duminică, 15 octombrie 2006

A fost sau n-a fost (2006)

A fost şi va fi - A fost sau n-a fost?

Şapte Seri, octombrie 2006



A fost sau n-a fost. E pe ecrane acum. Du-te să-l vezi. Sau te păstrezi pentru Lacrimi de iubire, filmul?

Tocmai a luat premiul cel mare şi cel de scenariu la festivalul de la Copenhaga. Al enşpelea premiu pentru Corneliu Porumboiu, care şi-a finanţat filmul independent, cu sprijinul unor firme locale şi al Cinefondation. Odiseea a pornit la Cannes, unde a luat Camera d'Or, cea mai mare distincţie pe care a primit-o aici vreun film românesc până acum.

Deci, a fost sau n-a fost? Ce să fie, ce să fie? Revoluţie la Vaslui, dom'le. Cui îi mai pasă după atâţia ani? Celor trei crai din film, Jderescu (Teodor Corban), patron de televiziune locală, care trebuie să-şi facă emisiunea, Pişcoci (Mircea Andreescu de la Braşov, nevăzut în filme, decât pe la Daneliuc, poate de-acum înainte), pensionar care face pe Moş Crăciun şi Mănescu, profesorul de istorie alcoolic (Ion Sapdaru, actorul lui Porumboiu din scurtmetrajele anterioare, Pe aripile vinului şi Călătorie la oraş, plus un rol mic, dar excelent, în Hîrtia va fi albastră, celălalt regal al sezonului 2006). Un fel de tripletă The good, the bad and the ugly, sau, dacă vreţi, Take, Ianke şi Cadâr, într-un duel verbal spumos, irezistibil, dulce-amar, secondată de chinezul Chen, patron de magazin local cu înţelepciune şi răbdare budistă. Plus un cameraman cu şapcă care nu vrea trepied şi face şarful în direct pe peliculă şi o fanfară care o dă pe latino. Şi pocnitori care pocnesc în holurile blocurilor întunecate şi mohorâte.

Nu e o comedie, ci un film foarte trist, care se petrece dintr-o bucată, în ajun de Crăciun. Cu o şarjă la marota talk-show-urilor despre revoluţie, care ne-au măcinat nervii ani de zile. Dar se râde non-stop, datorită actorilor care dau un adevărat recital şi atmosfera aminteşte de filmele ceheşti de pe vremuri (cum ar fi Balul pompierilor). Şi filmul translează, s-a râs peste tot unde s-a văzut, se pricep personajele şi dramele lor mărunte, minimaliste, de oameni obişnuiţi.

Anomalia, e nominalizat la Hollywood World Awards, are şi distribuitor american, dar nu-l trimite ţara la Oscar. De, n-a fost să fie. Cum zicea Heraclit, nu putem să ne scăldăm în apa aceluiaşi râu a doua oară. Ba da, Corneliu, putem. Adică putem să vedem filmul a doua oară. Şi se poate şi a treia oară. Români, treceţi Prutul, Carpaţii, strada pe la semafor, şi hop la cinema cu voi! În această ţară care face Margo-uri, Azucene şi femei ale visurilor, adică coşmaruri, nu filme, iată a apărut un caz şi nu e izolat, face parte dintr-o epidemie. Care sperăm să erupă odată ca lumea, ca Vezuviul şi nu ca vulcanii noroioşi! A fost şi va fi. Urmăriţi spaţiul.

joi, 15 iunie 2006

X-Men 3/ X-3/X-Men: The Last Stand (2006)

X-3 (x 3) - X-Men 3

Lumea se poate împărţi în două, cei cărora le pasă de X-Men şi cei cărora nu. Nu ai ce să le faci, nici unora nici altora. Pentru că X-Men: The Last Stand nu cred că o să fie chiar ultimul stand, cine o să stea în sală până la capăt (dacă nu o să întrerupă genericul) o să vadă de ce.

X-Men e singura franciză care nu şi-a schimbat distribuţia în trei episoade pe parcurs a şase ani. Hugh Jackman e Wolverine, Ian McKellen - Magneto, Halle Berry - Storm, Patrick Stewart - profesorul Xavier, Shawn Ashmore -Iceman, James Marsden - Cyclops, Anna Paquin - Rogue, Rebecca Romijn (fostă Stamos) e Mystique. Lor li se alătură Vinnie Jones (Juggernaut), Kelsey Grammer (Beast), Ben Foster (Angel), Daniel Cudmore (Colossus) şi Famke Janssen (dr. Jean Grey) se întoarce ca Dark Phoenix.

Se sacrifică personaje importante şi mult mai multe decât în primele două filme, se începe cu nu unul, ci două flashbackuri, apoi o simulare. Plotul avansează, dar exact ca în banda desenată, personajele care mor se reîntorc, situaţiile se repetă şi se repetă şi se repetă. Ceea ce funcţionează la seriale, dar la filme-franciză care costă 200 de milioane de dolari e riscant.

Ce am învăţat din trei X-Men? Că există mutanţi buni (gaşca lui Xavier) şi mutanţi răi (gaşca lui Magneto), că asupra lor acţionează politicieni buni (Josepeh Sommers, preşedintele din trei) şi politicieni răi (Bruce Davidson, senatorul din Unu), generali malefici (Brian Cox în Doi). Oamenii sunt Ceilalţi (în speţă figuranţi, masă amorfă), mutanţii sunt Noi, şi chiar noi am vrea să fim, să putem face lucruri extraordinare pe care, datorită unor efecte speciale cu adevărat fantastice, le-am văzut că le fac. X-Men este cea mai lungă bandă desenată din istorie. Material de întregi seriale, cu o tonă de personaje şi potenţial uriaş. Primele două filme le-a regizat Bryan Singer, acum a venit Brett Ratner, diferenţa între ei nu se vede, chiar nu se vede, deşi cu toţii ne-am speriat că regizorul seriei Rush Hour şi al dudelor The Red Dragon şi After the Sunset va imploda franciza. Studiourile au anunţat că vor să încheie bucla pentru moment, să facă o trilogie. Dar au lăsat poarta deschisă mutanţior şi mutaţiilor. Obişnuinţa e formată deja, odată la trei ani un X-Men, primul în 2000, apoi din trei în trei, 2003, 2006, la ce să ne aşteptăm în 2009, deja Magneto şi Wolverine au filmele lor proprii care sunt pe drum...
2 din 5 / 4 din 10
Alin Ludu Dumbravă
Şapte Seri, iunie 2006