in cinstea concertului RHCP de ieri am rascolit prin arhive si am postat cronica la concertul
Chickenfoot din revista Sunete in 2009.
live la Olympia, Paris, 29 iunie 2009. de ce, au acelasi tobosar, pe Dr. Smith, Chad Smith !
Concertele istorice sunt rare, supergrupurile bune la fel. Cu CHIKENFOOT ambele au devenit realitate. Ce e Chickefoot ? Logo-ul trupei e un riff cu semnul hipiot al păcii, iar membrii ei sunt legende ale genului; vocalistul şi chitaristul Sammy Hagar, basistul Michael Anthony (care au fost împreună colegi la Van Halen), Chad Smith, bateristul de la Red Hot Chilli Peppers, şi Satch, Joe Satriani, unul din cei mai virtuoşi şi apreciaţi chitarişti din istoria rockului. Stilul ? Hagar spune că cei cu care au cel mai mult în comun sunt Led Zeppelin, iar despre comparaţiile cu Van Halen Hagar a zis, "
It's ten times Van Halen, because it's functional - we all like each other." Personalitatea negativă a lui Eddie Van Halen, responsabilă de plecarea lui Hagar şi Anthony din trupă, a dus la cîntări spontane în Cabo Wabo Cantina din New Mexico, proprietatea lui Hagar, la care s-au alăturat pentru jam session-uri cu coveruri clasice, Satch şi Chad. Şi aşa a apărut Chickenfoot, nume la fel de glumeţ ca şi trupa. Chimia este perfectă şi cînd i-am ascultat prima dată, la jumătatea lui aprilie, cu două piese, pe myspace (
Soap on a Rope şi
Down the Drain), am fost impresionat. Pe 5 iunie a a apărut albumul, intitulat simplu
Chickenfoot, cu logo-ul pe negru pe el, videoclipul excelent la primul single aşişderea,
Oh Yeah, şi băieţii după ce şi-au făcut încălzirea în cîteva cluburi din State, au pornit într-un mini turneu european, care conţinea festivaluri şi cîteva date solo, din care cea mai fezabilă şi interesantă era cea de la Olympia din Paris, sală legendară dar destul de mică, 2000 de persoane, şi care ciudat, nu era încă sold out. Am găsit şi avion ieftin, şi întors a doua zi. Mă gîndeam că francezii n-o să se înghesuiască să prindă glumele-groase ale Foot-ilor, dar uitasem de masa imensă de expaţi americani din oraş şi la faţa locului, luni 29 iunie, zi toridă, pe strada Caumartin, puţin mai jos de Operă, era plin de tricouri felurite, cu Van Halen Europen Tour „
Buy One get one Free”, Sammy Hagar şi Joe Satriani. M-am întălnit cu partenerul meu de concerte, doctorul Mişu, venit direct de la job din Lyon, am băut o bere de 7 euro şi i-am povestit cum mi-am petrecut ziua în Paris. La Virgin era comemorare Michel Jackson şi pe toate monitoarele, imagini din concertul de la Bucureşti din 1992 care se vindea şi pe dvd, am urcat pe Turnul Eiffel finalmente dupa 9 ani de peregrinări prin Paris, şi chiar pe jos, am aşteptat să treacă antractul şi ne-am aşezat strategic în dreapata scenei, fiind curios cum o să fie aşezaţi, cu Satriani în lateral stînga, dar fiind mai atras să-l văd in the flesh pe Mike Anthony, unul din mzicienii mei preferaţi, şi a meritat total, n-am vazut demult om mai bucuros ca Mike Anthony pe scena de la Olympia ! A cîntat, a ţipat, a urlat, a sărit, a dat bere la public, s-a pupat şi îmbrăţişat cu Sammy şi Joe şi a prestat şi cu legendarul bass Jack Daniel’s ! A dat cu pumnii în bass, ca fundling Godzilla sau King Kong in love ! Şi a slăbit mult, seamană teribil de tare cu Florin Piersic jr ! Iar Chad seamana cu Will Ferrell, Sammy Hagar e Big Lebowski cap tăiat, cu ochelari negri, incredibil de bun showman, la 61 de ani împliniţi sare ca o minge-ntruna, şi are încă vocea extrem de puternică ! Din Satriani nu ştiu ce sa scot, cu ochelari negri şi ras în cap gen Vin Diesel, dar mai mult un Daniel Day Lewis method acting job ???! Prea tare concertul pentru a fi redat în scris, au cîntat tot albumul, opening cu prima piesă,
Avenida Revolution, cu bonus piesa bluesy care n-a intrat pe disc, B
itten by the Wolf, un scurt Stach Boogie, energie pură şi adrenalină maximă ! Atunci am avut şi o nemultumire, se lega de durată (o oră 45 min.) si de coverurile pe care mă aştetam să le cînte (în alte părţi au băgat Highway Star de Deep Purple şi Led Zep's Rock’n roll), de parcă au vrut să închidă devreme, deşi Chickfoot-ii erau în vervă, de multă vreme n-am văzut oameni mai cu poftă de cîntat (şi băut pe scenă)! Cu tot cu o promoţie neruşinată pentru tequilla lui Sammy Hagar numită Cabo Wabo ! Din care au băut şi au dat şi publicului din primul rînd ! Am aflat ulterior de ce, Chad, care are apucături de Keith Moon, avea probleme, deşi bătea like apocalypse now, avea şi un bandaj pe mîna stîngă, showul următor de la Madrid, a fost anulat pentru că avea un muşchi atins ! Am aflat şi de unde, de la showul din Londra, cînd la bis, a căzut peste tobă, deh, stunts gen Keith Moon ! Deci bisul a fost doar piesa Montrose,
Bad Motor Scooter, pe care Hagar susţine că ar fi cintat-o la Paris la Olympia in 1975, înainte ca prima sa trupă să se spargă !! Despre ei puteţi afla mai multe de pe
situl excelent, cu un podcast care explică fiecare piesă, iar pe youtube am postat două piese care le-am tras la concert, Avenida Revolution şi
Oh,Yeah, keywords: Chickenfoot live in Olympia, Paris. Sper ca supergrupul să aibe o viaţă lungă şi mi-aş dori să-i văd din nou, pentru că a fost unul din cele mai bune concerte pe care le poţi vedea, o rară potrivire şi plăcere reală de a cînta, o sală cu o acustică minunată şi un public excelent !
Turnin’ Left !
Alin Ludu Dumbravă
revista Sunete, iulie /august 2009
pozele de atunci si impresii pe blog
aici
