A Good Year (2006)

 A Good Year - O comedie romantică

Alin Ludu Dumbravă 

Re:publik / noiembrie 2006  (scos acum de la naftalina re: Ridley and his old good ones).

Pitch: Sir Ridley plus Russell Crowe. / Adică Gladiator 2?/ Nu. O comedie romantică. / Ce? E o glumă? / Nu. Aşa am crezut şi eu, dar trebuia să am încredere. 

Nu îmi place Ridley Scott necondiţionat, G.I. Jane e o vomă, iar White Squall e şi plictisitor şi inegal şi întotdeauna am urît finalul la Someone to Watch Over Me. Dar acesta e cel mai light / upbeat film pe care l-a făcut şi pe care se vede şi simte că i-a făcut reală plăcere. Care-i şpilul? Ridley are o vie în Franţa, în Provence şi vecinul său este scriitorul Peter Mayle, specialist în istorii provensale, udate cu vin roşu şi delicii gurmande. 

Împreună au brodit un plot şi un vehicul pentru durul Russell Crowe, pe care Ridley îl consideră un sensibil. Şi iată filmul, o comedie romantică care se petrece în Provence, despre o casă, o podgorie, vin şi amintiri, mai concis, povestea unui om care se redescoperă pe sine. Max Skinner (Crowe) se ocupă cu producerea banilor la bursa londoneză, e un tip cinic, dur şi nemilos. El primeşte moştenire vila şi podgoria unchiului său Henry, cu care n-a mai comunicat de când era copil. Henry este un minunat Albert Finney în flash-back-uri în culori glorioase (amintind de rolul din Big Fish, la prima colaborare cu Ridley Scott de la debutul acestuia, Dueliştii, 1977). 

A Good Year nu arată ca un film din ziua de azi, ci mai mult din anii '60-'70, e un tribut Franţei şi filmului francez, dar mi-a adus aminte mai ales de Avanti de Billy Wilder şi de atmosfera toscană din Stealing Beauty al lui Bertolucci). Pe lîngă citatele Jacques Tati, prezenţa lui Didier Bourdon (unul din Les Trois Freres), cote-ul romantic e asigurat de ingenua Marilon Cotillard (decorativă în seria Taxi). Un film cu un buchet special, despre vin, cum să-l bei, să-l faci, să-l trăieşti, la joie du vivre, dragoste, prietenie, căldură. Problema e că şi tu vrei să-şi laşi slujba şi să mergi în Provence, dar cine oare îţi lasă moştenire un conac şi o vie? "Some Guys Have All the Luck", cînta Rod Stewart. Ridley Scott şi Russell Crowe sigur au. Dacă spectatorii se vor simţi măcar pe jumătate la fel de bine ca ei, pariul e cîştigat. Oricum vinul s-a băut. 

*** 3 din 5, 6 din 10 !

A Good Year, SUA 2006 Regia: Ridley Scott Scenariul: Mark Klein după cartea lui Peter Mayle, Imaginea: Philippe Le Sourd, Cu: Russell Crowe, Marilon Cotillard, Albert Finney, Abbie Cornish, Didier Bourdon, Tom Hollander, Freddie Highmore. 

# primul score al lui Marc Streitenfeld, anterior music editor (la RS via Tony Scott de la Gladiator, Hannibal, Black Hawk Down, Kingdom of Heaven, Matchstick Men), care a recidivat cu Sir RS la inca 4 filme, American Gangster, Body of Lies, Robin Hood, Prometheus si serialul Raised by Wolves.

Gladiator (2000)

 INTO THE ARENA*

Alin Ludu Dumbrava / Art & Roll, 2000.  Pus acum aici pentru comparatie cu Gladiator II. 

Filme de acest gen nu se mai fac de 35 de ani incoace. Costul unor asemenea superproductii (numite de italieni Peplum si de americani Toga and Sandals movies) era imens -figuranti, costume, decoruri, staruri, cai, pirotehnie. Lovitura de gratie a dat-o Cleopatra (1963), un urias esec de public, cel mai scump film al vremii sale, cel care si-a falimentat producatorii in asa hal incit Hollyood-ul a pus definitiv sub cheie genul. Cele mai bune mostre ale acestui gen de spectacol cinematografic sunt Ben-Hur (William Wyler, 1959), Caderea imperiului roman (Anthony Mann, 1964)si Spartacus (Stanley Kubrick, 1960). Asta pina la Gladiator. Pentru ca filmul lui Ridley Scott este mai mult decit un simplu peplum si se ridica net peste ele.

