Three Thousand Years of Longing e al 11-lea film al lui George Miller !
De vazut la cinema !
aici cronica mea in revista Golan !
https://revistagolan.com/three-thousand-years-of-longing-3000-de-ani-de-dorinta/
„(Filmul e) un soi de anti-Mad Max, în sensul în care are mult mai mult dialog decît laconicul Fury Road. Acesta a fost filmat în locație în deșerturile din Africa de sud. (3000) a fost făcut în interior, cu cîteva scene de exterior. E un film mic ca fizicalitate, chiar dacă se întinde în peste 3000 de ani. Dar așa cum Fury Road e o poveste care se întâmplă în trei zile și două nopți, acest film are loc în peste 3000 de ani, și la asta mă refer cînd îl numesc anti Mad Max.” (George Miller)
S-ar putea afirma cu certitudine că australianul George Miller e un regizor eclectic. Dincolo de odiseea Mad Max în patru filme, a făcut două Happy Feet, animație cu pinguinii dansatori, un Babe (Pig in the City), Lorenzo’s Oil și Vrăjitoarele din Eastwick. Are acum 77 de ani. Acesta este al 11-lea lui film.
În 2015, Mad Max: Fury Road are premiera la Cannes. Lumea filmului se schimbă, e o revelație absolută. Unanim este considerat unul din cele mai bune filme făcute vreodată, recompensat și cu 6 premii din 10 nominalizări la Oscar. Așa cum filmul acesta i-a luat 30 de ani, 3000 de ani de dorință a durat, se pare, 22 de ani.
Este un proiect vechi drag lui, adaptare după o povestire de scriitoarea britanică A.S. Byatt din 1994, The Djinn in the Nightingale’s Eye. Miller a cumpărat drepturile imediat după publicare. Scenariul l-a scris împreună cu fiica sa, Augusta Gore. Și când întreg universul se așteaptă să continue seria Mad Max, el anunță acest proiect. Și vine pandemia. De unde trebuia să se filmeze la Londra și Istanbul, se mută totul în Australia. Cu întârziere de doi ani e filmat cu o echipă restrînsă și multe efecte de post-producție. Premiera are loc la Cannes 2022, în afara competiției (Miller a fost aici șeful juriului în 2016).
E un film despre Poveste, narațiune, dorințe, singurătate, iubire și sacrificiu. Un naratolog englez, Alithea Binnie (Tilda Swindon), găsește o sticluță în bazar când se află la o conferință în Istanbul și eliberează un Djinn (Idris Elba), care vrea să îi îndeplinească, firesc, cele trei dorințe mitice. Urmează o povestire în stil 1001 de nopți. Despre dorință, curgerea timpului, regret și, din nou, iubire. Alegerea actorilor e ciudată, nu sunt staruri, sunt ambii englezi, iar Swindon este o vedetă arthouse, actriță impecabilă, dar numele ei nu vinde filme. Elba a trebuit să învețe texte ciudate, în limbi dispărute, academic, în afara machiajului și a efectelor speciale care îl însoțesc pe Djinn.
3000 e extrem de livresc, introspectiv, melancolic, poate puțin prea moralist. Se vorbește mult (prea mult…), se povestește, din flashback în flashback, filmul întîmplându-se mai mult într-o cameră de hotel (303, acolo unde în Istanbul Agatha Christie ar fi scris Crima din Orient Express). De altfel, cifra trei e omniprezentă.
Posibil cel mai personal film al lui Miller (care e obsedat de semnificația Poveștii în viața noastră și istoria omenirii), 3000 e asemănător cu universul lui Terry Gilliam (mai ales Munchausen în episoadele otomane), cu The Fall al lui Tarsem, cu elemente din Hoțul din Bagdad, Aladdin, 1001 de nopți (compania aeriană se numește Scheherazade). Imaginea e superbă, John Seale, director de imagine australian retras din activitate (are 80 de ani), care a revenit la Fury Road, a fost convins de Miller să mai facă un film. Atmosfera e susținută de muzica lui Tom Holkenborg (Junkie XL), la antipodul celei compuse pentru Mad Max, care conchide cu piesa elegiacă Cautionary Tale, pe vocea lui Matteo Bocelli. ”Is it wrong for me to say/That love is a cautionary tale?/‘Let’s try’ is your reply/‘Though love can always fail.”
În peisajul pauper al filmelor bune din cinema, 3000 de ani de dorință e un film aparte, o curiozitate, film intimist, și cum spun francezii, un gateau (desert special, prăjitură).
De văzut pe marele ecran.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu