The Social Network-cronica mea pe Feeder (si acum si aici)

dupa cum va spuneam scriu despre filmele noi pe feeder.
film-event din cauza lui David Fincher, care a regizat la superlativ povestea oamenilor care au facut facebook-ul. E unul din filmele de top ale anului, Fight Club pentru generatia "clicknet"
4 din 5/ 8 din 10 !
cronica aici... si acum dupa foto am updatat copia textului !

Nu am cont pe facebook. Nici nu ma intereseaza. Evit acest tip de control din partea celeorlalti, ma sustrag cit mai pot. De aceea nici povestea celor 2 baieti care au facut un sit, modul de socializare devenit fenomen mondial, din care s-au imbogatit peste poate, nu ma intereseaza. Dar cu faptul ca s-au certat, ca toti romanii de bine, cu asta putem sa empatizam… glumesc, dar doar partial. Un singur ingredient din fabricarea The Social Network
m-a atras. Two words: David Fincher. Regizorul care vede negru acolo unde ceialalti vad alb, autorul thrillerelor dark Seven, Fight Club, The Game, Zodiac, si nu insist asupra cazului straniu al lui Benjamin Button, al sau Forrest Gump, Fincher e unul din putinele cazuri din istoria recenta (ultimii 20 de ani ) de regizori care lucreaza in Hollywood in proiecte de A si inca continua sa fie interesanti. Si nah, din nou Fincher n-a dezamagit. Ceea ce putea sa fie un TV movie banal sau un teenage angst flick a devenit un excelent si sofisticat thriller verbal, cu talking heads, un fel de Toti oamenii presedintelui pentru generatia net. Film de regizor. Din punctul meu de vedere calitatile forte sunt cele asa zis tehnice, anume imaginea, extrem de intunecata, filmata in RED, digital, a lui Jeff Cronenweth (DOP la Fight Club si operator de camera la Seven), si sound design brici (Ren Klyce, colaboratorul lui Fincher de la Seven incoace), si muzica excelenta, atmosferica de Trent Reznor si Atticus Ross (aka Nine Inch Nails). Soundtrackul functioneaza in acelasi fel in care o facea cel de la Fight Club, acela facut de Dust Brothers. Ca si filmul, extrem de inrudit cu Fight Club, acum fara furia aceea schizoida, pe care l-am vazut descris undeva ca “un Fight Club fara Marla”. Acum dincolo de verdicte gen, “Filmul unei intregi generatii”, “filmul care defineste aceasta generatie”, etc, este unul din filmele anului, si va fi regasit pe listele de bilant ale criticii, cu premii si acolade, cu sanse la Oscar. Scenariul lui Aaron Sorkin (bazat pe cartea The Accidental Billionaires de Ben Mezrich) avea 166 de pagini (regula e de o pagina pe minut) asa ca Fincher a filmat mai repede, de unde si ritmul exclent de punctat al conversatiei. Jesse Eisenberg, actorul care-l joaca pe Mark Zuckerberg, cel care a creat Facebook, si a devenit miliardar la douazeci si ceva de ani, are o particularitate de freak&geek genial.


Criticului american Roger Ebert i-a adus aminte de geniul sahist Bobby Fischer, dar ii considera ca suferind de sindromul Asperger (“they possess genius but are tone-deaf in social situations. Example: It is inefficient to seek romance by using strict logic to demonstrate your intellectual arrogance”.) How true.
Si ajungem la afirmatia ca e un film misogin, si care se refera la cite lucruri de-a lungul istoriei au fost facute pentru a cuceri/avea o femeie. Sau din respingerea unei femei. Cam toate. So in this case, welcome to Facebook,
nu unealta de control CIA din teoriile conspirationiste ci drogul unei intregi generatii deziluzionate, in cautare de sex si identitate. Fight Club, nu cu pumnii, ci cu vite(a)za de download adecvata.