sâmbătă, 18 iunie 2005

The machinist/El Maquinista (2004)

Welcome to the Machine (El Maquinista)

"Welcome my son, welcome to the machine", spun Pink Floyd pe Wish you Were Here. Dar Trevor Reznik (nume kafkesc, v.Gregor Smasa sau poate Trent Reznor) nu mai e bine primit nici măcar în hala industrială unde lucrează. Trevor (Christian Bale) nu a mai dormit de un an de zile şi nu face diferenţa între coşmaruri şi realitate . Mă opresc aici cu sinopsisul Maşinistului, cu menţiunea că el aparţine unui tip de film devenit gen în sine. Acesta include recentele Memento, Fight Club, Spider, Secret Window, Lost Highway, temele-fetiş ale lui Brian de Palma (Rising Cain, Body Double) sau Polanski (Locatarul, Repulsie), apriorice Hitchcock-iene, provenite din mama şi tata (mai mult mama) filmelor de acest gen, anume Psycho. Omagiat aici de muzica lui Roque Banos a la Bernard Herrmann (plus instrumentul numit teremin, care spune de obicei că te afli la Nord de Nord-vest!). Literar, filmul e inspirat din Kafka şi Dostoievski (v. Ivan, nemesisul lui Reznik, un redneck cu tuşe de Marlon Brando). Mi-a amintit şi de Marabito de Takeshi Shimizu văzut la TIFF, un soi de Eraserhead japonez. Maşinistul, spaniol ca finanţare, a fost şi filmat acolo, deşi se întâmplă în SUA. Câteva cadre sunt ireale (mai ales secvenţa de la bâlci), culoarea e desaturată la maxim şi aminteşte de experimentele lui Darius Khondji la Seven. Regizorul Brad Anderson (care a mai făcut un film aproape la fel de coşmaresc, Session 9), zice că s-a inspirat din austeritatea decorurilor expresioniste (Cabinetul doctorului Caligari, Nosferatu, Vampyr), şi producţiile lui Val Lewton (I Walked with a Zombie, The Seventh Victim).

Maşinistul e scris de Scott Kosar, care, în rest, a retuşat horror-uri mai mult sau mai puţin seminale (remake-urile la Texas Chainsaw Massacre, Amityville Horror, The Crazies). Tema centrală este cea a vinovăţiei privită ca un cancer care roade tot, carnea şi conştiinţa, marea problemă a scenaristului în a considera proiectul nefilmabil fiind protagonistul, care era descris ca un schelet umblător. Iar Christian Bale, (care acum a devenit legendarul Batman), a slăbit de ar fi putut da examen de intrare la Auschwitz, aproape 30 de kilograme, urmând o dietă stoică (pentu a folosi cuvinte uşoare) despre care s-a scris mai mult decât despre film în sine. Este considerată cea mai bravă şi nebunească manevră de actor de Metodă pe care a întreprins-o cineva vreodată, cu mult peste limita impusă de Robert De Niro în Taurul furios. De ce a făcut actorul acest pas aproape sinucigaş, poate pentru a se identifica cu personajul său Reznik, pentru a-l înţelege mai bine. Nici nu prea contează de ce, el devine astfel cel mai bun efect special al filmului şi nu poţi decât să priveşti, hipnotizat această călătorie a sa pe Route 666/Highway to Hell, un coşmar industrial ca un sound subliminal Nine Inch Nails, (Kafka audio), un freak show cu maşinişti dereglaţi care sunt parte integrantă din maşinăria propriei lor distrugeri.

-------------------------------------------------------------------------------------------
Notă: Al doilea film adus de Transilvania Film (după Noi Albinoi, bravo!), văzut la Studio, cinematograful unde niciodată nu se lasă genericul de film să curgă până la sfârşit…doar e cinematograful UCIN. Poate le-ar trebui un maşinist ca Reznik.

Alin Ludu Dumbravă
Sapte Seri, iunie 2005
5 din 5, 10 din 10