Libertate (2023)

Libertate -un film necesar*

*această cronichetă a apărut în print în ziarul Culturama al Băncii de Cultură Apollonia, nr. 3, ediția octombrie 2023.

aceiasi cronica, in engleza, aici. 

Al cincilea lungmetraj de cinema a lui Tudor Giurgiu (Despre oameni și melci, De ce eu?), preia o temă gravă și care încă ne doare (și ne va mai durea). Evenimentele de la Sibiu din decembrie 1989 nu au mai fost povestite până acum. S-au tras 2 milione de gloanțe (!!!) , au murit 99 de oameni și alți 272 au fost răniți, 522 de persoane considerate teroriști au fost reținute ilegal într-un bazin gol al unității militare 01512, ultimii din ei fiind eliberați abia pe 1 februarie 1990, a fost haos total, au fost cei mai mulți morți din țară, după București.

Un film foarte dur, și un film absolut necesar. În 33 de ani de la ”Punctul Zero” a fost făcut un singur film important despre ”Revoluție”, Hîrtia va fi albastră de Radu Muntean (2006), și în același an un film-pamflet, A fost sau nu a fost, al lui Corneliu Porumboiu. Alături de un puternic documentar (dar puțin abstract și experimental) Videograme dintr-o revoluție, de Andrei Ujică și Harun Farocki din 1992 (filmul se poate vedea pe youtube și este mai cutremurător azi decît la data premierei!).

Distribuție de ansamblu, o generație întreagă de actori (nu am să numesc niciunul din respect pentru fiecare -am numărat 27 de roluri de egală importanță), o documentare minuțioasă care a durat patru ani și jumătate (scenariu scris de Giurgiu alături de Cecilia Ștefănescu după o idee de Nap Toader), scenografie (Vali Ighiceanu), costume (Viorica Petrovici-update, Liberatate tocmai a luat premiu pentru cele mai bune costume și decoruri la festivalul Filmului istoric de la Waterloo, bravo!) și o producție minuțioasă, imagine dinamică din mână, violentă, de Alex Sterian, montaj alert (Reka Lemhenyi), un titlu profetic și ironic în același timp, nu neapărat în căutarea unui Adevăr catartic, ci o reconstituire naturalistă cu aspect și tentă de documentar, fără a condamna pe nimeni, fără a emite judecăți personale, decît aceea care ne macină pe toți și care se găsește în subtextul filmului, de ce a trebuit să se întâmple asta și mai ales, se poate întîmpla din nou?

De văzut neapărat -și de văzut în cinema (din 6 octombrie în toată țara).

Alin Ludu Dumbravă

-critic de film-

*** Coda***sau P.S. (16.10.23, well, wasn't the best day, but the coldest til now..)

Mi s-a pus în vedere că mai sunt și alte filme despre ”Revoluție”, Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii al lui Cătălin Mitulescu, tot din 2006 nu e despre asta ci despre copilarie și Stare de fapt (1995) regia Stere Gulea, co-scenarist (sau "dupa o idee de") Lucian Pintilie !, despre care chiar uitasem, e un film isteric, sordid și cam periferic, răfuială cu securiștii. Dar dacă le vreți și pe astea de ce nu vorbim și de 15 de Sergiu Nicolaescu (2005) și chiar Punctul Zero (1996), unde avem reconstituirea execuției Ceaușeștilor. Atîta s-a putut...:D

”Nu suntem într-un film de Nicolaescu”, e replica din filmul lui Giurgiu. Nu, nu suntem. Suntem (aici) de mii de ani și într-o etapă nouă acum de 33 de ani într-un film prost. Se numește (I)Realitate mioritică. Libertatea e doar (sau ”decât”) un concept frumos, eteric, iluziv, escapist. Liber, adică dezlegare la pește...

Hârtia va fi albastră / The Paper will be Blue (2006)

Apropo de Libertate de Tudor Giurgiu, acum pe ecrane (cronica mea din ziarul de Brașov Culturama aici și în engleză aici), iată și cronica la celalat film despre ”Revolutie”, Hârtia va fi albastră de Radu Muntean, cu premiera pe 13 octombrie 2006 (i was there ;). Articolul a apărut atunci în revista Șapte Seri. Dacă vă interesează și Porumboiu, A fost sau n-a fost, cronica mea din epocă, tot Șapte Seri, e aici.

