The Great Northfield Minnesota Raid (1972)

Cole Younger: Ain't that a wonderment?

Finalmente recuperat, thanx Relik, de pe un dvd zona 1 The Great Northfield Minnesota Raid (1972) un film extrem de rar si la fel de cult pe care imi doream sa-l vad demult dar auzindu-l pe Philip Kaufman vorbind despre el cu Michel Ciment in Lectia de Cinema, anul acesta la Cannes 65.
Este unul din cele mai bune westernuri facute vreodata si provocator zic, mai bun decit azi ultra-clasicul The Outlaw Josey Wales (1976) pe care l-a scris, si de unde a fost dat afara ca regizor de Clint Eastwood, care a stepped in. The Great Northfield Minnesota Raid (1972) este un western revizionist, care povesteste intr-in mod inedit, cu multa ironie si umor si perspectiva istorica moderna, destinul gastilor James si Younger si ultimul lor raid/jaf, cel al bancii First National din Minnesota, in timpul controversatei amnestii din 1876, anume pe 7 septembrie.
Diferente intre adevarul istoric si film aici

Cu 8 ani inainte de The Long Riders al lui Walter Hill (1980), care are gaselnita de a pune frati reali in rolurile banditilor (familia Carradine si familia Keach), The Great Northfield Minnesota Raid are un rol atipic in seria numeroasa de filme despre Jesse James, de la de la Henry King (Jesse James, 1939, cu Tyrone Power), Fritz Lang (The Return of Frank James, 1940), Nicholas Ray (The True Story of Jesse James, 1957 cu Robert Wagner) la film TV (The Last Days of Frank and Jesse James, 1986 cu Kris Kristofferson) şi versiunea popcorn Colin Farrell (American Outlaws-2003). Dar povestea lui Robert Ford a fost spusă doar de Samuel Fuller, în primul lui film, din 1949 (I Shot Jesse James), şi atunci romanţată la nivelul cenzurii epocii. Acolo John Ireland este un Robert Ford îndrăgostit de o femeie, care din această cauză îşi explică gestul de laşitate, împuşcarea protectorului său în spate, în timp ce acesta aranja un tablou în sufragerie.
si clasicul acum Andrew Dominik's "The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford" (2007), din a carui cronica in Sapte Seri am luat acest citat.

The Great Northfield Minnesota Raid se focuseaza asupra lui Cole Younger,
care este vazut ca mentorul lui Jesse James, care il invidiaza si vrea sa-l intreaca, darn u are staura morala a acestui modernist ironic t that a wonderment?, care a trait, [pina in 1916, aparind asemeni lui Wyatt Earp si Buffalo Bill, in wild west shows dupa 1900.

Alaturi de McCabe & Mrs. Miller al lui Altman, Little Big Man si The Missouri Breaks de Arthur Penn, dar si asemanari cu The Wild Bunch al lui Peckinpah, The Hired Hand (Peter Fonda), si se incadreaza bine in epoca si bineinteles ca a fost un flop. Unele secvente par a inspira si Heaven’s Gate, care la rindul sau mi s-a parut ca a inspirat The Proposition al lui John Hillcoat.
Posse-ul cu Pinkertton pare un episod amuzant din ButcH Cassidy , cu the possee.

Meciul de baseball parca e din Monty Python, mi s-a parut ca l-am vazut pe Harry Dean Stanton in public (unconfirmed). Aici statement-ul filmului e exprimat clar si precis, cind o oficialitate din Northfield ii spune lui Cole Younger ca baseball este de acum sportul national American iar Cole il corecteaza politicos, "Shooting is America's national sport and always will be." Mai tirziu chiar asta si face, trage cu pusca in minge, si cu asta jocul se termina brusc.

