Mickey Rourke superstar

let's go out of Boratland for a moment: am auzit si aplaud faptul ca Mickey a primit aplauze la Venetia unde The Wrestler (regizat de Darren Aaronovski) e considerat megacomebackul lui. Certifica asta si un articol de la Toronto din LA Times, unde filmul e primit super, la fel ca si bidding warul cistigat de Fox Searchlight, care a dat 4 milioane de dolari pentru distributia US, la noi din cite stiu o sa-l aduca Independenta, sper ca mai curind decit de obicei. Tot aici despre intilnirea dintre Mickester si evreul geek din Brooklyn, si cinele vagabond Jaws salvat de M.R.
despre Mickey si comebackul lui am scris in septembrie 2004 (pe 16 e ziua lui , now he'll be 58 !) pe liternet in seria mea de movieland, subiectul 3 avant blogging:
atunci anuntam comebackul lui Rourke in Sin City ! And i was right, in rolul lui Marv, bruta cu suflet bun, Rourke a fost prefect. Mai mult, am urcat treptele pe linga el in Palais, la premiera la Sin City la Cannes, in 2005, dupa o aventura cu biletele si badgeurile care era sa ne dea un atac de cord, mie si partenerului de Sin City, AC (stateam departe de palat si fiind proiectia de seara de gala a filmului si megaeventul festivalului din punctul meu de vedere, ne-am pus costumele, ne-am studiat, am mers incet sa nu transpiram, era al dracului de cald, am stat la coada sa intram primii, sa prindem locuri bune, cu 40 de minute inainte de incepere, si nu au vrut sa ne lase sa intram pentru ca aveam numai biletele si nu si badgeurile. Andrei era sa faca un atac de apaplexie in acel moment, n-o sa-i uit niciodata fata, si eu am zis sa lasam badgeurile, sa nu le mai caram. Negocierile cu usherii din palatul de la Cannes nu au niciodata succes pentru cel ce se cearta cu ei, asa ca am iesit din multime debusolati, invinsi si deja transpirati de nervi. Si, nu stiam ce sa facem, dar am zis, nu putem rata filmul, forta sa fie cu noi, si yoda si yoga, s.a. si am fugit inapoi la apartament, pe deal, pe caldura, incinsi, am ajuns acolo, ne-am luat badgeurile si ne-am intors tot alergind. Nu stiu cum sa zic, dar era un drum de 15 minute cel putin, am facut 20 dus-intors...Am ajuns in fata la Palat, intrau VIPii, astia amaritii nu mai aveau acces. Ne-am asezat la o coada laterala, pentrru intirziati, ne-am facut loc cu coatele, ne-am bagat in fata ca disperatii, agitind badgeurile si biletele si intr-un final ne-au lasat. pe noi si inca vreo doua -trei persoane. Atit. Am intrat ultimii pentru ca ne-am bagat in fata. Altfel nu mai aveam cum. Si deci am intrat odata cu Mickey Rourke. In Palat in schimb ne-au dus intr-o sala adiacenta (Bunuel ?), nu cea mare. Intr-o salita ca sa fiu mai exact. Unde am mai astepat vreo 20 de minute, apoi in final a inceput proiectia. Si ne-am prins de ce. Cum se termina prima bobina la sala mare o luau si o aduceau aici, pentru noi, cei 200 de oamnei, care nu au mai incaput. Au dat prea multe bilete, a fost prea mare buzzul, cert e ca am vazut filmul intr-o a doua proiectie. Mare nebunie, la final eu am gasit o bancnota de 5 sau 10 euro pe jos, am facut cinste cu un hot dog si o bere la chioscul de la croazeta. Cel mai tare e ca Andrei a fost si dezamagit de film. I-am zis ca oricum Sin City va ramine pentru mine alergatul prin Cannnes, chestie pe care am zis ca n-o s-o mai fac ever, dar am patit-o invers la Scafandrul si fluturele lui Schnabel, in 2007, unde mi-am uitat biletul in apartament si m-am intors dupa el de la jumatea drumului, injurind si transpirind, in costumul negru, in soare. Dar dupa ce am intrat la film, a intrat in sala si Mickey Rourke. Yo, Mickey !