********************************************************************************

Hîrtia e foarte albastră - Hîrtia va fi albastră 

 de Alin Ludu Dumbravă

 Şapte Seri / octombrie 2006

"There's no time No time to remember these days No time to hold back in that size We don't have no time, no time, no time... No time for revolution!" 

                                                              Falco - No Time for Revolution

Atenţiune, atenţiune! Film nou românesc! Iară cu revoluţia? Da, dar nu iară şi nu din nou, ci pentru prima dată... despre cei ce au băgat în stradă în noaptea de 22-23 decembrie, în capitala acestei ţări numită pe atunci R.S.R. (Republica Socialistă România), cei ce au murit de-an pixul la acea circotecă datorită căreia azi poţi să-ţi iei maşină în leasing şi să culegi căpşuni în spaniolă. Aşa zisa "Revoluţie", minunata lovitură de stat bazată pe zvonistică, fum fără foc şi foc fără fum, scăpată de sub control datorită unor tineri entuziaşti. Mulţi dintre ei n-au mai apucat să se entuziasmeze de a doua zi încolo, nici măcar să se deprime. Pentru cei care au avut ghinion, în confuzia generală, prezentată realist de Radu Muntean (la al doilea film de cinema, după Furia), 22-23 a fost o noapte fatală, nu "Conu' Leonida faţă cu reacţiunea". Ţţţţţ, noroc că a fost cald. Că altfel, dacă erau minus 30 de grade, se ducea de râpă tot evenimentul. Aah, şi să nu uit, era mai cald afară ca înăuntru.

OK. Precizări. Hîrtia va fi albastră e un film Important. Dur. Minimalist. Docu-dramă. Lumina de atunci, străzile sumbre, camera tremurată, dar foarte puţin, culorile desaturate (bravo Tudor Lucaciu). Nu mă aştept să se bată lumea pe bilete, pentru că aud zvonuri cum că "iară cu revoluţia, dom'le, ne laşi, au trecut 16 ani". Da, au trecut şi iată, un copil de 16 ani, nenăscut în tomberonul lui Ceaşcă, poate să afle şi el câte ceva. Să vadă primul film cu adevărat despre "noaptea cea mai lungă". Într-un stil narativ alert, cu miez şi point. Să afle de unde vine ciunga şi coca cola aia, că nu scrie pe net şi messenger! Eu cam atât aş avea de spus. Să-i ducă la film, cu clasa, de la şcoală. Aşa cum erau duşi elevii să facă cu mâna Cârmaciului, cînd trecea pe drum, sau cum recoltau cartofi, ca să avem agricultură. Am şi o problemă, una singură în unghi subiectiv şi muzical, genericul final cu Nana Mouskouri şi corul sclavilor. Mă aşteptam de la Radu la ceva gen Scorsese în Goodfellas, unde cântă Sid Vicious My Way, adică ceva mai punk, gen Zob cu o variantă la Deşteaptă-te, Române, sau varianta mea (că se discută în film despre Amadeus-ul austriac, RIP), No Time for Revolution. OK. După film am intrat într-o tutungerie-alimentară, butic, chiar în spatele Ateneului Român pe care scrie Molière, Franklin etc, şi era ca pe vremuri, salam, cu menţiunea fără soia. În continuare la noi hîrtia e foarte albastră. Nu ca cea de turnesol, că nu-şi schimbă culoarea, asemeni cameleonului naţional.

Nigel Kennedy plays Hendrix in Bucharest (again;)

 Nigel K. is back with some Hendrix before Xmas :D

Saw him there in 2008

2012

2018...(plays Bach meets Gershwin) 

Tickets -Eventim here 

*** Unfortunately this gig was cancelled just three days before the show (I guess they didn't sell enough Tickets...)

Oppenheimer (2023) en Roumain ;)

 acest articol -semi-cronică- trebuia sa apară în print. It didn't. 

Așa că apare aici, adică moare pe limba lui...

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sindromul Oppenheimer

de Alin Ludu Dumbravă

more here (also in ingles):

https://aldmovieland.blogspot.com/2023/07/oppenheimer-2023.html

”How can I save my little boy from Oppenheimer's deadly toy?”