CAST:
Cliff Robertson(co-producator al filmului) e Cole Younger, din banda (Luke Askew ( Jim Younger), Matt Clark-Bob Younger, R.G. Armstrong- Clell Miller, care a fost partenera bandei lui Jesse James (Robert Duvall), si Frank James (John Pearce).
Wayne Sutherlin e Charlie Pitts
Supporting: Dana Elcar, Donald Moffat, si actorii cult legendari Royal Dano
-un favorit al lui Kaufman si Elisha Cook (jr.)
*
Muzica ireverentioasa de Dave Grusin, filmat intunecat si pe zloata si ploaie, aproape fara soare, morcirlos, de Bruce Surtess, DOP-ul atasat al lui Don Siegel si Clint pina la un moment dat, si aflu ca a murit anul acesta, pe 23 februarie, la 74 de ani.
Obituary in The Guardian aici
4,5 din 5, 9 din 10

Trailer



DVD aparut in 2007, Universal
Format: 1.85. 1
Dvd extras: none

Atonement (2007)

re: Anna Karenina (2012), iata cronica mea din Sapte seri la Atonement de Joe Wright, aparuta in februarie 2008.

Iubire tragică, dramă de confuzie şi neputinţă - Atonement

Alin Ludu Dumbravă
Şapte Seri, februarie 2008
Atonement însemnă şi în engleză şi în franceză Ispăşire, cum s-a tradus cartea pe care se bazează (apărută în 2005 la Polirom şi reeditată acum), măcar atât puteau ştii distribuitorii care l-au numit Remuşcare. Este scrisă de Ian McEwan, unul din cei mai apreciaţi scriitori britanici contemporani. După el s-au ecranizat pînă acum The Comfort of Strangers (Paul Schrader, 1990), The Cement Garden (Andrew Birkin, 1993), The Inocent (John Schlesinger, 1993). McEwan a scris şi scenariul la The Good Son (Joseph Ruben, 1993), un thriller eşuat cu Macaulay Culkin şi Elijah Wood.

Atonement e un film care începe ca The English Patient şi se termină ca Titanic (Vanessa Redgrave pe post de Gloria Stuart). Are patru părţi distincte preluate din roman, fragmentări de timp şi trucuri de regie care arată aceiaşi secvenţă de mai multe ori sau din unghiuri diferite. Eu l-am văzut pornind de la o părere preconcepută... a vedea un film "de la regizorul lui Pride and Prejudice", bineînţeles ca nu e pentru mine, e pentru doamne şi domnişoare romantice, pentru mine romantic e Sweeney Todd, mai romantic de atât nu suport, chiar şi Rambo e un erou romantic pentru mine, şi asta poate spune tot. Hei, nu plecaţi, continuaţi să citiţi...

Povestea din romanul lui Ian McEwan (pe care nu l-am citit), mi-a amintit bucăţi din cel al lui Eric Knight, This Above All (Mai presus de orice, acesta, da, citit), povestea de dragoste dintre un dezertor şi o asistentă medicală pe fundalul celui de-al doilea război mondial. În Atonement mai există şi un al treilea personaj, o soră mai mică şi o greşeală care trebuie recunoscută şi ispăşită. Personajul scriitoarei e introdus în finalul poveştii, tehnică narativă post-modernă care arată diferenţa dintre roman şi povestea originală, dar în fapt toate sînt ficţiuni, compuse de McEwan şi reconstituite pe peliculă de Joe Wright. Filmat la superlativ de Seamus McGarvey, filmul e supercalofil, fiecare cadru din prima parte e cu soare sau reflecţii, la ora magică, parcă e filmat de Vittorio Storaro (sau Nestor Almendros la Days of Heaven). Dar forţa cinematografică este desăvârşită în secvenţa de la mijlocul filmului a retragerii de la Dunquerkue, un cadru-plan neîntrerupt de 5 minute, senzaţional filmat pe steadycam, care a costat cât tot restul filmului (în stilul lui Scorsese la mijlocul lui Gangs of New York, dar neînchipuit mai bine motivat dramatic). Aici într-o sală de cinema, pe pînză, se văd uriaşi, îmbrăţişaţi, Jean Gabin şi Michèle Morgan, din filmul lui Marcel Carné, Quai des brumes (1938), un motiv în sine şi un model mai romantic decît relaţia dintre Cecilia Tallis (Keira Knightley) şi Robbie Turner (James McAvoy).

