Tage Sechs (finale): It Might Get Loud

si pentru ca nu am parte de un concert berlinez (pe 12 marillion dar what fun fara Fish, de atunci nici nu-i mai urmaresc, in afara de Brave, si Saxon, saw them in 93, like to see them dar nu in mod special sa fug pe la cluburile din Berlin) am avut parte de un Jam station in Friedrichstadt Palast (faimosul teatru de variete construit de DDR-isti in 1981 cu crea se mindreau ca sunt Moulin Rouge-ul estului...)

It Might Get Loud e documentarul lui Davis Guggenheim (an inconvnient truth) despre trei generatii de chiaristi, Jimmy Page, The Edge si Jack White. Fiecare-si povesteste influentele si e privit personal, apoi se intilnesc si isi cinta unul altuia piese, si together ! Interesant, desi extrem de specializat si cam haotic ! Regizorul prezent alturi de The Edge, aplaudat de o sala plina la refuz si entuziasta fata de rock,

imgaine cristal si sunet asisderea, scaunele in schimb incomode. Am zis ca am prins biletul megaaccidnetal, dupa cum am sa incerc si joi la Lawrnce of Arabia, care e sold-out (si din cauza lui Maurice Jarre, despre care scriu mai incolo). Ce am inteles din IMGL, ca jack White e un freak, ca Jimmy e un domn elegant si a gentleman, si ca U2 are riffuri extraordinare, dar le acopera...Bono ! Sa vezi camera de discuri (discoteca ?) lui Page, wow, apoi influentele de blues ale lui White si cum cinta cu Raconteurs pina ii singeraeza total mina, si apoi urmele de singe de pe chitara, si pe Edge prin Dublin, pe marea in reflux, si cu ecoul chitarii in fata marii ! Distribuit de Sony Classic Pictures (unul din dop e Guillermo Navarro), a fost prezentat la Toronto si acum la Berlin a fost premiera europeana.
And then, rejoiced & rejuvenated, m-am intilnit cu John Rabe al meu, Karsten, cu care am mers la petrecerea romaneasca, care incepuse la zece, in Volksbuhe, in Salonul Rosu. In Piata Roza Luxemburg, in est, dar un teatru nazist, construit de Speer, Volkbuhe inseamna @Scena popualara@, aici au cintat si Laibach (normal >), linga e cinema-ul Babylon, petrecerea avea loc in Rote Salon, adica Salonul rosu.
Am patruns cu greu, pe scari inguste, intr-un loc al decadentei, care s-ar fi potrivit cu un film de Aki Kaurismaki, mai ales ca mai tirziu au cintat Zdob si Zdub, trupa a carei analogie cu Leningrad Cowboys pentru mine e firesca ! Lume multa, cosmopolita, de la Wild Buch si alti francezi, la romani si teutoni, open bar cu Berliner Pilner (de ce mi-o fi dat mie un Jever FUN adica nonalacolic, nu stiu, o fi din cazua miinii, am stat putin, desi am ajuns pe la 11 jumate la 1 petrecerea era in toi, si Z si Z cintau !! dar i got a ride back si, inainte de culcare, dupa surfarea obligatoarie a tuturor canalelor in germana (in prima seara am vazut Click ! im deutsch, voma de calibru expensive), am vazut Bric Brac pe dvd si nu mi-a placut, mi s-a parut cam grandoman si pointless. Si ce era cu piesa OMD Enola gay, pe soundtrack, are vreo legatura cu Bashir ? si muzica de opera, a la preda-tor (Gica, the unnecesary angel ) ?