In Bruges (2008)

 Romanian version here. I was aked to to piece for the TIFF 25 retrospective in AperiTIFF and here it is. 

"They're Filming Midgets..."

Heaven, hell or purgatory? It's Bruges!

An extraordinary debut by Irish filmmaker Martin McDonagh (Seven Psychopats, Three Billboards outside Ebbing, Missouri), In Bruges is one of the very best films of 2008—and much more than that. A cult film par excellence, it becomes more valuable every time I revisit it. I am still astonished that, after premiering at Sundance, it failed to win any major awards there. It did go on to win Colin Farrell a Golden Globe and earn an Academy Award nomination for Best Original Screenplay, a category it won at the BAFTAs.

I like to think, however, that it did for tourism in Bruges what Roman Holiday did for Rome!

I, for one, spent a day there in 2014, and my impressions matched Ray's point of view exactly, as opposed to Ken's.

The Colin Farrell/Ray – Brendan Gleeson/Ken pairing is fabulous, and McDonagh reunited them fourteen years later in another extraordinary film, The Banshees of Inisherin (2022).

And Ralph Fiennes as Harry is impeccable, ferocious—an irresistible character.

You can tell that McDonagh is also a playwright, and that his literary influences stem from the Theatre of the Absurd, yet the film remains intensely cinematic.

First and foremost, it owes a great deal to Harold Pinter's 1959 play The Dumb Waiter. In turn, Pinter's play was inspired by Samuel Beckett's Waiting for Godot (1953). Add a touch of British gangster cinema—Irish, in this case—a hint of Bruegel landscapes in Bruges, nihilism, a fatal trauma, an improbable love story, and black, absurd humour turned up to eleven.

Other clues: Touch of Evil, Don't Look Now, Carlito's Way, the paintings of Hieronymus Bosch.

Carter Burwell's score most likely came into McDonagh's world via the Coen Brothers (see Fargo in the same TIFF retrospective of black comedies), with whom McDonagh began a wonderful collaboration that continued throughout all of his subsequent films.

Like Fargo, In Bruges was never released theatrically in Romania at the time.

Alin Ludu Dumbravă

Casualties of War (1989)

Casualties of War (1989) is one of the best war (anti-war) films and still does not have the recognition it deserves.  I wrote the dvd review in 2006, twenty years ago, updated it now and in English...

the Romanian version is here !

1966. An incident in Vietnam... the story of a repeated rape and a murder that could have been prevented, but which no one even wishes to punish—only to ignore. Casualties of War, a war regarded in America as synonymous with the loss of innocence, in which the heroes of the two World Wars became the villains and the executioners.

1987. After his first incredible mainstream success with The Untouchables, Brian De Palma, propelled onto the list of directors most coveted by the studios, could make whatever film he wanted. And he chose a controversial, repugnant, revolting subject, one that was later vehemently denied by almost everyone, especially Vietnam veterans. A real, infamous case that he had dreamed of bringing to the screen since 1969, when he saw at the Berlin Film Festival a film on the same subject, inspired by Daniel Lang's New York Times article. At the same time, one of his favourite films is The Bridge on the River Kwai, and De Palma decides to become David Lean for a little while (hence the key sequence on the bridge).

Filmed in Thailand under extremely harsh conditions, with an A-list cast of young actors on the rise (Michael J. Fox, Sean Penn, John Leguizamo, John C. Reilly), Casualties of War was released in 1989, only to be torn apart by critics, who found it exploitative and visceral, and almost completely ignored by audiences who had grown weary of Vietnam. Constructed as one vast flashback (and nightmare at the same time), it contains De Palma's overwhelming visual style and his recurring obsessions: guilt, the betrayal of comradeship, impossible love, impotence, passive voyeurism. But this time, instead of Brian De Palma's much-discussed Hitchcockian thriller fantasies, the events unfolding on screen are based on a true story. The viewer becomes complicit in the carnage, and the unsettling feeling of guilt gradually, methodically, almost paroxysmally takes hold. Ennio Morricone's score (following his previous collaboration on The Untouchables), punctuated by Gheorghe Zamfir's pan flute, is the film's principal source of emotion—elegiac, mournful, evocative of ghosts from the past and shattered dreams.

2006. The film America could not bear to watch, one of the most anti-war films ever made, is today being reassessed and regarded as equal to, or even greater than, its predecessors: The Deer Hunter, Apocalypse Now, Platoon, Full Metal Jacket. And the victim of the war behind the screen continued to develop his recurring themes, concealed within his much-discussed Hitchcockian thriller fantasies, without ever again disturbing his fellow citizens' civic conscience with stories based on real events.

---

Extra: the extended edition (also the first one to reach Romania) includes six additional minutes of footage (material previously available only as deleted scenes—Eriksson's interrogation, an additional scene with Dale Dye, and an unexpected Greg Henry cameo), an emotional interview with Michael J. Fox, and a half-hour Making Of in which De Palma is far warmer and more talkative than usual—and if you're wondering why, it simply means you haven't seen the film.