Muzica lui Dario Marianelli (premiata cu Oscar) care foloseşte inspirat maşina de scris pentru beat şi tempo, aduce starea perfectă pentru a susţine imaginea, lîngă Clar de lună de Debussy şi Boema. Atonement a fost nominalizat la 7 categorii de Oscar, a luat o tonă de premii (Globul de Aur pentru cel mai bun film, premiile Academiei Britanice aşişderea). Părea a fi menit să cîştige Oscarul, dar ar fi fost o nedreptate concurând cu There Will Be Blood şi No Country for Old Men (aşa că nu
l-a cîştigat). Iar cotaţia mea subiectivă nu vrea să pună pe un piedestal un film cu poveşti de iubire tragice, drame de confuzie şi neputinţă, pînă la urmă tradiţional şi dincolo de tehnica sa de realizare, cu nimic mai original decât mai vechile modele ale genului.

(trei stele din cinci,) 6 din 10 !

Anna Karenina (2012)

Anna Karenina (2012), cea mai noua si flashy adaptare a romanului lui Lev Tolstoi, este un film neimplicant.
Joe Wright este un regizor deosebit de bun si de dibaci (dovada Atonement si favoritul meu din 20011, Hanna), dar ar fi trebuit sa ia alta actrita in locul Keirei Knighley, care, de cind am vazut-o in A dangerous Method, ma astept doar sa-si scoata dintii inafara. Stilul vizual al lui Wright -ajutat de o imagine exceptionala de Seamus McGrady (care l-a inlocuit pe Philippe Rousselot), scenografie si constume somptuoase, si muzica de Dario Marinelli, coregrafie
are momente-cum ar fi scena balului, care m-a dus cu gindul la Ghepardul, Red Shoes si The Age of Innocence, iar Kiera seamana cu Winona Ryder, dar nu rasare. Story-urile din spate sunt neimplicante, ca si toata atmosfera, falsa, de fatada. M-am mai gindit la Tess al lui Polanski si ce buna Ana Karenina ar fi facut Nastassja Kinski. Sau Audrey Hepburn, sau Nathalie Portman, pentru ca secvente m-au dus cu gindul la Black Swan. In fine, AK, penduleaza intre balet si teatru, opera si opereta, fiind filmat intr-un decor de teatru din care un singur pesonaj razbate afara-Domhnall Gleeson (Levin). Jude Law sufera si looks the part (Karenin), si pare a-si dori sa fie in Dr. Jivago. Vronsky zici ca vine din Duelistii sau dintr-un film de Wajda (Olbrychsky) si Aaron Taylor-Johnson (Kick-Ass, Savages), e un actor de urmarit.
Wright merge pe un vizual exterior, la golden hour, cu fum si cosasi, intre Malick si Dan Pita. All in all, un experiment nereusit, frumos dar mort emotional.

2 1/2 din 5, 5 din 10 !

Critica despre AK:
You know there is something seriously wrong with Anna Karenina when you start rooting for the train.

Mick LaSalle in San Francisco Chronicle

Top 10 cele mai proaste filme pe 2012 (Time Magazine)

si bonus Top 10 cele mai proaste filme ale anului dupa Time Magazine

Time Magazine's Worst Films Of 2012

10. One For The Money
9. The Odd Life Of Timothy Green
8. What To Expect When You're Expecting
7. Alex Cross
6. The Lorax
5. This Means War
4. Abraham Lincoln: Vampire Hunter
3. Hyde Park On Hudson
2. John Carter
1. Cloud Atlas
asupra dezastrului Wachowski bros/sis & Tykwer nu am apucat sa ma pronunt, dar voi reveni curind. N-am citit insa cartea care se zice ca e inecranizabila.