Joe Wright este un regizor deosebit de bun si de dibaci (dovada Atonement si favoritul meu din 20011, Hanna), dar ar fi trebuit sa ia alta actrita in locul Keirei Knighley, care, de cind am vazut-o in A dangerous Method, ma astept doar sa-si scoata dintii inafara. Stilul vizual al lui Wright -ajutat de o imagine exceptionala de Seamus McGrady (care l-a inlocuit pe Philippe Rousselot), scenografie si constume somptuoase, si muzica de Dario Marinelli, coregrafie
are momente-cum ar fi scena balului, care m-a dus cu gindul la Ghepardul, Red Shoes si The Age of Innocence, iar Kiera seamana cu Winona Ryder, dar nu rasare. Story-urile din spate sunt neimplicante, ca si toata atmosfera, falsa, de fatada. M-am mai gindit la Tess al lui Polanski si ce buna Ana Karenina ar fi facut Nastassja Kinski. Sau Audrey Hepburn, sau Nathalie Portman, pentru ca secvente m-au dus cu gindul la Black Swan. In fine, AK, penduleaza intre balet si teatru, opera si opereta, fiind filmat intr-un decor de teatru din care un singur pesonaj razbate afara-Domhnall Gleeson (Levin). Jude Law sufera si looks the part (Karenin), si pare a-si dori sa fie in Dr. Jivago. Vronsky zici ca vine din Duelistii sau dintr-un film de Wajda (Olbrychsky) si Aaron Taylor-Johnson (Kick-Ass, Savages), e un actor de urmarit.
Wright merge pe un vizual exterior, la golden hour, cu fum si cosasi, intre Malick si Dan Pita. All in all, un experiment nereusit, frumos dar mort emotional.
Critica despre AK:
You know there is something seriously wrong with Anna Karenina when you start rooting for the train.
Mick LaSalle in San Francisco Chronicle