"Are you not entertained? "

Scott este un regizor baroc, acuzat mereu de detractorii sai pentru simtul sau acut vizual in detrimentul actorilor si al naratiunii. Dupa o cariera furtunoasa, plina de esecuri de public si certuri cu producatori lipsiti de viziune, Scott revine in forta cu un film care incheie mileniul in ideea ca de doua mii de ani incoace nu s-a schimbat mai nimic pe pamint. Colosseum-ul lui Scott este arena eterna, cea in care publicul spectator vrea senzatii tari, adrenalina, piine si circ. Este si ceea ce a ajuns cinematograful azi, o disfunctie intre arta si industrie, menita sa recupereze cu orice pret banii investiti si sa scoata din amorteala si rutina zilnica rontaitorii de popcorn. Lectia lui Scott din 2000 A.D. este ca se poate face un film pe care sa-l aclame publicul mic si mijlociu dar si criticii si cinefilii impatimiti. Pentru ca Gladiator este spectacolul pur, epic, maiestuos, cinema 100 %. Si mai mult, o sarja mascata a artistului impotriva unui sistem de mercenariat, in care intri in arena, te umpli de glorie si apoi multimea te uita imediat. La fel ca in Hollywood, unde esti vedeta pina la urmatorul film. Daca acesta e un esec, esti deja o glorie trecuta. Intreaga cariera a lui Scott a stat sub acest semn, fara premii, fara elogii, fara libertatea de a crea liber. Ridley Scott este Russell Crowe, gladiatorul care sta in arena si urla multimii insetate de singe, “acum sunteti multumiti?”. In arena realizezi ca poftele umane sunt mereu aceleasi de la prima caverna la primul pas in cosmos, sex si violenta, cit mai mult sex si cit mai multa violenta. Lumea in care traim a uitat definitiv maximele lui Marcus Aurelius (un Richard Harris in amurg), visele, nobletea. “Ce e Roma? -Un vis…” Replicile din film l-ar face invidios si pe Shakespeare. “Ceea ce facem in aceasta viata dainuie in eternitate”. Asta e si menirea artistului, a creatorului de cinema adevarat, ce va rezista mai mult decit o vara in box-office-uri. Oliver Reed primeste un ultim rol extraordinar, simbolic- Proximo, simbolul actorului care stie care e pretul gloriei. El stie cum poti sa-ti cumperi libertatea-trebuie sa cistigi multimea. In arena. Orice fel de arena, fie ea o scena de concert rock, un miting electoral, un ecran de cinema. Gladiator este o meditatie asupra a ceea ce se numeste showbusiness, punind accent pe mirajul pe care il exercita orice scena luminata asupra multimii.

Daca in martie 2001 Gladiator va lua sau nu cel putin cinci Oscaruri, (NA: si a luat exact 5, dar Scott nu, si asta eramarea lui sansa, da, as always, some movies direct themselves..) aceasta se va datora nu mesajului filmului si nici calitatilor sale cinematografice, ci faptului ca a fost un succes extraordinar, de public si apreciere generala. That’s showbiz, and there’s no business like showbusiness. Odata in viata Ridley Scott a iesit cistigator. In arena. Pe acordurile cele mai simfonice pe care le-a compus vreodata Hans Zimmer. Lights, camera, action: Give’em Hell! Pina la urmatoarea lupta: Cut!

ALD

*titlul vine de la o piesa de Michael Shenker, which I love(d).

5 stele din 5 !  (azi, NA, 2024 m-as duce la 9, pentru tot mambojambo-ul cu acel complot debil)

DVD director's cut, nu merita pentru ce in plus. More like deleted scenes. 171 mins vs. originalul la 155. L-am dat la Cinemateca Patria in 2014. 

Crime and Passion / Ace Up My Sleeve (1976)

Ace Up My Sleeve (1975) aka Crime and Passion, a more commercial but dumber and more banal title, released in the US as an AIP release. Rated R no less ;)

Omar Sharif, Karen Black, Joseph Buttoms,  Bernhard Wicki in an Euro-Trash picture that kind of nobody saw or cares about...

It made me curios because of the cast in checking Ivan Passer's filmography, which I rechecked due to Cutter's Way And then I found it on you tube in its entirety, widescreen and with German titles (they called the film Frankenstein's Spukschloss -Horror Castle of Frankenstein !!!). I guess it'll stay there, and here's the link. It's a real curio. Shot in Austria, in the winter on the ski slopes it features some great ski sequences, some car chases and crashes, weird and kinky sex & sweets/pastry eating (Karen Black tops it ;), Sharif's character Andre Ferren is a sex nut...

Anyway (s;), you gotta see this as I won't spoil stuff as the plot goes bonkers and further in the snows, act 3 is chaos itself, especially the ending -even a Shining resemblance.

Co-written by 5 people (not at the same time;), including Passer & William Richert (Winter Kills) the film says it's based on James Hadley Chase's novel Ace Up My Sleeve, but it seems it bares no resemblance at all. Some interesting details about the changes here !

Music by Vangelis of all people...does not fit the film at all...great score tho...it has all the Vangelis DNA. The music can be heard here

The reviews are delightful: 

"Crime and Passion" is not only one of the silliest films ever made but one of the most inexplicable"

Robert Ebert in 1976

min 57.50 "-naughty naughty massage, sir? "

Omar Sharif in Top Secret mode !!!

She'll be wearing silk pajamas when she comes...