4 Stars out of 5 - 8 out of 10 !

Alin Ludu Dumbravă

Victime de război / Casualties of War (1989)

Victime de război / Casualties of War (1989) e unul din cele mai bine filme de război (anti-război), rămas pînă azi nedescoperit  de publicul larg. Nicio nominalizare la Oscar, eșe cde public și considerat anti-american (!) la vreame premierei. Ăn 2006 am scris o cronică la apariția Dvd ului pe piața românească. 20 de ani ami tîrziu o veți aici. Cine nu l-a văzut, să îl vadă, și cine l-a văzut să îl re-vadă !

cronica în engleză aici

1966. Un incident în Vietnam... povestea unui viol repetat și al unei crime care putea fi împiedicată, dar care nici măcar nu se dorește a fi pedepsită, ci doar ignorată. Pierderi în vreme de război, un război considerat în America sinonimul pierderii inocenței, în care eroii din cele două războaie mondiale au devenit personajul negativ și torționar.
1967. După primul său incredibil succes mainstream cu Incoruptibilii, Brian De Palma, propulsat pe lista de regizori preferați de studiouri, putea să facă ce film vroia. Și a ales un subiect controversat, repugnant, revoltător, ulterior negat cu vehemență de către toată lumea, mai ales de veteranii din Vietnam. Un caz real, infam, pe care visa să-l pună pe ecran din 1969, atunci când a văzut la Festivalul de la Berlin un film cu același subiect, inspirat din articolul din New York Times al lui Daniel Lang. Totodată, unul din filmele preferate ale sale este Podul de pe râul Kwai și De Palma se hotărăște să devină pentru puțin timp David Lean (de unde și secvența-cheie de pe pod).

Filmat în Thailanda în condiții extrem de dure, cu o echipă de actori de A, tineri și în ascensiune (Michael J. Fox, Sean Penn, John Leguizamo, John C. Reilly), Casualties of War a ieșit pe ecrane în 1989, fiind desființat de criticii care l-au găsit exploatativ și visceral și ignorat total de spectatorii care se săturaseră de Vietnam. Construit ca un imens flashback (și coșmar deopotrivă), conține stilul vizual copleșitor al lui De Palma și temele sale fetiș: vinovăția, trădarea camaraderiei, idila imposibilă, impotența, voyerismul pasiv. Dar de data asta, în loc de mult comentatele fantasme de tip thriller hitchcockian ale lui BDP, evenimentele de pe ecran sunt bazate pe o poveste reală. Spectatorul are cotă de participare la carnagiu și sentimentul de neplăcut, de culpabilitate se instaurează treptat, gradat, paroxistic. Muzica lui Ennio Morricone (după colaborarea anterioară la Incoruptibilii), punctată de naiul lui Gheorghe Zamfir, este sursa principală a emoției, elegiacă, tristă, evocatoare de prezențe de fantome trecute și vise năruite.

2006. Filmul pe care America n-a suportat să-l vadă, unul din cele mai anti-războinice din câte s-au făcut, e reconsiderat astăzi și considerat mai bun sau egal cu predecesoarele sale, Vânătorul de cerbi, Apocalypse Now, Plutonul, Full Metal Jacket. Iar victima războiului din spatele ecranului a continuat să-și dezvolte temele recurente, disimulate în mult comentatele fantasme de tip thriller hitchcockian, fără a mai deranja conștiința civică a conaționalilor cu povești bazate pe fapte reale.

---

Extras: ediția extinsă (și prima, de altfel, care ajunge la noi) are incluse 6 minute în plus de film (ceea ce anterior apăruse ca scene tăiate – anchetarea lui Eriksson, o scenă în plus cu Dale Dye și un cameo inedit Greg Henry), un interviu emoționant cu Michael J. Fox și un Making Of de jumătate de oră în care De Palma e mult mai cald și volubil decât de obicei și, dacă vă întrebați de ce, înseamnă că nu ați văzut filmul.

Alin Ludu Dumbravă

4 stele din 5, 8 din 10 !!!

The Bride ! (2026)

as stated on Sept. 23, 2025 when the trailer premiered.

Movie or at least Curio of next year ?

The Bride, Maggie Gyllenhaal's second film after The Lost Daughter (2021) is a revisonist retelling of Bride of Frankenstein (1935, James Whale), with Jessie Buckley (Fargo sez, IV) as The Bride, Christian Bale as Frankenstein's Monster, and Jake Gyllenhaal, Penelope Cruz, Peter Sarsgaard, Annette Bening.

The Bride is a mix of Poor Things and Joker (Folie a deux), with elements of Public Enemies (Bale again..), Bonnie and Clyde and other goodies of the 30's era. 

Just fyi, there was another The Bride, starring Sting, Clancy Brown as the Monster aka Viktor and Jennifer Beals as "Eve", directed by Franc Roddam, in 1985.

-Update-saw the film in cinema March 9th 2026 and posted my "review" on Letterboxed here.

It says:

All over the place big budget mess of a personal (I'd say Vanity) star project (Maggie Gyllenhal's 2nd film) with an incoherent agenda: meta-cinema, pretentious literary references (Mary Shelley, Herman Melville, Shakespeare), grand feminist message, cult genre films homage, from Bonnie and Clyde to Mel Brooks' Young Frankenstein, over-the-top performances -Bale can go for a Razzie, gratuitous violence, #metoo engagement, anachronisms galore, chaotic choregraphy and revisionist musical score. I didn't feel involved at all, Zlatko Buric as Italian capo Lupino ! (another Ida Lupino reference !) is the weirdest casting choice. 

Folie a Deux meets (Un) Natural Born Killers, It surely deserves the exclamation sign from the title !!!

2 1/2 out of 5 / 5 out of 10 !

The Rolling Stones - Foreign Tongues (2026)

"Some people seek their fortune on the turn of a card 

Or throwing some bones in a whiskey glass   

'Cause if you wanna seek your fortune, need a lot of luck 

I was standing there when the lightning struck."

(In the Stars)

------------------------------------------------

Oh, What a day ! What a Lovely day :)

Who ever expected (and btw needed. another RS record?) after the last one (Hackney Dimonds, 2023) took 18 years to happen?

and it seems it's not only here, but it's great. Did I say Great ? :)

I love the songs that did not get video promotion /airplay:

Mr. Charm, Some of Us (Keef), Covered in You, and imo the hit of the album, Never Wanna Lose you.

 35 year old producer Andrew Watt (Hackney Diamonds) returned for the RS's 25th studio album. 

14 new and 12 original songs, a grotesque (most would say ugly, but catchy) cover -a composite of the three RSurvivor's faces -Ronnie (79), Keith Richards (82), and Mick Jagger (who will be 83 on July 26th).  and a weird and abstract title, Foreign Tongues !

the band is completed by the regular collaborators, Steve Jordan (69) on the drums -he keeps a great Charlie Watts time, and  most reliable Darryl Jones (64) on bass -Jones played with the Stones since 1996!

The record (total running time 62 mins.)

Rough And Twisted - “All I drank was Muddy Waters”

Originally released on a limited-run vinyl under the alias "The Cockroaches". The band then made the track the opening song—and the lead visualizer video, now all the songs who don't have a video have an official visualiser

 In The Stars  -second video using deepfake -de-aging, directed by Francois Rousselot

https://aldmovieland.blogspot.com/2026/05/in-stars-rolling-stones-sotd.html

originally called Starf**ker, about the Groupie 'culture'. 

Jealous Lover -visualiser shot in Sydney

- third video with Anya Taylor-Joy & Charles Melton. Directors: Chris Barrett & Luke Taylor 

Directors: Chris Barrett & Luke Taylor

Steve Winwood on the piano. He appears and plays keys on the whole record.

Mr Charm (also a pun on mad mogul Mr. Musk)

says Mick: 

 "Life's too short for just making money 

Ain't no fool, ain't nobody's monkey 

Life's too short to waste it living on your own, oh! 

Life's too short, nothing lasts forever 

Can't be bought, help me bring you pleasure 

Life's too short to waste it living on your own, yeah"

Divine Intervention -shot in Buenos Aires

Ringing Hollow  - “Lady Liberty don’t look so good when there’s a tear in her gown,”

Never Wanna Lose You   featuring Robert Smith from The Cure.

Hit Me In The Head  featuring Charlie Watts on drums, his track recorded in 2019. 

You Know I'm No Good -shot in Mumbai  -cover of the Amy Winehouse song. 

Some Of Us  -Keef's song, visualiser shot in Berlin

 "Some of us are on our knees"

Covered In You  featuring Paul McCartney (who also has a marevelous album out, The Boys of Dungeon Lane, also produced by Andrew Watt !!!)

Side Effects 

Back In Your Life -great ballad with an even greater Ronnie Wood guitar solo. 

"I hate that I'm losing a friend

 I tried making you laugh 

I tried making you cry 

Is this how our story will end?"

Beautiful Delilah featuring Robert Smith from The Cure and Chad Smith on drums. 

A Chuck Berry cover.

****

Uncut review here -four stars !

Spin Magazine here 

Euronews here. 

Rolling Stone here.Four stars !

Record Collector -Five stars !

The Guardian-Four Stars !

L.A. Times here.

****

Very cool extensive Mick Jagger interview at Conan O'Brien here.

A Good Year (2006)

 A Good Year - O comedie romantică

Alin Ludu Dumbravă 

Re:publik / noiembrie 2006  (scos acum de la naftalina re: Ridley and his old good ones).

Pitch: Sir Ridley plus Russell Crowe. / Adică Gladiator 2?/ Nu. O comedie romantică. / Ce? E o glumă? / Nu. Aşa am crezut şi eu, dar trebuia să am încredere. 

Nu îmi place Ridley Scott necondiţionat, G.I. Jane e o vomă, iar White Squall e şi plictisitor şi inegal şi întotdeauna am urît finalul la Someone to Watch Over Me. Dar acesta e cel mai light / upbeat film pe care l-a făcut şi pe care se vede şi simte că i-a făcut reală plăcere. Care-i şpilul? Ridley are o vie în Franţa, în Provence şi vecinul său este scriitorul Peter Mayle, specialist în istorii provensale, udate cu vin roşu şi delicii gurmande. 

