sâmbătă, 5 septembrie 2026

In Bruges (2008) -Romanian

 In Ingles ;) here:


"They're Filming Midgets..."

O fi rai, iad sau purgatoriu? E Bruges!

Un debut extraordinar al irlandezului Martin McDonagh, In Bruges este unul din cele mai bune filme ale anului 2008 și mult mai mult de atât. Film cult par excellence, îi crește valoarea de fiecare data când îl revăd. Sunt însă siderat, după debutul de la Sundance, filmul nu a luat atunci niciun premiu major, Globul de Aur pentru Colin Farrell și nominalizare la Oscar pentru scenariu original, câștigător la acestă categorie la BAFTA.

Îmi place însă să cred că a făcut pentru turismul din Bruges ceea ce Vacanță la Roma a făcut pentru Roma!

Eu, de exemplu, am fost o zi în 2014 și am mers exact cu opiniie lui Ray versus părerile opuse ale lui Ken.

Cuplul Colin Farrell / Ray -Brendan Gleeson /Ken e fabulos, și McDonagh le-a mai dat un film extraordinar împreună 14 ani mai târziu, The Banshees of Inisherin (2022).

Iar Ralph Fiennes /Harry e impecabil, feroce, un personaj irezistibil.

Se simte că McDonagh e și dramaturg și că influențele lui literare vin din Teatrul Absurdului, dar filmul e extrem de cinematografic.

În primul rind e tributar piesei lui Harold Pinter, din 1959. The Dumb Waiter, tadusă în românește Liftul pentru mâncare sau Micul lift. La rîndul ei, piesa lui Pinter se inspiră din cea a lui Samuel Beckett, Așteptându-l pe Godot (1953). Adaugă un pic de British Gangster Cinema, aici Irish, un pic de peisaj de Breugel din Bruges, nihilism, o traumă mortală, un love story improbabil și un umor negru și absurd de nota 11.

Alte piste: Touch of Evil, Don’t Look Now, Carlito’s Way, picturile lui Hieronymus Bosch.

Muzica lui Carter Burwell, cel mai probabil via frații Coen (v. Fargo în aceeași retrospectivă TIFF de comedii negre), cu care McDonagh a început o frumoasă colaborare pentru toate filmele sale ulterioare.

La fel ca și Fargo, In Bruges nu a rulat la vremea lui în cinema în România.

 

Alin Ludu Dumbravă