Se afișează postările cu eticheta articole. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta articole. Afișați toate postările

joi, 23 aprilie 2026

The Fortune (1975)

The Fortune was then back in 1975 at the time not so fortunate...a good time to revisit now on Jack's 89th BB (Birthday Bash-I hope so...)

For Jack and Warren one of their most obscure films and the only one they did together except Beatty's own REDS...This was Beatty's film trying to greenlit Shampoo (1975) and the studio, Columbia Pictures, made that film in order to get this made and guess which film flopped bigtime...

Directed by Mike Nichols, (shot in summer 1974), it was a huge flop at the time of the relase, the guyz had a lot of fun tho but not also Nichols (!) and the film has way more fun values today !

Plot synopsis: Two bumbling hustlers in the 1920s attempt to gain the fortune of an heiress. Nothing will stop them, not even murder.

via my post from 2007, `You Don't know Jack! on DVD/ updated and in English now:

In The Fortune /Averea in Romanian/1975, Jack joins his buddiest friend Warren Beatty. What they thought they would reissue Some Like it Hot, became Beavis and Butt-head avant la lettre. Or Stan and Bran dadaists. Abbot and Costello meet the Stooges. Without Iggy. With Stockard Channing (nominated for a Golden Globe as a newcomer), who did not become the new Marilyn Monroe. Compared to something like Wedding Crashers, B & B (i.e. Nicholson and Beatty), are rocket scientists. Jack as Oscar plays as madcap as it gets,  Beatty as Nicky keeps it dandy,. It's an all-mus-go cynical farce, tango featured, bonus the moustaches. Plus the sexiest movie star chick since Chicken Little the cartoon. Director Mike Nichols had previously made, in 1970, with Jack and Art Garfunkel, Carnal Knowledge and would direct Jack again in Heartburn and Wolf. Nichols had such a bad experience that he didn't make another film for 8 years...:( 

Maybe Billy Wilder would've made it better and less chaotic ? Or Blake Edwards' more succesful ?

Written by Carole Eastman, Jack's buddy (wrote 4 films for him and Jerry Schatzberg's Puzzle of a Downfall Child), under the pen name Adrien Joyce. 

Shot by master John A. Alonzo (working with Jack after Chinatown, Black Sunday, Scarface). Widescreen 2.35.1, ANAMORPHIC. 

Exceptional production design by Richard Sylbert in his last film with Nichols, and with Jack via Chinatown. The villa apartment is the same as in Day of the Locust , 'cos it's the same set, Schlesinger's film is also 1975). 

Merry period music and adaptations by David Shire.  I Must Be Dreaming is sung by Stockard Channing. 

Jack's buddy, Scatman Crothers has a cameo as a fisherman, one of his many in Jack's films (The King of Marvin Gardens, One Flew over the Cuckoo's Nest, The Shining). 

Another Nicholson great buddy, Harry Dean Stanton has a silent and uncredited cameo at 1h21. 


More trivia from wikipedia:

Because the start of principal photography on One Flew Over the Cuckoo's Nest was delayed, Jack Nicholson, who had worked with Nichols on Carnal Knowledge, was available for the role of Oscar Sullivan. During filming, the actor was forced to deal with two events that impacted his personal life. First, a fact checker working on a biographical piece for Time discovered that the woman Nicholson believed was his sister was actually his mother, and the woman who raised him was his grandmother. Then his close friend Cass Elliot (mama Cass!) died in her sleep, and rumors about the cause of her death circulated in the media. These two events, linked with the film's eventual failure, made The Fortune a subject that Nicholson never discussed in interviews and biographies.


3 1/2 stars out of 5 / 7 out of 10 !!! (raised it a half-star after that viewing in 2007).













marți, 2 decembrie 2025

RIP Artan

 Chiar nu-mi vine sa cred...drum bun Artan...Adrian Pleșca-om de Timpuri Noi si mereu Partizan...

o sa revin si am sa scriu mai multe depre intilnirile mele cu el...

next day: am apucat acum pe Sunete, asa cum se vede mai jos, si acolo ne-am intilnit Corespuzator...

imi place sa cred ca Adrian Artan a plecat in Concendiu...

https://sunetelive.ro/artan-4ever/


                                          13 martie 2016 cu Vlad si Artan, Sunete si..David Bowie...

                                                                        *****

"Perfect", in recital special la Cerbul de aur (!) in 1996, show regizat de Radu Muntean. 


si un interviu frumos, linistit, de unde aflati si de unde vine numele de Artan la min. 26.



luni, 8 septembrie 2025

Inside Man (2006) English

 Inside Man – Inside Spike Lee’s Cap

Alin Ludu Dumbravă, Șapte Seri / April 2006

"Small country, a few tables." (Gheorghe Dinică)

And no hats. I think almost every passionate cinemagoer here (a small, somewhat dysfunctional minority, like the great bustard in Bărăgan) knows Spike Lee — “that Black guy with glasses and a cap” — from that Orange Wednesday commercial, where he pitches a baseball movie. “Their colors were white and blue — can’t it be orange?” they give him a corporate cap: “Hey Spike, you forgot your hat!” Classic Orange Wednesday commercials (no, not the ones with hobbits with weird voices; no, Orange doesn’t pay me).



What was I writing? Ah, yes… Spike Lee’s cap. Hobbits. Baseball. Because here, this breed of cinema wanderer — let’s call him the inside man, like in Spike’s film, which he made after they refused to fund that other baseball movie — expects not to have the credits cut, popcorn dropped on his head, or get called by fools during the screening. He wants the film projected correctly, with care (I can already hear the muted curses of projectionists who just want peace, since “the equipment dates back to Ceaușescu”), yet he’s actually an outside man, getting roughed up regularly, like in the joke about the bear and the rabbit: “Why don’t you have a hat, man?” — Bam!

But let’s get back to Spike’s film — the second to hit our screens after 25th Hour; the guy’s been making films since the ’80s! Inside Man is his first truly commercial movie, with the biggest budget, A-list stars, studio financing and marketing. A film about (fake) heists, hostages, New Yorkers, and even… Albanians (a Romanian actress — Florina Petcu, see her photo on IMDb — plays an Albanian), without baseball or caps (Denzel wears a fedora).

With stars like Clive Owen, Denzel Washington (his fourth Spike Lee film), Jodie Foster, Christopher Plummer, and Willem Dafoe. A strong opening credit sequence, flawless cinematography, sharp editing, and a Terence Blanchard score. Like Brian De Palma’s Mission: Impossible, a commercial concession, Inside Man is intelligent, subversive, and acerbic. Add Spike Lee’s personal touch, racial undertones, and his unmistakable New Yorker flavor in the tense post-9/11 climate — humor and energy included.

More interesting for the cinemagoer than the movie about the guy in white-and-blue baseball gear. “Hey Spike, you forgot your hat!” Paraphrasing: “No hat? Take a Koprol!”

Directed by: Spike Lee
Starring: Denzel Washington, Clive Owen, Jodie Foster, Willem Dafoe

marți, 17 iunie 2025

Public Image Limited -PIL Live in Dublin 12.06.2025

My piece on a fabulous concert, Johnny Lydon & co. aka PIL for Sunete Live here

https://sunetelive.ro/de-la-pil-la-nin-in-dublin-cu-alin/


also they got a new great logo 

vineri, 6 iunie 2025

Iron Maiden – The Tenth. Budapesta, miercuri, 28 mai 2025

Recenzie concert: Iron Maiden – The Tenth. Budapesta, miercuri, 28 mai 2025 – Papp László Arena

Text de Alin Ludu Dumbravă

30 mai 2025 SUNETE 

Recenzie concert: Iron Maiden – The Tenth. Budapesta, miercuri, 28 mai 2025 – Papp László Arena

De fiecare dată când Iron Maiden pornește din nou la drum, hop și noi – la concert sau pe urmele lor.

People should know when they get old… and wise? Not so much…” – scriam după ultimul concert Iron Maiden de la București, în mai 2022 👉 Review complet aici

Anul trecut, când s-a anunțat noul turneu aniversar de 50 de ani, „Run for Your Lives”, am început prospecția de locații și bilete. Și, desigur, discuțiile cu prietenii fani fideli Maiden, cu care să pornim iar la drum.

În decembrie 2024, legendarul baterist Nicko McBrain s-a retras – la venerabila vârstă de 72 de ani! În locul lui, trupa l-a cooptat pe Simon Dawson, care a cântat cu Steve Harris în British Lion. Deși nu este înconjurat de atâtea tobe precum Nicko (care era practic înecat în ele), Dawson s-a descurcat excelent la Budapesta. Poate de aceea trupa a programat două show-uri acolo (27 și 28 mai). Ambele au fost sold out în timp record – probabil pentru a perfecționa acest nou live show, foarte dens și solicitant.

Am nimerit la al doilea spectacol, pe 28 mai – și se pare că a fost chiar mai reușit decât cel din seara precedentă, unde s-au raportat unele glitch-uri tehnice.

Un spectacol aniversar

Show-ul 2025 este complet nou și inedit – cel mai performant din punct de vedere audio-vizual al trupei până acum. Doar e aniversarea a 50 de ani! Iron Maiden est. 1975, England!

S-au cântat piese niciodată abordate live până acum, sau din vremuri demult uitate – „Killers”, „Murders in the Rue Morgue”, „Phantom of the Opera”, „Wrathchild” – toate de pe primele două albume (1979/1980). Decoruri schimbate pentru fiecare piesă, costume speciale pentru Bruce Dickinson și un fundal high-tech, ediție 2025. Eddie, mascota iconică, a apărut doar la două piese – în rest, totul a fost dominat de proiecții animate 3D, probabil cu ajutorul AI-ului.

Recenzie concert: Iron Maiden – The Tenth. Budapesta, miercuri, 28 mai 2025 – Papp László Arena
Foto: Zoltán Havran www.Magyarnemzet.hu

Sunet impecabil – beneficiind de spațiul indoor. Spectacolul a fost aproape operatic, grație lui Bruce și a vocii sale rămase incredibil de puternice.

S-a cântat de pe primele 8 albume, inclusiv cele cu regretatul Paul Di’Anno și cele șase clasice cu Dickinson: „The Number of the Beast”, „Piece of Mind”, „Powerslave”, „Somewhere in Time”, „Seventh Son of a Seventh Son”, „Fear of the Dark”.

Piesa de rezistență: „Rime of the Ancient Mariner” – 14 minute, pe vremea aceea cea mai ambițioasă piesă a trupei (de pe albumul Powerslave, 1984), după balada lui Coleridge, acum prezentată vizual în stilul Tales of the Black Freighter din Watchmen. Am mai prins-o live la Cotroceni, în 2008, la turneul „Somewhere Back in Time”.

Cea mai „nouă” piesă din repertoriu: „Fear of the Dark” (1990), scandată energic de cei 12.000 de fani prezenți. Media de vârstă – 40+. Am văzut chiar și doi copii. Fericiți.

Boldog gyermekek! Cam toți, de pe la 70 în jos.

Recenzie concert: Iron Maiden – The Tenth. Budapesta, miercuri, 28 mai 2025 – Papp László Arena
Foto: Zoltán Havran www.Magyarnemzet.hu

Iron Maiden 2025: Steve Harris – 69 ani, Dave Murray – 68 ani, Janick Gers – 68 ani, Adrian Smith – 67 ani, Bruce Dickinson – 66 ani, Simon Dawson – 66 ani.

Eu, din 1982. Fan. 🙂

📄 Setlist complet aici

Nice trip all in all.

41 de ore dus-întors. Concert: 2h05. În deschidere Halestorm, dar nu se pune 😉

Recenzie concert: Iron Maiden – The Tenth. Budapesta, miercuri, 28 mai 2025 – Papp László Arena
Echipa de șoc, alfabetic: Alin, Bogdan, Dinu, Emese. O singură mașină.

Bilanț: 5 Unicum (dintre care unul Barrista), un Matyas Keserű (Unicum diluat, 28°), cava, roze, pălincă de struguri (grappa maghiară), Hungarian sparkling brut. 6 espresso. La concert: overpriced gin tonic la 70 lei – fără lime, lămâie sau gheață (!)

When in Budpaest: egyél chinese, egyél turk, ne(m) egyél KFC, singurul loc de mâncat deschis după 12 noaptea! Gulașul l-am mâncat în mod paradoxal lîngă Sibiu (haiducesc).

Unde e viața, flora și fauna de altădată din jurul gării Keleti… și ea închisă cu lanțuri pe dinăuntru, mai trist chiar ca la Brașov…

România a ratat, din nou, cel mai bun show al anului

Turneul european „Run for Your Lives – Iron Maiden: The First 50 Years” se întinde pe durata a 4 luni, din 27 mai (Budapesta) până pe 2 august (Varșovia). Aveți timp! Prieteni de-ai mei merg la Viena, Stuttgart, Belfort.

Apropo de Belfort – ne vedem acolo pe 3 iulie.

Acum am pe toate degetele de la mâini, trecem la picioare ? 

This time it will really go to Eleven!

Text de Alin Ludu Dumbravă pentru Sunete

vineri, 30 mai 2025

Iron Maiden live 2022 Bucuresti (my review)

 Atunci am scris pentru revista Golan. Acum am fost din nou. Link aici. si pe blog aici.

 Între timp The Bruce (D.) a mai fost la Bucuresti cu participare in Deep Purple-ul simfonic și anul trecut concertul său cu The Mandrake Project / Afterglow of Ragnarok s-a anulat cu 20 de de ore inainte...îl promovasem intens aici :(, 


8 ½ Aces High -(Cum era să nu îi văd pe) Iron Maiden la București în A.D. 2022


de

Alin Ludu Dumbravă


Toamna trecută, în plin relapse pandemic vine și o veste bună. Se anunță un nou concert Iron Maiden, după 6 ani de la ultimul la București. Ar fi Iron Maiden a opta oară pentru mine, unul cu altfel de peripeții, 8 1/2 de fapt, pentru că l-am văzut pe Bruce Dickinson cu spoken word în februarie 2020 la Sala Radio ”What Does This Button Do?”). Dar e una din puținele trupe (singura?) pe care le-aș vedea oricînd/ mereu.

Bilet nu mi-am luat în avans, deh, scuuump, 500 de lei/100 de euro în față (Aces High), în altă parte nu mă ineteresa, acreditare nu am, neobișnuit pentru mine pentru că în afară de cele văzute afară am avut mereu. Toți prietenii mei și-au luat bilet din timp (mai puțin cei mulți, foarte mulți, prea mulți, care m-au dezamăgit zicînd -păi i-am mai văzut...who the F**k cares, really?), anyhu eu eram sigur din prima că nu va fi sold out. Pe iabilet tot apăreau într-una bilete în plus, de la ”mai sunt 10 bilete” la ”mai sunt...”. Mai sunt. Cu scuzele de rigoare pentru organizatorii de la Metalhead, eram sigur că nu o să îmi dea acreditare pe blogul meu, și să îmi reciclez istoria Maiden pe care am scris-o și publicat-o pentru trei concerte diferite mi s-a părut penibil să o mai fac acum. Era doar de completat un album, cel de anul trecut, Senjutsu. Dublu album cu panache, de rit japonez :).

Cut to:

Luni 23 mai, T minus 3 zile.

Întrebările mele la Radio și alte zone penru invitații au rămas fără rezolvare. Amicul Mihai îmi spune să intru pe olx, nu am cont dar îmi dă el contactul pentru un bilet în Brașov dar la preț prea sus. Sun și negociez. Rămîne ca la gară. Dau numărul de telefon în caz de răzgîndire.

Marți 24 mai, T minus 2 zile. Sunt sfătuit să mă mai uit pe olx. Găsesc un preț superb la un băiat din Lovrin,Timișoara Cristian, îl sun, e foarte fain la vorbe, nu poate să mai ajungă dar zice că nu apucă să mai trimită biletul fizic. Bummer. Îl sfătuiesc să vină oricum, mai ales că nu i-a văzut niciodată pe Maiden. Dar seara mă resună și zice că pune biletul pe curier, că vrea să mi-l dea mie, chiar și gratis. Îl sfătuiesc să îl trimită direct la București la prietenii mei de la Intercom Film, că acolo e cineva toată ziua. Și să îl recuperez eu de acolo.