Furiosa (2024) & cronica audio

 #furiosa 

cronica mea la Furiosa in engleza aici

si aici si aici cronica audio, via Rockland radio on HIT FM.

urmeaza cronica scrisa in #culturama nr. 7

Sleeping Dogs (2024) & cronica audio

prost film Sleeping Dogs, si preposterous...

inteleg ca cartea e mult mai buna.

de Eugen Chirovici, nascut la Fagaras. Asa s-a promovat in Romania...

imi pare rau de Russell Crowe, e un actor impecabil, one of the last greats, a heavyweight (acum la propriu) si joaca in acest film, sau anterior in The Pope's Exorcist, a regizat o chiftea acasa la el, Poker Face si va juca next in ceva nou (sic), The Exorcism...il astept ca Herman Goering in Nurenberg.  

cronica de la radio Hit Fm aici

si aici: 

Challengers (2024) & cronica audio

Luca Guadagnino's tennis threesome Challengers starring Zendaya (les Dunes), Josh O'Connor (La Chimera) & Mike Feist (Spielberg's 2021 West Side Story)

Great score by Trent Reznor & Atticus Ross, my main reason to see this flick. 2nd collaboartion of TR & AR with Sicilian director after 2022's Bones and All (see in my top of the year here, on soundtracks too).

Absolutely overlong (130 mins !!!), over stylish, slick editing and sound design.

...this is no Jules and Jim, more like Punch & Judy ;)

and if you wanna see Tennis, see Nasty ;) 

cronica audio de la Hit FM aici & aici

Dune part Two cronica audio

 am scris de el aici (in ingles)

https://aldmovieland.blogspot.com/2024/03/dune-part-two-2024.html

acum am pus cronica audio de la Hit FM aici (thx, Doc!)

Civil War (2024) & cronica audio

 cronica radio despre noul film a lui Alex Garland, Civil War ! 

acum in cinema

Kirsten Dunst, Wagner Moura & co sunt o echipa de jurnalisti de razboi ca in filmele din anii '70, de la Vietnam la Beirut.

Soundtrack interesant, Suicide (Alan Vega), Silver Apples, De La Soul. 

La chimera (2023)

 now in cinemas -very limited !

La Chimera is a real treat, weird and one-of-a kind art-house cinema and for me, the best Alice Rohrbacher film 2 date, after Le Meraviglie (2014) and  Lazzaro Felice (2018).

in the official selection of Cannes film festival 2023 (#76 edition), and why it did not win any award it's beyond me :(

Josh O'Connor as Arthur (l'inglese) is a revelation, like a Nouvelle Vague Godard figure, or a Neo-Realism protagonist.

A grand performance by bi-lingual Isabella Rosellini 

TBC...

Nasty (2024) & cronica audio

De vazut in cinema !!!

sure, o sa intre si pe HBO si HBO Max dar merita in sala de cinema !

La Brasov joi 25 aprilie featuring the man himself, Ilie Nastase aka Nasty ;) 

trailer aici.

and this just in (22.04.24), Nasty e in selectia festivalului de la Cannes, proiectie speciala !!!! 

He did it His Way !!!

cronica mea radio la HitFM. 

***

(din Culturama )

Evenimentul lunii aprilie 2024 În cinematografe este un documentar autohton despre un personaj iubit dar și controversat (I'd call it The Joker of Tennis ;, the Globe Trotter Lover ;)- Nasty -un film depre Ilie Nastase, super tennis man, primul număr 1 din istoria clasamentului ATP, proiect de suflet pentru Tudor Giurgiu (v. Libertate), Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. Filmat și în SUA, cu participarea legendarilor tennismani John McEnroe, Jimmy Connors, Rafael Nadal, Björn Borg, Boris Becker. 

RIP Michel Ciment

communique du Festival de Cannes:

The great critic and writer Michel Ciment passed away yesterday at the age of 85, leaving cinema bereft of his words.

Michel Ciment was the Chief Editor of Positif magazine, the producer and host of the program Projection privée on France Culture until 2016, a critic for over fifty years on Le Masque et la Plume on France Inter and a lecturer at the University of Paris-VII. Additionally, he authored many reference books on cinema, notably on Stanley Kubrick, Elia Kazan, Joseph Losey, Francesco Rosi and Jane Campion. Michel Ciment had dedicated his life to passing on his knowledge and passion for the seventh art. A free spirit with an insatiable curiosity, he was the embodiment of cinephilia, embracing all types cinemas and never leaving any film aside.

He continued to explore world cinema right up to the end, particularly at the Festival de Cannes, where he never missed an edition, tirelessly going from press screenings to gala screenings, pacing the Bazin, Debussy, Buñuel and Lumière theaters... His opinions, both enlightened and strong, clear-cut and inflexible, meant a great deal and his voice resounded in the corridors of the Palais des Festivals at the end of each screening, amongst his attentive colleagues. Michel set the tone, in France and abroad. His death should remind us all of the importance of his legacy, and the need for ardent and resistant film review.

The Festival de Cannes without Michel Ciment will never be quite the same. We will miss him. And so will cinema.

