joi, 24 septembrie 2020

Tenet (2020)

 Cel mai asteptat film al anului ? Time Inversion ? Tenet ? Cronica mea la noul film al lui Christopher Nolan pe Cinemap aici  !!! Sau textul meu in josul posterului !

*** la Brasov Tenet ruleaza la Cinema One !


Titlul e un palindrom care se referă la tenet ca la un principiu. 

ENG--a principle or belief, especially one of the main principles of a religion or philosophy.

Eroul este ”Protagonistul” (John David Washington), un agent secret trebuie să se adapteze și să devină un călător în timp pentru a preveni Sfârșitul lumii !


Cel mai așteptat film al anului ? Și cu cel mai mult secret în jurul său. Mai ales legat de subiect. Care oricum nu se poate povesti din cauza paradoxului temporal, care se explică foarte simplu într-unul din dialoguri, ”e un paradox”. În Tenet, noul opus al lui Christopher Nolan (Memento, Prestige, trilogia Dark Knight, Inception, Interstellar), el (scenarist, regizor, producător) crează un meta film de acțiune (și SF) în jurului unui nou concept vizual și filosofic, -Time inversion-inversiunea timpului, prezentat într-un mod virtuoz și ambițios cinematografic. Posibil să fie și să rămînă ca cel mai scump film de autor finanțat de vreun studio (Warner Bros.) vreodată.

Este (aproape) integral filmat în IMAX și 70 mm pe peliculă (din fericire fără 3D), cu nota pe două culori predominate, albastru și roșu. Este un pas (pas de deux) peste Inception (2010), cu care se aseamănă cel mai mult, dar acolo era acțiune în vis, aici e acțiune în 2 unități de timp, la o durată extrem de indulgentă (2 ore și jumătate), dar Tenet nu stă pe loc o clipă și acțiunea se mișcă din Ucraina în Anglia, Norvegia, Mumbai, Italia, Vietnam, în stilul filmelor cu acțiune-caleidoscop pe întreg mapamondul care l-au inspirat pe Nolan. Pentru că Tenet este un soi de James Bond temporal, cu un twist de science fiction. Efectele sunt fizice și nu CGI și asta îi crește ritmul și tensiunea, bătălia finală, reminiscentă de cea din Inception și de On Her majesty Secret Service (James Bond-ul din 1969 și unul din filmele preferate ale regizorului) durează prea mult și devine anti-climatică.

Elementele forte ca de obicei într-un film de Christopher Nolan sunt imaginea (de elvețianul Hoyte Van Hoytema -colaboratorul regizorului de la Interstellar și Dunkirk), montajul, un sound design exploziv și muzica, paroxistică, de data asta compusă de Ludwig Göransson (Black Panther, Creed) și nu de Hans Zimmer (deși e destul de zimmerească :).

Distribuția e interesantă, eclectică, cu John David Washington în rolul Protagonistului -e fiul lui Denzel Washington, și a jucat în BlackKKlansman. Robert Pattison este partenerul său, Kenneth Branagh este oligarhul rus Andrei Sator, mega negativul cu accent dur, Elisabeth Debicki (Widows) este frumusețea rece și elegantă, iar Michael Caine, la a 8-a colaborare cu Nolan, are din păcate o singură scenă.

Tenet se vede la cinema, pentru că SE POATE. Și pentru că acolo trebuie și merită văzut (amînat din iulie, a ieșit finalmente în septembrie, primul blockbuster de după pandemic). Și cred că trebuie văzut de 2 ori, pentru ca să înțelegi țesătura inversiunii temporale. Asta dacă pretențiile grave narative și mambo jumbo-ul nu te pierd de prima dată. Nu este lovitura proaspătă din Inception, e o senzație undeva de deja vu, dar probabail ca asta ține de paradoxul acela temporal....în orice caz cred că e mai James Bond ca No Time To Die....


*** 1/2/ 3 1/2 stele din 5  / 7 out of 10 !!!

4 comentarii:

  1. The Sator Square

    S A T O R
    A R E P O
    T E N E T
    O P E R A
    R O T A S

    Mi s-a inversat entropia :)

    RăspundețiȘtergere
  2. I know. Sunt inscriptii de la Pompei, unde se duce Max cu Anna :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Creator of “Tenet” illegally used the documents of a russian company “GSL Audit” (Moscow) in their movie. No-one approached “GSL” for a permission. And although the papers appear on the screen for only a few seconds, the company name is quite legible. The “GSL Audit” lawyers are now considering filing a claim for such unauthorized use of documents, as this could damage the reputation and image of the company https://gsl.org/en/press-center/press/gsl-is-considering-prosecuting-the-creators-of-tenet/

    RăspundețiȘtergere
  4. “You’re not meant to understand everything in ‘Tenet’, It’s not all comprehensible. The thing with ‘Tenet’ is, I think of all the films I have made, it’s the one that’s very much about the experience… (Christopher Nolan, 2024!)

    RăspundețiȘtergere