(mi-aduce aminte de discutia din Lock Stock &... in care Jason Flemyng avea ideea cu dildouri extraordinare pt fraieri si dupa aia inchidea situl si dadea bani, cit dureaza, mai mult ca la ac/dc...), instructiv ca 8000 au cumpart in prima zi, noroc ca n-au virat aia banii...
the romanian guardian:
Concertul AC/DC la Bucuresti a fost aproape de a deveni teapa secolului în show business întrucât le-ar fi putut aduce trei milioane de euro celor care au organizat asa-zisul festival Bucharest Rock Arena, sustin reprezentantii companiilor care au avut de gestionat diverse aspecte ale evenimentului.
In jur de 8.000 de rockeri din Romania au ramas cu buza umflata dupa ce si-au rupt de la gura pentru un bilet la concertul AC/DC. Idolii lor trebuiau sa cante in Bucuresti pe 30-31 mai, insa, teapa! Pe site-ul oficial al trupei nici macar nu era mentionata tara noastra ca punct de oprire in turneul lor mondial. Dupa ce li s-au cerut explicatii, israelienii Moti si Eran Douchan, care au promis ca-i aduc pe AC/DC in Romania, au dat bir cu fugitii si au plecat din tara cu tot cu bani. Fanii AC/CD si-au vazut visul aproape implinit, cand au fost anuntati ca rockerii ne fac o vizita. Multi dintre ei se inghesuisera deja la casele de bilete, si acum se vad nevoiti sa le returneze in schimbul banilor. Dupa ce s-a anuntat cu surle si trambite, concertul AC /DC din cadrul festivalului Bucharest Rock Arena din perioada 30-31 mai 2009, pe toate canalele media, Cristian Busuioc, manager One Event, unul dintre organizatorii acestui festival, vine sa faca lumina si declara: “Suntem siguri 100% ca AC/DC nu va cânta in Romania pe 31 mai. Avem contraconfirmare si de la agentul trupei. Nu stim exact daca a existat vreodata un contract, cum arata acel contract, cu cine s-a semnat si asa mai departe. Implicarea noastra in acest eveniment era strict pentru artistii romani. O sa analizam situatia si, daca vom considera, s-ar putea sa fie un proces de imagine intre noi si Play Cool“.
Organizatorii români, atentionati de Marcel Avram
Firma Playcool SRL este creierul întregului scenariu, principalul organizator al Bucharest Rock Arena si compania care a anuntat - în mod fals - concertul AC/DC de la Bucuresti. „Daca schema le-ar fi iesit, organizatorii asa-zisului eveniment, cei de la Playcool ar fi obtinut trei milioane de euro“, a fost concluzia lui Andrei Tuturuga, reprezentantul companiei de ticketing pentru evenimentul programat la finalul lunii mai. Tuturuga a declarat, pentru Mediafax, ca firma pe care o reprezinta, Ticketpoint, a încheiat un contract cu unul dintre reprezentantii israelieni ai firmei Playcool prin care se obliga sa transfere zilnic banii încasati pe biletele la AC/DC în contul acesteia. „În acest contract, cu prevederi altfel uzuale în industria concertelor de o asemenea amploare, sta cheia tentativei de înselatorie de care noi îi suspectam pe oficialii acestei firme“, a afirmat Tuturuga. El a precizat ca, desi de la anuntul concertului AC/DC în festivalul Bucharest Rock Arena au fost vândute 8.000 de bilete, banii pentru acestea, circa 250.000 de euro, nu au fost virati catre organizatorul Playcool. „Am avut si noi unele suspiciuni, si, în plus, Marcel Avram, detinatorul drepturilor pentru AC/DC în Europa de Est, ne-a informat ca artistii nu vor cânta în România“, a explicat Tuturuga. El a spus ca, dupa anuntul de duminica legat de concertul AC/DC la Bucuresti, înca de luni cei de la Playcool au facut presiuni pentru a primi banii din bilete. Tuturuga a amânat însa plata, anuntând ca va plati abia în momentul în care concertul va fi anuntat oficial pe site-ul AC/DC. „S-au enervat când le-am spus asta si ne-au solicitat o plata de 200.000 de euro. Le-am trimis un ordin de plata, însa noi nu am autorizat plata si transferul efectiv al banilor. Dupa ce au primit ordinul de plata, cei de la Playcool nu au mai fost de gasit“, a spus Tuturuga.
Paguba actuala este de 10.000 de euro
Acesta a admis ca, totusi, firma Ticketpoint a virat 10.000 de euro în contul Playcool, conform contractului, acesti bani fiind „paguba“ pe care Ticketpoint va încerca sa o recupereze printr-un proces împotriva celor de la Playcool. „Si, bineînteles, le vom cere si daune pentru ca, asociindu-ne cu acest eveniment cu care nu am avut nimic de-a face, ne-au patat imaginea“, a completat Tuturuga. Reprezentantul Ticketpoint a afirmat ca cei de la Playcool au prezentat, la încheierea contractului, „scan-ul unui document despre care au spus ca este contractul semnat cu managementul AC/DC pentru concertul de la Bucuresti“. „Parea real, era extrem de bine falsificat. Este clar ca era falsificat, din moment ce trupa a anuntat oficial ca nu s-a înteles niciodata cu cineva pentru un concert la Bucuresti“, a conchis Tuturuga. Cristi Busuioc, unul dintre asociatii firmei One Event, a declarat ca întregul scenariu legat de presupusul concert AC/DC la Bucuresti este „o premiera“ chiar si pentru piata din România. „Ar fi fost o teapa de dimensiuni uriase daca le-ar fi iesit“, a opinat Busuioc. Acesta a precizat ca One Event a avut o singura misiune în ceea ce priveste organizarea sau productia acestui festival: sa gaseasca artisti români care sa cânte în cele doua zile. „Am avut o întâlnire în martie, am discutat, mi-au spus ce vor, le-am cautat si le-am trimis o lista cu artisti disponibili si costurile pentru un concert de-al lor. Au ales din lista pe cine au dorit si asta a fost“, a spus Busuioc. Acesta a precizat ca, în afara de acea întâlnire, au mai avut loc câteva discutii telefonice, fie cu cei doi israelieni de la Playcool, fratii Douchan, fie cu doi români care lucrau pentru aceasta. „De ieri de la prânz, nimeni nu a mai raspuns la vreun telefon si cu totii - si cei doi israelieni, si cei doi români - sunt plecati în Israel“, a spus Busuioc. Busuioc a tinut sa precizeze ca, în afara de bookingul artistilor români, compania nu a avut alta legatura cu festivalul Bucharest Rock Arena. „Fie avem de-a face cu cei mai prosti oameni de pe planeta, fie a fost tentativa unei tepe istorice. Eu, personal, merg pe a doua varianta“, a conchis Busuioc. Conform Registrului Comertului, firma Playcool SRL, cu sediul într-un apartament de bloc din sectorul 3, s-a înfiintat în 16 martie 2009. Capitalul social al firmei este de 200 de lei, iar unic actionar este Eran Douchan, cetatean israelian care este si administrator. Activitatea principala a firmei este „suport pentru interpretare artistica (spectacole)”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu