Hollywood Tales from the Dark side-Ronni Chasen

ati vazut-o de enspe ori intr-un film. Dar in Tinsletown sau Hollywood Babylon sunt povesti mai tari ca din Lost Highway sau Mulholland Drive. Sau per exemplu, Sunset Blvd. Asta e cea mai recenta:
Hollywood publicist Ronni Chasen shot dead

Ronni Chasen, a veteran Hollywood publicist, has died after being shot while driving down Sunset Boulevard in Los Angeles.
Ms Chasen, 64, was found after crashing her Mercedes into a lamp-post at about half past midnight on Monday. She had been shot several times in the chest.

She had worked as a film publicist for more than 30 years, and had promoted successful pictures including Driving Miss Daisy, in 1989, and Lolita, from 1994.

She also represented Natalie Wood, the late actress, and the composer Hans Zimmer, and was a former senior vice-president for publicity at MGM.

It is thought that when she was shot, Ms Chasen was returning to her home in Westwood, in the west of Los Angeles, from the premiere of Burlesque, a new film starring Cher and Christina Aguilera.

Unnamed sources told the Los Angeles Times that earlier in the night she had attended the screening of the film at Grauman's Chinese Theatre, and an after-party at the W hotel in Hollywood.

Radar Online, a celebrity website that first identified Ms Chasen as the shooting victim, said she had been shot five times.

* more:
Ronni was promoting Michael Douglas for Best Supporting Actor for Wall Street: Money Never Sleeps, as well as Alice In Wonderland 3D for Best Picture. A friend said that after leaving the office, she attended the premiere of the Screen Gems film Burlesque.
* am mai citit cite ceva pentu ca m-a intrigat. Mi se pare o greseala sau o confuzie. Si am aflat ca Ronni e o figura legendara, sora mai mica a lui larry Cohen, a fost sefa sectiei de publicitate de la AIP (Sam Arkoff) in anii '70.
Clientii sai producatori erau Richard Zanuck, Irwin Winkler, Lee Rich, Bud Yorkin si Arnold Kopelson.
LA Times are un excelent articol biografic despre ea intitulat: Hollywood's ultimate old-school publicist !
unde autorul, Patrick Goldstein, povesteste despre Michael Kamen, clientul lui Ronni, care a murit mai tirziu de scleroza...

RIP Luis Garcia Berlanga

aflu de pe situl hboclub, nah from all things..
El Verdugo (1963) si Bienvenido Mr. Marshall (1953) sunt cele 2 filme ale sale pe crae le am in casa. El Verdugo(Calaul) e un cult favorite al unui prieten, si un clasic al cinema-ului spaniol in general .
Luis Garcia Berlanga a facut parte din cei 3 B ai cinematografului spaniol, ceilalti doi fiind Luis Buñuel si Juan Antonio Bardem ! Regizorul a murit la 89 de ani pe 13 noiembrie, dupa ani de suferinta de Alzheimer ! Plácido, filmul sau din 1961 a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film strain. Iar Grandeur nature (1973) prezinta relatia unui barbat (Michel Piccoli) cu o papushe gonflabila !
articol tribut/obituary in Guardian !

RIP Dino De Laurentiis

Da, stiu. Avea 91 de ani. Produsese destul :(
O legenda extraordinara... a produs o tona de filme (nu chiar o tona, dar spre 200), din care multe sunt printre filmele mele preferate (Anul Dragonului, Conan the Barbarian, Blue Velvet, Manhunter). A avut cu siguranta mai multe flopuri costisitoare decit succese. Dar a cumparat drepturile la romanele lui Thomas Harris cu Hannibal Lecter si acestea i-au asigurat ultima perioada (nu si Tacerea mieilor). Dino De Laurentiis a fost sotul Silvanei Mangano (Orez Amar, 1949) si a produs La Strada (1954) si Noptile Cabiriei (1957, alaturi de Carlo Ponti, celalalt legendary producer of Italy si au luat OScarul !) de Fellini. Dar si Diabolik de Mario Bava si Biblia lui John Huston (1966)si Barbarella (1968) cu hot sexy Jane Fonda, al lui Roger Vadim (big hit) care l-a ajutat sa se relocheze in SUA unde a produs most famously si megaloman remakeul la King Kong din 1976. Si la fel de excentrice, Flash Gordon (1980) si Dune (1984)
premiul Irving G. Thalberg Memorial Award la Oscarurile din 2001