Împreună au brodit un plot şi un vehicul pentru durul Russell Crowe, pe care Ridley îl consideră un sensibil. Şi iată filmul, o comedie romantică care se petrece în Provence, despre o casă, o podgorie, vin şi amintiri, mai concis, povestea unui om care se redescoperă pe sine. Max Skinner (Crowe) se ocupă cu producerea banilor la bursa londoneză, e un tip cinic, dur şi nemilos. El primeşte moştenire vila şi podgoria unchiului său Henry, cu care n-a mai comunicat de când era copil. Henry este un minunat Albert Finney în flash-back-uri în culori glorioase (amintind de rolul din Big Fish, la prima colaborare cu Ridley Scott de la debutul acestuia, Dueliştii, 1977). 

A Good Year nu arată ca un film din ziua de azi, ci mai mult din anii '60-'70, e un tribut Franţei şi filmului francez, dar mi-a adus aminte mai ales de Avanti de Billy Wilder şi de atmosfera toscană din Stealing Beauty al lui Bertolucci). Pe lîngă citatele Jacques Tati, prezenţa lui Didier Bourdon (unul din Les Trois Freres), cote-ul romantic e asigurat de ingenua Marilon Cotillard (decorativă în seria Taxi). Un film cu un buchet special, despre vin, cum să-l bei, să-l faci, să-l trăieşti, la joie du vivre, dragoste, prietenie, căldură. Problema e că şi tu vrei să-şi laşi slujba şi să mergi în Provence, dar cine oare îţi lasă moştenire un conac şi o vie? "Some Guys Have All the Luck", cînta Rod Stewart. Ridley Scott şi Russell Crowe sigur au. Dacă spectatorii se vor simţi măcar pe jumătate la fel de bine ca ei, pariul e cîştigat. Oricum vinul s-a băut. 

*** 3 din 5, 6 din 10 !

A Good Year, SUA 2006 Regia: Ridley Scott Scenariul: Mark Klein după cartea lui Peter Mayle, Imaginea: Philippe Le Sourd, Cu: Russell Crowe, Marilon Cotillard, Albert Finney, Abbie Cornish, Didier Bourdon, Tom Hollander, Freddie Highmore. 

# primul score al lui Marc Streitenfeld, anterior music editor (la RS via Tony Scott de la Gladiator, Hannibal, Black Hawk Down, Kingdom of Heaven, Matchstick Men), care a recidivat cu Sir RS la inca 4 filme, American Gangster, Body of Lies, Robin Hood, Prometheus si serialul Raised by Wolves.

Gladiator (2000)

 INTO THE ARENA*

Alin Ludu Dumbrava / Art & Roll, 2000.  Pus acum aici pentru comparatie cu Gladiator II. 

Filme de acest gen nu se mai fac de 35 de ani incoace. Costul unor asemenea superproductii (numite de italieni Peplum si de americani Toga and Sandals movies) era imens -figuranti, costume, decoruri, staruri, cai, pirotehnie. Lovitura de gratie a dat-o Cleopatra (1963), un urias esec de public, cel mai scump film al vremii sale, cel care si-a falimentat producatorii in asa hal incit Hollyood-ul a pus definitiv sub cheie genul. Cele mai bune mostre ale acestui gen de spectacol cinematografic sunt Ben-Hur (William Wyler, 1959), Caderea imperiului roman (Anthony Mann, 1964)si Spartacus (Stanley Kubrick, 1960). Asta pina la Gladiator. Pentru ca filmul lui Ridley Scott este mai mult decit un simplu peplum si se ridica net peste ele.

"Are you not entertained? "

Scott este un regizor baroc, acuzat mereu de detractorii sai pentru simtul sau acut vizual in detrimentul actorilor si al naratiunii. Dupa o cariera furtunoasa, plina de esecuri de public si certuri cu producatori lipsiti de viziune, Scott revine in forta cu un film care incheie mileniul in ideea ca de doua mii de ani incoace nu s-a schimbat mai nimic pe pamint. Colosseum-ul lui Scott este arena eterna, cea in care publicul spectator vrea senzatii tari, adrenalina, piine si circ. Este si ceea ce a ajuns cinematograful azi, o disfunctie intre arta si industrie, menita sa recupereze cu orice pret banii investiti si sa scoata din amorteala si rutina zilnica rontaitorii de popcorn. Lectia lui Scott din 2000 A.D. este ca se poate face un film pe care sa-l aclame publicul mic si mijlociu dar si criticii si cinefilii impatimiti. Pentru ca Gladiator este spectacolul pur, epic, maiestuos, cinema 100 %. Si mai mult, o sarja mascata a artistului impotriva unui sistem de mercenariat, in care intri in arena, te umpli de glorie si apoi multimea te uita imediat. La fel ca in Hollywood, unde esti vedeta pina la urmatorul film. Daca acesta e un esec, esti deja o glorie trecuta. Intreaga cariera a lui Scott a stat sub acest semn, fara premii, fara elogii, fara libertatea de a crea liber. Ridley Scott este Russell Crowe, gladiatorul care sta in arena si urla multimii insetate de singe, “acum sunteti multumiti?”. In arena realizezi ca poftele umane sunt mereu aceleasi de la prima caverna la primul pas in cosmos, sex si violenta, cit mai mult sex si cit mai multa violenta. Lumea in care traim a uitat definitiv maximele lui Marcus Aurelius (un Richard Harris in amurg), visele, nobletea. “Ce e Roma? -Un vis…” Replicile din film l-ar face invidios si pe Shakespeare. “Ceea ce facem in aceasta viata dainuie in eternitate”. Asta e si menirea artistului, a creatorului de cinema adevarat, ce va rezista mai mult decit o vara in box-office-uri. Oliver Reed primeste un ultim rol extraordinar, simbolic- Proximo, simbolul actorului care stie care e pretul gloriei. El stie cum poti sa-ti cumperi libertatea-trebuie sa cistigi multimea. In arena. Orice fel de arena, fie ea o scena de concert rock, un miting electoral, un ecran de cinema. Gladiator este o meditatie asupra a ceea ce se numeste showbusiness, punind accent pe mirajul pe care il exercita orice scena luminata asupra multimii.

