duminică noaptea. 15 iulie 2007. Îi visez pe Rolling Stones. Sunt la concert. Dar e ceva cu totul suprarealist. Scena apare din pământ, din iarbă verde cum s-ar zice, suntem aşezaţi pe un fel de pernă de aer, în poziţie de yoga (ceva gen scena cu Daltrey’s camp din Tommy), sunt în primul rînd, totul e spre alb, apoi totul se răsuceşte şi suntem luaţi pe sus, după prima piesă scena se mută, parcă pluteşte. Poate aşa o fi concertele viitorului, ceva (am avut premoniţia scenei plutitoare din Împăratul zeu al Dunei). În fine, heavenly. Apoi brusc am ajuns la un bar alb, unde erau Keith şi nişte băieţi răi, gen Slash şi gaşca din perioada „Use Your Illusion”. Lîngă ei erau bartenderii, îmbrăcaţi în sticle de whisky în mărime naturală, îmi aduc aminte una de Johnny Walker Blue şi una de Glennfidich de 21 de ani, oameni aşa, ca piesele de şah în mărime naturală (mda, Keith şi Alin în ţara minunilor), şi i-am făcut semn lui Keith, care era după mantinelă, la trei metri,
arătîndu-i două degete în sus, THUMBS UP ! şi el s-a uitat spre mine şi credeam că zice ceva kul dar din gura lui aud, „bla, bla, bla”, şi deodată mi s-a tăiat tot avântul, dar în secunda următoare şi cei din jurul lui Kieth spun „bla, bla, bla”, şi sticlele umblătoare „bla, bla, bla”, şi tot sunetul devine un blablabla asurzitor (gen „malkovich, malkovich”).
Dimineata aflu că Stones-ii au ajuns de cu seară la Athene Palace, am dormit la mai puţin de 500 m distanţă. M-aş fi dus şi io la hotel să văd ce se întâmplă dacă veneam mai repede în oraş, dar şi aşa se pare că m-am dus sleeprunning, in the realm of the mad hatters and huge whisky bottles.
”
“Oh Im sleeping under strange strange skies
Just another mad mad day on the road
My dreams is fading down the railway line
Im just about a moonlight mile down the road
Im hiding sister and Im dreaming
Im riding down your moonlight mile
blablabla to you too. Sa vedem cum suna pe ungureste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu