim şi aminteşte de experimentele lui Darius Khondji la Seven. Regizorul Brad Anderson (care a mai făcut un film aproape la fel de coşmaresc, Session 9), zice că s-a inspirat din austeritatea decorurilor expresioniste (Cabinetul doctorului Caligari, Nosferatu, Vampyr), şi producţiile lui Val Lewton (I Walked with a Zombie, The Seventh Victim).
Maşinistul e scris de Scott Kosar, care, în rest, a retuşat horror-uri mai mult sau mai puţin seminale (remake-urile la Texas Chainsaw Massacre, Amityville Horror, The Crazies). Tema centrală este cea a vinovăţiei privită ca un cancer care roade tot, carnea şi conştiinţa, marea problemă a scenaristului în a considera proiectul nefilmabil fiind protagonistul, care era descris ca un schelet umblător. Iar Christian Bale, (care acum a devenit legendarul Batman), a slăbit de ar fi putut da examen de intrare la Auschwitz, aproape 30 de kilograme, urmând o dietă stoică (pentu a folosi cuvinte uşoare) despre care s-a scris mai mult decât despre film în sine. Este considerată cea mai bravă şi nebunească manevră de actor de Metodă pe care a întreprins-o cineva vreodată, cu mult peste limita impusă de Robert De Niro în Taurul furios. De ce a făcut actorul acest pas aproape sinucigaş, poate pentru a se identifica cu personajul său Reznik, pentru a-l înţelege mai bine. Nici nu prea contează de ce, el devine astfel cel mai bun efect special al filmului şi nu poţi decât să priveşti, hipnotizat această călătorie a sa pe Route 666/Highway to Hell, un coşmar industrial ca un sound subliminal Nine Inch Nails, (Kafka audio), un freak show cu maşinişti dereglaţi care sunt parte integrantă din maşinăria propriei lor distrugeri.
-------------------------------------------------------------------------------------------
Notă: Al doilea film adus de Transilvania Film (după Noi Albinoi, bravo!), văzut la Studio, cinematograful unde niciodată nu se lasă genericul de film să curgă până la sfârşit…doar e cinematograful UCIN. Poate le-ar trebui un maşinist ca Reznik.
Alin Ludu Dumbravă
Sapte Seri, iunie 2005
5 din 5, 10 din 10
