aparut in ziarul festivalului nr. 8, simbata 17 oct.
Ion Popescu-Gopo, animator de geniu şi chiar de avangardă a fost chemat de însuşi Walt Disney să lucreze la Hollywood. Asta după ce a a luat la Cannes în 1957, Palme d'or pentru scurt metrajul Scurtă istorie. Dacă se ducea era mai cîştigat, dar a rămas şi avut ambiţia să facă filme de lung metraj normale, nu de animaţie. Multă lume crede că asta e problema şi că în afară de omuleţul cu floarea, filmele cu actori ale lui Gopo, mai ales cele de mai tîrziu, pentru copii, basme fantastice, departe de realitatea comunistă, lasă mult de dorit şi şi-a risipit talentul în proiecte mărunte şi nereuşite. Dar acestea sunt cele din anii '80. În 1961 Gopo făcea ceea ce ştiu eu că e primul său lung-metraj cu actori S-a furat o bombă (în 1959 a realizat O poveste obişnuită… o poveste ca în basme, dar nu am informaţii despre durată, deci....) Toată copilăria mea am auzit de film, fascinat de idee şi titlul şi pozele din vechile reviste Cinema, dar nu a existat posibilitatea să-l văd, după cum nu se putea vede nici De-aş fi ...Harap-Alb (1965) -pentru că fugise în "vest" Cristea Avram, alias Spînul (acum ieşit pe dvd), sau Faust XX (1966), de negăsit pe nicăieri pînă azi. Aşa că am recuperat la Comedy Cluj filmul, pe peliculă fragilă şi hîrşîită din arhivă, aproape de auto-distrugerea totală, într-o sală friguroasă, matinală şi golaşe. Şi am rămas siderat de liberatatea pe care a avut-o regizorul pe vremea lui Gheorghiu-Dej şi înainte de Dr. Strangelove (1964) al lui Kubrick (cu care are similitudini!), de anumite încadraturi, gaguri gen Tati şi trucuri scenografice, un oraş inventat din lumea capitalistă, construit în studio. La fel şi invenţia limbajului, e un film mut, cu nişte mime de dialog, ininteligibile. E o secvenţă genială, în care protagonistul eroul şomer Iurie Darie (alter-ego-ul omuleţului cu floarea), e în faţa unui cinema (filmat la Cinemateca Eforie din cîte am observat), unde ruleză un film cu un monstru, de genul Jekyll & Hyde, şi Darie vede şi îşi imagineză filmul din pozele existente, care croiesc o poveste în stilluri, orhestrată de muzică. Florin Piersic apare într-o scenă care face cu ochiul la Fellini şi La Dolce Vita (1960), parodiată de Gopo. Am recunoscut şi influenţele pe care le are acest film asupara lui Nea Mărin Miliardar (1981) al lui Nicolaescu, şi văzînd de curănd De-aş fi ...Harap-Alb, cele asupra lui Tatos la Secretul armei...secrete (1988). Per total filmul este extrem de inegal, la fel şi umorul iar mesajul este cel puţin naiv, dar filmul ar trebui remasterizat şi scos pe dvd urgent.
"Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă nişte independenţe în mişcare, m-am simţit ca un dinozaur cu membre lungi şi neascultătoare", zicea Gopo într-un interviu. Ar trebui să vadă lumea ce "fosile" interesante făcea "Dinozaurul" în vremuri uitate, comuniste şi nucleare.
filmul l-au scos spaniolii pe DVD, remasterizat
RăspundețiȘtergere