I read Ciment's book on John Boorman (out in 1986) when I was in Denmark's EFC -1995/96,  (Boorman's tribute here), I met him in Berlin during Tavernier's In the Electric Mist and saw him moderate in Cannes the Quentin Tarantino Lecon du cinema and many other lectures. 

RIP. 

His historic interview/essay book on Stanley Kubrick (1980), was one that opened the doors of the SK myth to the public eye. 

Hackney Diamonds (out 2day) !!!

I'm listening to Hackney Diamonds 'til morning and I think it's really great! Listening before to the 2 singles- to Angry to the point of overexposure, then liked the Lady Gaga/Stevie Wonder song. Sweet Sounds of Heaven. 

Ok, ten new songs were waiting. Special brut prosecco/spumante opened (Aragosta), and here we go (again-st;)

Who would ever believe The Stones would pull this out in 2023 ???

Now there's guest spots from old friends like Paul McCartney (Bite My Head off, on bass, for the 1st time on Stones record!) and Elton John (Live by the Sword and Get Close, Elton on piano). 

Whole Wide World is more a new wave-punk song, the most pop-ish here.

Driving Me Too Hard, another power riff.

Mess it Ups funky rthythm reminded me of Emotional Rescue and that period songs. 

Some cool country vibes on Dreamy Skies.

And the Keef special, Tell me Straight, another warm truth seeking statement. 

For the grand finale, The Rolling Stone Blues, a Muddy Waters song from 1950 and a worthy coda, true to both artists' legacy and legend.

Charlie Watts is still here, present on drums on Mess it Up and Live by the Sword, both recorded in 2019. Live by the Sword gets also Bill Wyman on bass. 

The rest is done with the Stones old cahoot Darryl Jones on and Steve Jordan on drums. The album is produced by Andrew Watt (ecclectic American producer known as Watt who for me is the guy behind Ozzy' Ordinary Man and Patient no. 9 and Iggy's latest, Every Loser), who contributed on three songs as a composer.

Critics have given Hackney Diamonds positive reviews and several have remarked that it is their strongest album in multiple decades. Long time til 2005 and better and stabler sound and songwriting.

 

The album's name is London slang for the shattered glass left behind after burglars have smashed a window to break in, Hackney being an inner-city area of London associated with a high crime rate.

I totally agree, it's much much better than A Bigger Bang and Bridges to Babylon, i have a softer spot for Voodoo Lounge though. 

"Happy"?, would ask Keef. Yes, sireee ;)

Worth another special bubbly ;) Noroc !!!

Guess I gotta see ya guys again next year!!! Who would've believe it though? 

Libertate / Freedom (2023)

 cronica in românește aici

And now, in ingles...

Libertate/Freedom -a necessary film

The fifth cinema feature by Tudor Giurgiu (Despre oameni și melci/About people and Snails, Why Me?), has a strong theme that hurt us (and still hurts). The Sibiu events of December 1989 were not told until now on film.

2 million bullets were shot (!!!) , 99 people died and 272 were wounded, 522 persons suspected as terrorists were illegally detained in a swimming pool of the Sibiu Military Unit 01512, last of them freed only on February 1^st 1990. It was complete chaos & hellfire and there were the most casualties in the country, after the ones in Bucharest.

A very tough and a very necessary film. 

In 33 years after the ”Point Zero” there was only one important film about the ”Revolution”, Hîrtia va fi albastră/The paper will be Blue, by Radu Muntean (2006), and in the same year a satirical view of it-A fost sau nu afost/12:08 East of Bucharest, by Corneliu Porumboiu. Together with a documentary (a bit abstract and experimental) Videograme dintr-o revoluție/Videograms of a Revolution, by Andrei Ujică and Harun Farocki in 1992 (you can see it on youtube and it's even more relevant today!). 

A prestigious ensemble cast, a whole generation of actors (I won't name names out of respect for all of them-I counted 27 parts of equal importance) a detailed research that took 4 years and a half (script written by Giurgiu with Cecilia Ștefănescu based on an idea by Nap Toader), set design (Vali Ighiceanu), costumes (Viorica Petrovici-update: Libertate just won the Award for best costumes and sets at the Waterloo Historical Film Festival, bravo!), and high production values, dynamic, violent hand-held photography by Alex Sterian, alert editing (Reka Lemhenyi), a prophetic and ironic title in the same time, not necessarily in the search for a Cathartic Truth, but a naturalist remake with the feeling and shape of a documentary. No one is condemned, there is no personal judgement, just what is puzzling all of us and is found in the films subtext -why did this happen and mostly, can it happen again?

To be seen -definitely in cinemas (October 6^th in theaters across the country).

Alin Ludu Dumbravă -Culturama nr. 3, octombrie 2023

Libertate (2023)

Libertate -un film necesar*

*această cronichetă a apărut în print în ziarul Culturama al Băncii de Cultură Apollonia, nr. 3, ediția octombrie 2023.

aceiasi cronica, in engleza, aici. 

Al cincilea lungmetraj de cinema a lui Tudor Giurgiu (Despre oameni și melci, De ce eu?), preia o temă gravă și care încă ne doare (și ne va mai durea). Evenimentele de la Sibiu din decembrie 1989 nu au mai fost povestite până acum. S-au tras 2 milione de gloanțe (!!!) , au murit 99 de oameni și alți 272 au fost răniți, 522 de persoane considerate teroriști au fost reținute ilegal într-un bazin gol al unității militare 01512, ultimii din ei fiind eliberați abia pe 1 februarie 1990, a fost haos total, au fost cei mai mulți morți din țară, după București.

Un film foarte dur, și un film absolut necesar. În 33 de ani de la ”Punctul Zero” a fost făcut un singur film important despre ”Revoluție”, Hîrtia va fi albastră de Radu Muntean (2006), și în același an un film-pamflet, A fost sau nu a fost, al lui Corneliu Porumboiu. Alături de un puternic documentar (dar puțin abstract și experimental) Videograme dintr-o revoluție, de Andrei Ujică și Harun Farocki din 1992 (filmul se poate vedea pe youtube și este mai cutremurător azi decît la data premierei!).

Distribuție de ansamblu, o generație întreagă de actori (nu am să numesc niciunul din respect pentru fiecare -am numărat 27 de roluri de egală importanță), o documentare minuțioasă care a durat patru ani și jumătate (scenariu scris de Giurgiu alături de Cecilia Ștefănescu după o idee de Nap Toader), scenografie (Vali Ighiceanu), costume (Viorica Petrovici-update, Liberatate tocmai a luat premiu pentru cele mai bune costume și decoruri la festivalul Filmului istoric de la Waterloo, bravo!) și o producție minuțioasă, imagine dinamică din mână, violentă, de Alex Sterian, montaj alert (Reka Lemhenyi), un titlu profetic și ironic în același timp, nu neapărat în căutarea unui Adevăr catartic, ci o reconstituire naturalistă cu aspect și tentă de documentar, fără a condamna pe nimeni, fără a emite judecăți personale, decît aceea care ne macină pe toți și care se găsește în subtextul filmului, de ce a trebuit să se întâmple asta și mai ales, se poate întîmpla din nou?

De văzut neapărat -și de văzut în cinema (din 6 octombrie în toată țara).

Alin Ludu Dumbravă

-critic de film-

*** Coda***sau P.S. (16.10.23, well, wasn't the best day, but the coldest til now..)

Mi s-a pus în vedere că mai sunt și alte filme despre ”Revoluție”, Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii al lui Cătălin Mitulescu, tot din 2006 nu e despre asta ci despre copilarie și Stare de fapt (1995) regia Stere Gulea, co-scenarist (sau "dupa o idee de") Lucian Pintilie !, despre care chiar uitasem, e un film isteric, sordid și cam periferic, răfuială cu securiștii. Dar dacă le vreți și pe astea de ce nu vorbim și de 15 de Sergiu Nicolaescu (2005) și chiar Punctul Zero (1996), unde avem reconstituirea execuției Ceaușeștilor. Atîta s-a putut...:D

”Nu suntem într-un film de Nicolaescu”, e replica din filmul lui Giurgiu. Nu, nu suntem. Suntem (aici) de mii de ani și într-o etapă nouă acum de 33 de ani într-un film prost. Se numește (I)Realitate mioritică. Libertatea e doar (sau ”decât”) un concept frumos, eteric, iluziv, escapist. Liber, adică dezlegare la pește...

Hârtia va fi albastră / The Paper will be Blue (2006)

Apropo de Libertate de Tudor Giurgiu, acum pe ecrane (cronica mea din ziarul de Brașov Culturama aici și în engleză aici), iată și cronica la celalat film despre ”Revolutie”, Hârtia va fi albastră de Radu Muntean, cu premiera pe 13 octombrie 2006 (i was there ;). Articolul a apărut atunci în revista Șapte Seri. Dacă vă interesează și Porumboiu, A fost sau n-a fost, cronica mea din epocă, tot Șapte Seri, e aici.

********************************************************************************

Hîrtia e foarte albastră - Hîrtia va fi albastră 

 de Alin Ludu Dumbravă

 Şapte Seri / octombrie 2006

"There's no time No time to remember these days No time to hold back in that size We don't have no time, no time, no time... No time for revolution!" 

                                                              Falco - No Time for Revolution

Atenţiune, atenţiune! Film nou românesc! Iară cu revoluţia? Da, dar nu iară şi nu din nou, ci pentru prima dată... despre cei ce au băgat în stradă în noaptea de 22-23 decembrie, în capitala acestei ţări numită pe atunci R.S.R. (Republica Socialistă România), cei ce au murit de-an pixul la acea circotecă datorită căreia azi poţi să-ţi iei maşină în leasing şi să culegi căpşuni în spaniolă. Aşa zisa "Revoluţie", minunata lovitură de stat bazată pe zvonistică, fum fără foc şi foc fără fum, scăpată de sub control datorită unor tineri entuziaşti. Mulţi dintre ei n-au mai apucat să se entuziasmeze de a doua zi încolo, nici măcar să se deprime. Pentru cei care au avut ghinion, în confuzia generală, prezentată realist de Radu Muntean (la al doilea film de cinema, după Furia), 22-23 a fost o noapte fatală, nu "Conu' Leonida faţă cu reacţiunea". Ţţţţţ, noroc că a fost cald. Că altfel, dacă erau minus 30 de grade, se ducea de râpă tot evenimentul. Aah, şi să nu uit, era mai cald afară ca înăuntru.

OK. Precizări. Hîrtia va fi albastră e un film Important. Dur. Minimalist. Docu-dramă. Lumina de atunci, străzile sumbre, camera tremurată, dar foarte puţin, culorile desaturate (bravo Tudor Lucaciu). Nu mă aştept să se bată lumea pe bilete, pentru că aud zvonuri cum că "iară cu revoluţia, dom'le, ne laşi, au trecut 16 ani". Da, au trecut şi iată, un copil de 16 ani, nenăscut în tomberonul lui Ceaşcă, poate să afle şi el câte ceva. Să vadă primul film cu adevărat despre "noaptea cea mai lungă". Într-un stil narativ alert, cu miez şi point. Să afle de unde vine ciunga şi coca cola aia, că nu scrie pe net şi messenger! Eu cam atât aş avea de spus. Să-i ducă la film, cu clasa, de la şcoală. Aşa cum erau duşi elevii să facă cu mâna Cârmaciului, cînd trecea pe drum, sau cum recoltau cartofi, ca să avem agricultură. Am şi o problemă, una singură în unghi subiectiv şi muzical, genericul final cu Nana Mouskouri şi corul sclavilor. Mă aşteptam de la Radu la ceva gen Scorsese în Goodfellas, unde cântă Sid Vicious My Way, adică ceva mai punk, gen Zob cu o variantă la Deşteaptă-te, Române, sau varianta mea (că se discută în film despre Amadeus-ul austriac, RIP), No Time for Revolution. OK. După film am intrat într-o tutungerie-alimentară, butic, chiar în spatele Ateneului Român pe care scrie Molière, Franklin etc, şi era ca pe vremuri, salam, cu menţiunea fără soia. În continuare la noi hîrtia e foarte albastră. Nu ca cea de turnesol, că nu-şi schimbă culoarea, asemeni cameleonului naţional.

Oppenheimer (2023) en Roumain ;)

 acest articol -semi-cronică- trebuia sa apară în print. It didn't. 

Așa că apare aici, adică moare pe limba lui...

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sindromul Oppenheimer

de Alin Ludu Dumbravă

more here (also in ingles):

https://aldmovieland.blogspot.com/2023/07/oppenheimer-2023.html

”How can I save my little boy from Oppenheimer's deadly toy?”

Sting -Russians (1985)

Din aceste versuri a auzit englezul Christopher Nolan la 15 ani despre un anume Oppenheimer și jucăria lui mortală. Piesa de pe albumul de debut al lui Sting, cu acorduri din Stravinski. Ceea ce ne leagă cumva pentru că și eu am auzit tot de acolo de el și la vremea lui mi-a plăcut imens piesa. Era în plin război rece iar noi eram după Cortina cea mai de fier.

Azi Chris Nolan este unul din cei mai titrați regizori din lume, cu succese în filme și genuri diferite, cu teme însă extrem de similare- memoria falsă-Memento, reinventarea unui mit din romanele grafice cult: trilogia Batman, teleportare -The Prestige, realitatea visului-Inception, paradoxul temporal-Interstellar, război pe trei planuri paralele-Dunkirk, inversie temporală-Tenet) și acum a devenit autorul unui biopic mult aștepata despre fizicianul american J. Robert Oppenheimer, creatorul bombei atomice. Oppenheimer este de departe cel mai ambițios film al anului. Și de aproape poate cel mai important film al lui Nolan. Și e un film foarte necesar pentru ziua de azi. Cillian Murphy în rolul titular, rolul vieții. Distribuție de ansamblu de vis. Durată epică, 3 ore pe ceas. Succes financiar și de critică-uriaș. Zvon de Oscar, sunt sigur că va fi considerat ”cel mai bun film” la Oscar anul viitor. Plus multe alte acolade.

*

Sper ca Greta Gerwig, prima femeie care a regizat un film care a depăsit plafonul de 100 de miliarde de $ încasări mondiale -anume Barbie) să nu îl prade însă pe Nolan de Oscar. În orice caz istoriei nu îi va păsa.

După cum a spus-o Paul Schrader, unul din marii scenariști și regizori din Noul Cinema American (de la Taxi Driver la Master Gardner), ”Oppenheimer este cel mai bun și mai important film al acestui secol”. De ce a considerat Scharder asta? Are legatură cu bomba atomică și cu proiectul Manhattan, sau doar pentru faptul că un asemenea ”film biografic” despre un subiect greu-fizicieni atomici, McCharthysm, moralitate, resposabilitate și povara istoriei, nu a mai fost făcut și pare ireal că e produs azi de un mare studio american. Oppenheimer face rapel în temă și subiect la un mare film clasic, Amadeus (1984, Milos Forman), referitor la relația fizicianului cu politicanul Lewis Strauss (un Robert Downey Jr. și el în rolul vieții), gîlceava între geniu și mediocritate. O poveste tristă care pare incredibilă, și ea este baza structurii filmului lui Nolan, văzut dintr-un unghi subiectiv de către personajul central și în lungi secvențe alb-negru de către nemesisul său. Poate și de aici acest uriaș interes mondial față de film, subiect și universul prezentat.

Re: sunet și imagine-vă sfătuiesc să mergeți la IMAX la București dacă sunteți prin zonă, a fost filmat cu camere IMAX 70 mm. Iar referitor la muzică și sunet, la plîngerea multora că sunt prea bombastice, aceasta a fost și intenția.

Sunt uimit de câtă lume l-a văzut, dar sunt și mai uimit de cîtă lume nu l-a văzut încă. Mai veți timp în cinema. Mai rulează, datorită succesului de public uluitor (în România l-au văzut peste 470 de mii de oameni). O lună jumătate și 865 de milioane de dolari mai târziu (filmul a costat 100 de milioane de dolari plus tot pe atâta investiție în marketing și distribuție), bomba cinematografică, estetică (și filosofică) a lui Nolan continuă să explodeze peste tot în lume. 

In 1965, twenty years after the dropping of the bombs, Oppenehimer did an interview for The Decision to Drop the Bomb. Speaking with NBC News, he delivered his famous lines: We knew the world would not be the same. A few people laughed. A few people cried. Most people were silent. I remembered the line from the Hindu scripture, the Bhagavad Gita. Vishnu is trying to persuade the prince that he should do his duty, and, to impress him, takes on his multi-armed form and says, “Now, I am become Death, the Destroyer of Worlds.” I supposed we all thought that, one way or another.

Amsterdam (2022)

Amsterdam is a really bad movie. One that does no mov(i)e, its overlong (2h14min), bloated and unfunny. Like a comedy made by people with no sense of humor. Oh but it's not a comedy. It's a conspiracy crime thriller as well. And an expensive period piece. And a true story apparently. (that should've been told differently for us to care). And so a flop. A sign about all that was that it didn't make it first in any festival as a film like this should've do and build up from there. 

Margot Robbie looks superb asa brunette but she is not part of a Jules and Jim, or Bande a part triangle. And Amsterdam should have stayed in... Amsterdam. Also it could've been called Timbuktu or any other city for that matter. Cos it's like a Proust Madelaine that Amsterdam here, cos' Paris was probably too much of a cliche (`we'll always have Paris` ya know).

I am just sorry I didn't write about it earlier (saw it two weeks ago already) so I could save some friends money as they went into the cinema and were flabbergasted. Sorry, my bad...

A wasted De Niro (he looks really old), over-the-top Christian Bale and not funny (again with a glass eye!) grotesque Rami Malek, John David Washington leaves me totally cold... a potential great cast totally wasted... Chris Rock has nothing to do but some poor comic relief, Mike Myers shows up right from his Inglorious Basterds cameo and Michael Shannon is wasted, oh did I wrote that three times already? 

David O Russell is not Wes Anderson, nor the Coen bros, neither Woody Allen which he tries to emulate in this loud pastiche, with ambitious and gorgeous cinematography by Emanuel Lubezki. Best asset of the film except Robbie's smile..

I am now fully convinced the director (also writer and producer) is totally overrated and not on my cup of Joe list. The only film of his i liked was Three Kings (1999), which is not really his film, as it was tinkerd by the stars (cllooney absolutely hated him and vice versa) in it and the studio (WB).  And screnwriter John Ridley who was betrayed and sued for his credit. Oh, and it seems also The Fighter (2010), cos' I just saw I wrote a very possitive review back then (in Romanian here), and I expressed then my opinion about him on Silver Linings Playbook in 2012 (also in Romanian :) Both these movies get lower grades now from me, I always tend to be more generous then and back in time (or maybe was just younger;).  For ex. American Hustle I tried to rewatch recently on prime streaming and gave up after 10 minutes. Oh, and there is Joy...did I really went and see that? In a cinema theatre no less...I'll be Amster-damned...

4 stars out of ten, 2 out of five. 

it'll show up on disney+ soon, so save the effort...

Three Thousand Years of Longing (2022)

Three Thousand Years of Longing e al 11-lea film al lui George Miller ! 

De vazut la cinema !

aici cronica mea in revista Golan !

https://revistagolan.com/three-thousand-years-of-longing-3000-de-ani-de-dorinta/

septembrie 5, 2022

„(Filmul e) un soi de anti-Mad Max, în sensul în care are mult mai mult dialog decît laconicul Fury Road. Acesta a fost filmat în locație în deșerturile din Africa de sud. (3000) a fost făcut în interior, cu cîteva scene de exterior. E un film mic ca fizicalitate, chiar dacă se întinde în peste 3000 de ani. Dar așa cum Fury Road e o poveste care se întâmplă în trei zile și două nopți, acest film are loc în peste 3000 de ani, și la asta mă refer cînd îl numesc anti Mad Max.” (George Miller)

S-ar putea afirma cu certitudine că australianul George Miller e un regizor eclectic. Dincolo de odiseea Mad Max în patru filme, a făcut două Happy Feet, animație cu pinguinii dansatori, un Babe (Pig in the City), Lorenzo’s Oil și Vrăjitoarele din Eastwick. Are acum 77 de ani. Acesta este al 11-lea lui film. 