The Social Network-cronica mea pe Feeder (si acum si aici)

dupa cum va spuneam scriu despre filmele noi pe feeder.
film-event din cauza lui David Fincher, care a regizat la superlativ povestea oamenilor care au facut facebook-ul. E unul din filmele de top ale anului, Fight Club pentru generatia "clicknet"
4 din 5/ 8 din 10 !
cronica aici... si acum dupa foto am updatat copia textului !

Nu am cont pe facebook. Nici nu ma intereseaza. Evit acest tip de control din partea celeorlalti, ma sustrag cit mai pot. De aceea nici povestea celor 2 baieti care au facut un sit, modul de socializare devenit fenomen mondial, din care s-au imbogatit peste poate, nu ma intereseaza. Dar cu faptul ca s-au certat, ca toti romanii de bine, cu asta putem sa empatizam… glumesc, dar doar partial. Un singur ingredient din fabricarea The Social Network
m-a atras. Two words: David Fincher. Regizorul care vede negru acolo unde ceialalti vad alb, autorul thrillerelor dark Seven, Fight Club, The Game, Zodiac, si nu insist asupra cazului straniu al lui Benjamin Button, al sau Forrest Gump, Fincher e unul din putinele cazuri din istoria recenta (ultimii 20 de ani ) de regizori care lucreaza in Hollywood in proiecte de A si inca continua sa fie interesanti. Si nah, din nou Fincher n-a dezamagit. Ceea ce putea sa fie un TV movie banal sau un teenage angst flick a devenit un excelent si sofisticat thriller verbal, cu talking heads, un fel de Toti oamenii presedintelui pentru generatia net. Film de regizor. Din punctul meu de vedere calitatile forte sunt cele asa zis tehnice, anume imaginea, extrem de intunecata, filmata in RED, digital, a lui Jeff Cronenweth (DOP la Fight Club si operator de camera la Seven), si sound design brici (Ren Klyce, colaboratorul lui Fincher de la Seven incoace), si muzica excelenta, atmosferica de Trent Reznor si Atticus Ross (aka Nine Inch Nails). Soundtrackul functioneaza in acelasi fel in care o facea cel de la Fight Club, acela facut de Dust Brothers. Ca si filmul, extrem de inrudit cu Fight Club, acum fara furia aceea schizoida, pe care l-am vazut descris undeva ca “un Fight Club fara Marla”. Acum dincolo de verdicte gen, “Filmul unei intregi generatii”, “filmul care defineste aceasta generatie”, etc, este unul din filmele anului, si va fi regasit pe listele de bilant ale criticii, cu premii si acolade, cu sanse la Oscar. Scenariul lui Aaron Sorkin (bazat pe cartea The Accidental Billionaires de Ben Mezrich) avea 166 de pagini (regula e de o pagina pe minut) asa ca Fincher a filmat mai repede, de unde si ritmul exclent de punctat al conversatiei. Jesse Eisenberg, actorul care-l joaca pe Mark Zuckerberg, cel care a creat Facebook, si a devenit miliardar la douazeci si ceva de ani, are o particularitate de freak&geek genial.


Criticului american Roger Ebert i-a adus aminte de geniul sahist Bobby Fischer, dar ii considera ca suferind de sindromul Asperger (“they possess genius but are tone-deaf in social situations. Example: It is inefficient to seek romance by using strict logic to demonstrate your intellectual arrogance”.) How true.
Si ajungem la afirmatia ca e un film misogin, si care se refera la cite lucruri de-a lungul istoriei au fost facute pentru a cuceri/avea o femeie. Sau din respingerea unei femei. Cam toate. So in this case, welcome to Facebook,
nu unealta de control CIA din teoriile conspirationiste ci drogul unei intregi generatii deziluzionate, in cautare de sex si identitate. Fight Club, nu cu pumnii, ci cu vite(a)za de download adecvata.