Sting -Russians (1985)

Din aceste versuri a auzit englezul Christopher Nolan la 15 ani despre un anume Oppenheimer și jucăria lui mortală. Piesa de pe albumul de debut al lui Sting, cu acorduri din Stravinski. Ceea ce ne leagă cumva pentru că și eu am auzit tot de acolo de el și la vremea lui mi-a plăcut imens piesa. Era în plin război rece iar noi eram după Cortina cea mai de fier.

Azi Chris Nolan este unul din cei mai titrați regizori din lume, cu succese în filme și genuri diferite, cu teme însă extrem de similare- memoria falsă-Memento, reinventarea unui mit din romanele grafice cult: trilogia Batman, teleportare -The Prestige, realitatea visului-Inception, paradoxul temporal-Interstellar, război pe trei planuri paralele-Dunkirk, inversie temporală-Tenet) și acum a devenit autorul unui biopic mult aștepata despre fizicianul american J. Robert Oppenheimer, creatorul bombei atomice. Oppenheimer este de departe cel mai ambițios film al anului. Și de aproape poate cel mai important film al lui Nolan. Și e un film foarte necesar pentru ziua de azi. Cillian Murphy în rolul titular, rolul vieții. Distribuție de ansamblu de vis. Durată epică, 3 ore pe ceas. Succes financiar și de critică-uriaș. Zvon de Oscar, sunt sigur că va fi considerat ”cel mai bun film” la Oscar anul viitor. Plus multe alte acolade.

*

Sper ca Greta Gerwig, prima femeie care a regizat un film care a depăsit plafonul de 100 de miliarde de $ încasări mondiale -anume Barbie) să nu îl prade însă pe Nolan de Oscar. În orice caz istoriei nu îi va păsa.

După cum a spus-o Paul Schrader, unul din marii scenariști și regizori din Noul Cinema American (de la Taxi Driver la Master Gardner), ”Oppenheimer este cel mai bun și mai important film al acestui secol”. De ce a considerat Scharder asta? Are legatură cu bomba atomică și cu proiectul Manhattan, sau doar pentru faptul că un asemenea ”film biografic” despre un subiect greu-fizicieni atomici, McCharthysm, moralitate, resposabilitate și povara istoriei, nu a mai fost făcut și pare ireal că e produs azi de un mare studio american. Oppenheimer face rapel în temă și subiect la un mare film clasic, Amadeus (1984, Milos Forman), referitor la relația fizicianului cu politicanul Lewis Strauss (un Robert Downey Jr. și el în rolul vieții), gîlceava între geniu și mediocritate. O poveste tristă care pare incredibilă, și ea este baza structurii filmului lui Nolan, văzut dintr-un unghi subiectiv de către personajul central și în lungi secvențe alb-negru de către nemesisul său. Poate și de aici acest uriaș interes mondial față de film, subiect și universul prezentat.

Re: sunet și imagine-vă sfătuiesc să mergeți la IMAX la București dacă sunteți prin zonă, a fost filmat cu camere IMAX 70 mm. Iar referitor la muzică și sunet, la plîngerea multora că sunt prea bombastice, aceasta a fost și intenția.

Sunt uimit de câtă lume l-a văzut, dar sunt și mai uimit de cîtă lume nu l-a văzut încă. Mai veți timp în cinema. Mai rulează, datorită succesului de public uluitor (în România l-au văzut peste 470 de mii de oameni). O lună jumătate și 865 de milioane de dolari mai târziu (filmul a costat 100 de milioane de dolari plus tot pe atâta investiție în marketing și distribuție), bomba cinematografică, estetică (și filosofică) a lui Nolan continuă să explodeze peste tot în lume. 

In 1965, twenty years after the dropping of the bombs, Oppenehimer did an interview for The Decision to Drop the Bomb. Speaking with NBC News, he delivered his famous lines: We knew the world would not be the same. A few people laughed. A few people cried. Most people were silent. I remembered the line from the Hindu scripture, the Bhagavad Gita. Vishnu is trying to persuade the prince that he should do his duty, and, to impress him, takes on his multi-armed form and says, “Now, I am become Death, the Destroyer of Worlds.” I supposed we all thought that, one way or another.