În 2015, Mad Max: Fury Road are premiera la Cannes. Lumea filmului se schimbă, e o revelație absolută. Unanim este considerat unul din cele mai bune filme făcute vreodată, recompensat și cu 6 premii din 10 nominalizări la Oscar. Așa cum filmul acesta i-a luat 30 de ani, 3000 de ani de dorință a durat, se pare, 22 de ani.

Este un proiect vechi drag lui, adaptare după o povestire de scriitoarea britanică A.S. Byatt din 1994, The Djinn in the Nightingale’s Eye. Miller a cumpărat drepturile imediat după publicare. Scenariul l-a scris împreună cu fiica sa, Augusta Gore. Și când întreg universul se așteaptă să continue seria Mad Max, el anunță acest proiect. Și vine pandemia. De unde trebuia să se filmeze la Londra și Istanbul, se mută totul în Australia. Cu întârziere de doi ani e filmat cu o echipă restrînsă și multe efecte de post-producție. Premiera are loc la Cannes 2022, în afara competiției (Miller a fost aici șeful juriului în 2016). 

E un film despre Poveste, narațiune, dorințe, singurătate, iubire și sacrificiu. Un naratolog englez, Alithea Binnie (Tilda Swindon), găsește o sticluță în bazar când se află la o conferință în Istanbul și eliberează un Djinn (Idris Elba), care vrea să îi îndeplinească, firesc, cele trei dorințe mitice. Urmează o povestire în stil 1001 de nopți. Despre dorință, curgerea timpului, regret și, din nou, iubire. Alegerea actorilor e ciudată, nu sunt staruri, sunt ambii englezi, iar Swindon este o vedetă arthouse, actriță impecabilă, dar numele ei nu vinde filme. Elba a trebuit să învețe texte ciudate, în limbi dispărute, academic, în afara machiajului și a efectelor speciale care îl însoțesc pe Djinn. 

3000 e extrem de livresc, introspectiv, melancolic, poate puțin prea moralist. Se vorbește mult (prea mult…), se povestește, din flashback în flashback, filmul întîmplându-se mai mult într-o cameră de hotel (303, acolo unde în Istanbul Agatha Christie ar fi scris Crima din Orient Express). De altfel, cifra trei e omniprezentă. 

Posibil cel mai personal film al lui Miller (care e obsedat de semnificația Poveștii în viața noastră și istoria omenirii), 3000 e asemănător cu universul lui Terry Gilliam (mai ales Munchausen în episoadele otomane), cu The Fall al lui Tarsem, cu elemente din Hoțul din Bagdad, Aladdin, 1001 de nopți (compania aeriană se numește Scheherazade). Imaginea e superbă, John Seale, director de imagine australian retras din activitate (are 80 de ani), care a revenit la Fury Road, a fost convins de Miller să mai facă un film. Atmosfera e susținută de muzica lui Tom Holkenborg (Junkie XL), la antipodul celei compuse pentru Mad Max, care conchide cu piesa elegiacă Cautionary Tale, pe vocea lui Matteo Bocelli. ”Is it wrong for me to say/That love is a cautionary tale?/‘Let’s try’ is your reply/‘Though love can always fail.”

În peisajul pauper al filmelor bune din cinema, 3000 de ani de dorință e un film aparte, o curiozitate, film intimist, și cum spun francezii, un gateau (desert special, prăjitură). 

De văzut pe marele ecran.

 R.M.N. , noul film al lui Cristian Mungiu a fost la Cannes si acum e in cinematografele romanesti! 

Go and see!

impresiile mele (de la premiera) pentru revista Golan aici

sau

https://revistagolan.com/aldrecomanda-r-m-n-o-radiografie-pe-ecran-lat-a-societatii-bolnave/?fbclid=IwAR32tJSF3-2qzLYSAeLtxiolV8eO3q7WXGRpmyvHxrnR_PaR8eudCzLknFw

Doctor Strange in the Multiverse of Madness (2022)

Are you happy? este întrebarea-cheie a noului Doctor Strange, care e mult peste primul film, care era povestea originii personajului. Poate că cei din film nu sunt happy, dar spectatorii au de ce să fie!

Restul cronicii la filmul-comeback al lui San Raimi si al lui Strange/Cumberbatch in revista Golan aici

sau

https://revistagolan.com/aldrecomanda-doctor-strange-2-sau-doctor-strange-in-multiversul-nebuniei/?fbclid=IwAR0MVbgcPF47YRNET7LytpG_l4W8sSWl_s2MdVGQvp90QSg2somZSBaUVFc