Daca in martie 2001 Gladiator va lua sau nu cel putin cinci Oscaruri, (NA: si a luat exact 5, dar Scott nu, si asta eramarea lui sansa, da, as always, some movies direct themselves..) aceasta se va datora nu mesajului filmului si nici calitatilor sale cinematografice, ci faptului ca a fost un succes extraordinar, de public si apreciere generala. That’s showbiz, and there’s no business like showbusiness. Odata in viata Ridley Scott a iesit cistigator. In arena. Pe acordurile cele mai simfonice pe care le-a compus vreodata Hans Zimmer. Lights, camera, action: Give’em Hell! Pina la urmatoarea lupta: Cut!

ALD

*titlul vine de la o piesa de Michael Shenker, which I love(d).

5 stele din 5 !  (azi, NA, 2024 m-as duce la 9, pentru tot mambojambo-ul cu acel complot debil)

DVD director's cut, nu merita pentru ce in plus. More like deleted scenes. 171 mins vs. originalul la 155. L-am dat la Cinemateca Patria in 2014. 

Crime and Passion / Ace Up My Sleeve (1976)

Ace Up My Sleeve (1975) aka Crime and Passion, a more commercial but dumber and more banal title, released in the US as an AIP release. Rated R no less ;)

Omar Sharif, Karen Black, Joseph Buttoms,  Bernhard Wicki in an Euro-Trash picture that kind of nobody saw or cares about...

It made me curios because of the cast in checking Ivan Passer's filmography, which I rechecked due to Cutter's Way And then I found it on you tube in its entirety, widescreen and with German titles (they called the film Frankenstein's Spukschloss -Horror Castle of Frankenstein !!!). I guess it'll stay there, and here's the link. It's a real curio. Shot in Austria, in the winter on the ski slopes it features some great ski sequences, some car chases and crashes, weird and kinky sex & sweets/pastry eating (Karen Black tops it ;), Sharif's character Andre Ferren is a sex nut...

Anyway (s;), you gotta see this as I won't spoil stuff as the plot goes bonkers and further in the snows, act 3 is chaos itself, especially the ending -even a Shining resemblance.

Co-written by 5 people (not at the same time;), including Passer & William Richert (Winter Kills) the film says it's based on James Hadley Chase's novel Ace Up My Sleeve, but it seems it bares no resemblance at all. Some interesting details about the changes here !

Music by Vangelis of all people...does not fit the film at all...great score tho...it has all the Vangelis DNA. The music can be heard here

The reviews are delightful: 

"Crime and Passion" is not only one of the silliest films ever made but one of the most inexplicable"

Robert Ebert in 1976

min 57.50 "-naughty naughty massage, sir? "

Omar Sharif in Top Secret mode !!!

She'll be wearing silk pajamas when she comes...

Furiosa (2024) & cronica audio

 #furiosa 

cronica mea la Furiosa in engleza aici

si aici si aici cronica audio, via Rockland radio on HIT FM.

urmeaza cronica scrisa in #culturama nr. 7

Sleeping Dogs (2024) & cronica audio

prost film Sleeping Dogs, si preposterous...

inteleg ca cartea e mult mai buna.

de Eugen Chirovici, nascut la Fagaras. Asa s-a promovat in Romania...

imi pare rau de Russell Crowe, e un actor impecabil, one of the last greats, a heavyweight (acum la propriu) si joaca in acest film, sau anterior in The Pope's Exorcist, a regizat o chiftea acasa la el, Poker Face si va juca next in ceva nou (sic), The Exorcism...il astept ca Herman Goering in Nurenberg.  

cronica de la radio Hit Fm aici

si aici: 

Challengers (2024) & cronica audio

Luca Guadagnino's tennis threesome Challengers starring Zendaya (les Dunes), Josh O'Connor (La Chimera) & Mike Feist (Spielberg's 2021 West Side Story)

Great score by Trent Reznor & Atticus Ross, my main reason to see this flick. 2nd collaboartion of TR & AR with Sicilian director after 2022's Bones and All (see in my top of the year here, on soundtracks too).

Absolutely overlong (130 mins !!!), over stylish, slick editing and sound design.

...this is no Jules and Jim, more like Punch & Judy ;)

and if you wanna see Tennis, see Nasty ;) 

cronica audio de la Hit FM aici & aici

Dune part Two cronica audio

 am scris de el aici (in ingles)

https://aldmovieland.blogspot.com/2024/03/dune-part-two-2024.html

acum am pus cronica audio de la Hit FM aici (thx, Doc!)

Civil War (2024) & cronica audio

 cronica radio despre noul film a lui Alex Garland, Civil War ! 

acum in cinema

Kirsten Dunst, Wagner Moura & co sunt o echipa de jurnalisti de razboi ca in filmele din anii '70, de la Vietnam la Beirut.

Soundtrack interesant, Suicide (Alan Vega), Silver Apples, De La Soul. 

La chimera (2023)

 now in cinemas -very limited !

La Chimera is a real treat, weird and one-of-a kind art-house cinema and for me, the best Alice Rohrbacher film 2 date, after Le Meraviglie (2014) and  Lazzaro Felice (2018).

in the official selection of Cannes film festival 2023 (#76 edition), and why it did not win any award it's beyond me :(

Josh O'Connor as Arthur (l'inglese) is a revelation, like a Nouvelle Vague Godard figure, or a Neo-Realism protagonist.

A grand performance by bi-lingual Isabella Rosellini 

TBC...

Nasty (2024) & cronica audio

De vazut in cinema !!!

sure, o sa intre si pe HBO si HBO Max dar merita in sala de cinema !

La Brasov joi 25 aprilie featuring the man himself, Ilie Nastase aka Nasty ;) 

trailer aici.

and this just in (22.04.24), Nasty e in selectia festivalului de la Cannes, proiectie speciala !!!! 

He did it His Way !!!

cronica mea radio la HitFM. 

***

(din Culturama )

Evenimentul lunii aprilie 2024 În cinematografe este un documentar autohton despre un personaj iubit dar și controversat (I'd call it The Joker of Tennis ;, the Globe Trotter Lover ;)- Nasty -un film depre Ilie Nastase, super tennis man, primul număr 1 din istoria clasamentului ATP, proiect de suflet pentru Tudor Giurgiu (v. Libertate), Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. Filmat și în SUA, cu participarea legendarilor tennismani John McEnroe, Jimmy Connors, Rafael Nadal, Björn Borg, Boris Becker. 

RIP Michel Ciment

communique du Festival de Cannes:

The great critic and writer Michel Ciment passed away yesterday at the age of 85, leaving cinema bereft of his words.

Michel Ciment was the Chief Editor of Positif magazine, the producer and host of the program Projection privée on France Culture until 2016, a critic for over fifty years on Le Masque et la Plume on France Inter and a lecturer at the University of Paris-VII. Additionally, he authored many reference books on cinema, notably on Stanley Kubrick, Elia Kazan, Joseph Losey, Francesco Rosi and Jane Campion. Michel Ciment had dedicated his life to passing on his knowledge and passion for the seventh art. A free spirit with an insatiable curiosity, he was the embodiment of cinephilia, embracing all types cinemas and never leaving any film aside.

He continued to explore world cinema right up to the end, particularly at the Festival de Cannes, where he never missed an edition, tirelessly going from press screenings to gala screenings, pacing the Bazin, Debussy, Buñuel and Lumière theaters... His opinions, both enlightened and strong, clear-cut and inflexible, meant a great deal and his voice resounded in the corridors of the Palais des Festivals at the end of each screening, amongst his attentive colleagues. Michel set the tone, in France and abroad. His death should remind us all of the importance of his legacy, and the need for ardent and resistant film review.

The Festival de Cannes without Michel Ciment will never be quite the same. We will miss him. And so will cinema.

I read Ciment's book on John Boorman (out in 1986) when I was in Denmark's EFC -1995/96,  (Boorman's tribute here), I met him in Berlin during Tavernier's In the Electric Mist and saw him moderate in Cannes the Quentin Tarantino Lecon du cinema and many other lectures. 

RIP. 

His historic interview/essay book on Stanley Kubrick (1980), was one that opened the doors of the SK myth to the public eye. 

Hackney Diamonds (out 2day) !!!

I'm listening to Hackney Diamonds 'til morning and I think it's really great! Listening before to the 2 singles- to Angry to the point of overexposure, then liked the Lady Gaga/Stevie Wonder song. Sweet Sounds of Heaven. 

Ok, ten new songs were waiting. Special brut prosecco/spumante opened (Aragosta), and here we go (again-st;)

Who would ever believe The Stones would pull this out in 2023 ???

Now there's guest spots from old friends like Paul McCartney (Bite My Head off, on bass, for the 1st time on Stones record!) and Elton John (Live by the Sword and Get Close, Elton on piano). 

Whole Wide World is more a new wave-punk song, the most pop-ish here.

Driving Me Too Hard, another power riff.

Mess it Ups funky rthythm reminded me of Emotional Rescue and that period songs. 

Some cool country vibes on Dreamy Skies.

And the Keef special, Tell me Straight, another warm truth seeking statement. 

For the grand finale, The Rolling Stone Blues, a Muddy Waters song from 1950 and a worthy coda, true to both artists' legacy and legend.

Charlie Watts is still here, present on drums on Mess it Up and Live by the Sword, both recorded in 2019. Live by the Sword gets also Bill Wyman on bass. 

The rest is done with the Stones old cahoot Darryl Jones on and Steve Jordan on drums. The album is produced by Andrew Watt (ecclectic American producer known as Watt who for me is the guy behind Ozzy' Ordinary Man and Patient no. 9 and Iggy's latest, Every Loser), who contributed on three songs as a composer.

Critics have given Hackney Diamonds positive reviews and several have remarked that it is their strongest album in multiple decades. Long time til 2005 and better and stabler sound and songwriting.

 

The album's name is London slang for the shattered glass left behind after burglars have smashed a window to break in, Hackney being an inner-city area of London associated with a high crime rate.

I totally agree, it's much much better than A Bigger Bang and Bridges to Babylon, i have a softer spot for Voodoo Lounge though. 

"Happy"?, would ask Keef. Yes, sireee ;)

Worth another special bubbly ;) Noroc !!!

Guess I gotta see ya guys again next year!!! Who would've believe it though? 

Libertate / Freedom (2023)

 cronica in românește aici

And now, in ingles...

Libertate/Freedom -a necessary film

The fifth cinema feature by Tudor Giurgiu (Despre oameni și melci/About people and Snails, Why Me?), has a strong theme that hurt us (and still hurts). The Sibiu events of December 1989 were not told until now on film.

2 million bullets were shot (!!!) , 99 people died and 272 were wounded, 522 persons suspected as terrorists were illegally detained in a swimming pool of the Sibiu Military Unit 01512, last of them freed only on February 1^st 1990. It was complete chaos & hellfire and there were the most casualties in the country, after the ones in Bucharest.

A very tough and a very necessary film. 

In 33 years after the ”Point Zero” there was only one important film about the ”Revolution”, Hîrtia va fi albastră/The paper will be Blue, by Radu Muntean (2006), and in the same year a satirical view of it-A fost sau nu afost/12:08 East of Bucharest, by Corneliu Porumboiu. Together with a documentary (a bit abstract and experimental) Videograme dintr-o revoluție/Videograms of a Revolution, by Andrei Ujică and Harun Farocki in 1992 (you can see it on youtube and it's even more relevant today!). 

A prestigious ensemble cast, a whole generation of actors (I won't name names out of respect for all of them-I counted 27 parts of equal importance) a detailed research that took 4 years and a half (script written by Giurgiu with Cecilia Ștefănescu based on an idea by Nap Toader), set design (Vali Ighiceanu), costumes (Viorica Petrovici-update: Libertate just won the Award for best costumes and sets at the Waterloo Historical Film Festival, bravo!), and high production values, dynamic, violent hand-held photography by Alex Sterian, alert editing (Reka Lemhenyi), a prophetic and ironic title in the same time, not necessarily in the search for a Cathartic Truth, but a naturalist remake with the feeling and shape of a documentary. No one is condemned, there is no personal judgement, just what is puzzling all of us and is found in the films subtext -why did this happen and mostly, can it happen again?

To be seen -definitely in cinemas (October 6^th in theaters across the country).

Alin Ludu Dumbravă -Culturama nr. 3, octombrie 2023

Libertate (2023)

Libertate -un film necesar*

*această cronichetă a apărut în print în ziarul Culturama al Băncii de Cultură Apollonia, nr. 3, ediția octombrie 2023.

aceiasi cronica, in engleza, aici. 

Al cincilea lungmetraj de cinema a lui Tudor Giurgiu (Despre oameni și melci, De ce eu?), preia o temă gravă și care încă ne doare (și ne va mai durea). Evenimentele de la Sibiu din decembrie 1989 nu au mai fost povestite până acum. S-au tras 2 milione de gloanțe (!!!) , au murit 99 de oameni și alți 272 au fost răniți, 522 de persoane considerate teroriști au fost reținute ilegal într-un bazin gol al unității militare 01512, ultimii din ei fiind eliberați abia pe 1 februarie 1990, a fost haos total, au fost cei mai mulți morți din țară, după București.

Un film foarte dur, și un film absolut necesar. În 33 de ani de la ”Punctul Zero” a fost făcut un singur film important despre ”Revoluție”, Hîrtia va fi albastră de Radu Muntean (2006), și în același an un film-pamflet, A fost sau nu a fost, al lui Corneliu Porumboiu. Alături de un puternic documentar (dar puțin abstract și experimental) Videograme dintr-o revoluție, de Andrei Ujică și Harun Farocki din 1992 (filmul se poate vedea pe youtube și este mai cutremurător azi decît la data premierei!).

Distribuție de ansamblu, o generație întreagă de actori (nu am să numesc niciunul din respect pentru fiecare -am numărat 27 de roluri de egală importanță), o documentare minuțioasă care a durat patru ani și jumătate (scenariu scris de Giurgiu alături de Cecilia Ștefănescu după o idee de Nap Toader), scenografie (Vali Ighiceanu), costume (Viorica Petrovici-update, Liberatate tocmai a luat premiu pentru cele mai bune costume și decoruri la festivalul Filmului istoric de la Waterloo, bravo!) și o producție minuțioasă, imagine dinamică din mână, violentă, de Alex Sterian, montaj alert (Reka Lemhenyi), un titlu profetic și ironic în același timp, nu neapărat în căutarea unui Adevăr catartic, ci o reconstituire naturalistă cu aspect și tentă de documentar, fără a condamna pe nimeni, fără a emite judecăți personale, decît aceea care ne macină pe toți și care se găsește în subtextul filmului, de ce a trebuit să se întâmple asta și mai ales, se poate întîmpla din nou?

De văzut neapărat -și de văzut în cinema (din 6 octombrie în toată țara).

Alin Ludu Dumbravă

-critic de film-

*** Coda***sau P.S. (16.10.23, well, wasn't the best day, but the coldest til now..)

Mi s-a pus în vedere că mai sunt și alte filme despre ”Revoluție”, Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii al lui Cătălin Mitulescu, tot din 2006 nu e despre asta ci despre copilarie și Stare de fapt (1995) regia Stere Gulea, co-scenarist (sau "dupa o idee de") Lucian Pintilie !, despre care chiar uitasem, e un film isteric, sordid și cam periferic, răfuială cu securiștii. Dar dacă le vreți și pe astea de ce nu vorbim și de 15 de Sergiu Nicolaescu (2005) și chiar Punctul Zero (1996), unde avem reconstituirea execuției Ceaușeștilor. Atîta s-a putut...:D

”Nu suntem într-un film de Nicolaescu”, e replica din filmul lui Giurgiu. Nu, nu suntem. Suntem (aici) de mii de ani și într-o etapă nouă acum de 33 de ani într-un film prost. Se numește (I)Realitate mioritică. Libertatea e doar (sau ”decât”) un concept frumos, eteric, iluziv, escapist. Liber, adică dezlegare la pește...

Hârtia va fi albastră / The Paper will be Blue (2006)

Apropo de Libertate de Tudor Giurgiu, acum pe ecrane (cronica mea din ziarul de Brașov Culturama aici și în engleză aici), iată și cronica la celalat film despre ”Revolutie”, Hârtia va fi albastră de Radu Muntean, cu premiera pe 13 octombrie 2006 (i was there ;). Articolul a apărut atunci în revista Șapte Seri. Dacă vă interesează și Porumboiu, A fost sau n-a fost, cronica mea din epocă, tot Șapte Seri, e aici.

********************************************************************************

Hîrtia e foarte albastră - Hîrtia va fi albastră 

 de Alin Ludu Dumbravă

 Şapte Seri / octombrie 2006

"There's no time No time to remember these days No time to hold back in that size We don't have no time, no time, no time... No time for revolution!" 

                                                              Falco - No Time for Revolution

Atenţiune, atenţiune! Film nou românesc! Iară cu revoluţia? Da, dar nu iară şi nu din nou, ci pentru prima dată... despre cei ce au băgat în stradă în noaptea de 22-23 decembrie, în capitala acestei ţări numită pe atunci R.S.R. (Republica Socialistă România), cei ce au murit de-an pixul la acea circotecă datorită căreia azi poţi să-ţi iei maşină în leasing şi să culegi căpşuni în spaniolă. Aşa zisa "Revoluţie", minunata lovitură de stat bazată pe zvonistică, fum fără foc şi foc fără fum, scăpată de sub control datorită unor tineri entuziaşti. Mulţi dintre ei n-au mai apucat să se entuziasmeze de a doua zi încolo, nici măcar să se deprime. Pentru cei care au avut ghinion, în confuzia generală, prezentată realist de Radu Muntean (la al doilea film de cinema, după Furia), 22-23 a fost o noapte fatală, nu "Conu' Leonida faţă cu reacţiunea". Ţţţţţ, noroc că a fost cald. Că altfel, dacă erau minus 30 de grade, se ducea de râpă tot evenimentul. Aah, şi să nu uit, era mai cald afară ca înăuntru.

OK. Precizări. Hîrtia va fi albastră e un film Important. Dur. Minimalist. Docu-dramă. Lumina de atunci, străzile sumbre, camera tremurată, dar foarte puţin, culorile desaturate (bravo Tudor Lucaciu). Nu mă aştept să se bată lumea pe bilete, pentru că aud zvonuri cum că "iară cu revoluţia, dom'le, ne laşi, au trecut 16 ani". Da, au trecut şi iată, un copil de 16 ani, nenăscut în tomberonul lui Ceaşcă, poate să afle şi el câte ceva. Să vadă primul film cu adevărat despre "noaptea cea mai lungă". Într-un stil narativ alert, cu miez şi point. Să afle de unde vine ciunga şi coca cola aia, că nu scrie pe net şi messenger! Eu cam atât aş avea de spus. Să-i ducă la film, cu clasa, de la şcoală. Aşa cum erau duşi elevii să facă cu mâna Cârmaciului, cînd trecea pe drum, sau cum recoltau cartofi, ca să avem agricultură. Am şi o problemă, una singură în unghi subiectiv şi muzical, genericul final cu Nana Mouskouri şi corul sclavilor. Mă aşteptam de la Radu la ceva gen Scorsese în Goodfellas, unde cântă Sid Vicious My Way, adică ceva mai punk, gen Zob cu o variantă la Deşteaptă-te, Române, sau varianta mea (că se discută în film despre Amadeus-ul austriac, RIP), No Time for Revolution. OK. După film am intrat într-o tutungerie-alimentară, butic, chiar în spatele Ateneului Român pe care scrie Molière, Franklin etc, şi era ca pe vremuri, salam, cu menţiunea fără soia. În continuare la noi hîrtia e foarte albastră. Nu ca cea de turnesol, că nu-şi schimbă culoarea, asemeni cameleonului naţional.