Miercuri 25 mai, T minus o zi.

Cristian confirmă a trimis biletul, prin Cargus, a venit curierul la el în comună și a plecat spre Timișoara. Sună și fata cu biletul din Brașov. Prețul e acum ok dar eu ce fac, aștept biletul de la Lovrin. Doar așa ne-am vorbit...Îi zic no, thanks. Încep să mă stresez, deși îmi dau sema că e inutil și cam penibil. Merită stres? Între timp am văzut pe youtube imagini cu concertul din Belgrad, primul din turneu și prima cîntare Maiden în aproape 4 ani. Și un vlog cu niște fani care s-au sculat de la șase dimineașa și au stat toată ziua la porți ca să ajungă primii în față cănd se deschid. Nah, ca la 20 de ani...Încep să fiu și mai psyched. Între timp, un schimb lung de sms-uri cu Cristian care îmi zice că nu garantează că ajunge biletul la timp.

Ziua Zero, joi 26 mai.

Up and running. Fructe și ceai verde. La 12,30 aflu că nu va ajunge curierul. De fapt biletul nci măcar nu a plecat din Timișoara. Whaaat? Peste o oră trebuie să plec cu prietenii mei cu mașina spre București. Idee. O sun pe fata din Brașov (Ana). Mai are biletul. Iau un taxi, mă duc să îl iau și mi-l dă printat. Taxi în continuare, și ride to Bucharest la 14.30 cu Dinu&Emese. Sun pe vecinul de la Intercom, Victor. Și el și colegul lui Relu au o întrebare, de ce nu a scanat omul biletul? Beats me. Întreb-avea cod QR? -Probabil. Nu. Da. -Ok. Nu ne-a dus capul. Dar între aceste interacțiuni și-au dat expertiza vreo 10 oameni și nimeni nu a avut ideea asta. Old people, do I feel stupid​ Yes, I do...

Îl sfătuiesc pe Cristian pe sms să facă reclamație la Cargus. Zice că n-are ce face. Io aș fi făcut...

București 17.30, rush hour.

Dinu mă lasă înainte de Obor. Plin de lume. Pare anormal. Apatici, amorfi. O altă planetă. Not mine. Iau un tramvai, apoi pe jos pînă acasă. Ajung leoarcă. ”Căldură mare, mon cher.” În mai? Global what? Sunt 30 de grade.15 grade diferență față de acum câteva ore în Brașov

Trebuie să mă văd cu prietenul Mișu care a venit de la Lyon special pentru concert. Cu el i-am văzut prima oară pe Maiden la Budapesta în 2003, apoi la Milano în 2006, la Cluj în 2010 și la București în Piața Constituției în 2013 și 2016, ultima dată cînd au venit aici pînă acum. Eu am mai fost singur în Germania la turneul Dance of the Dead, pe Cotroceni la Somewhere Back in Time (9 beri!!! și un tricou!), 2013 la Piața Constituției și cu Dinu la Plovdiv, în 2018, în care în mare erau aceleași piese, un best of, The Legacy of the Beast. Este al cincilea concert cu Dickinson în România (nu îl voi pune niciodată la socoteală pe cel din 1995 cu Blaze Bayley cu ”Hello Budapest”, dar, norocul meu, oricum nu eram în țară. Amintirile traumatizante ale acelui concert de la Sala Polivalentă bîntuie unii fani Maiden chiar și acum, l-am văzut pe Blaze și chiar am vorbit cu el la defunctul Silver Church, dar Maiden nu e Maiden fără Bruce:)

Cut to:

Eo zi cu tripletă de morți, Alan White (72 de ani), bateristul de la Yes pe care l-am văzut acum 20 și de ani la București, Andy Fletcher (60 de ani), keyboardistul de la Depeche Mode, pe care l-am văzut pe Arena Națională și Ray Liotta, actorul din Goodfellas, la numai 67 de ani :(

mesajele au început să vină înainte de concert și după. Cine-mi știe blogul ”cu morți”,

https://aldmovieland.blogspot.com

știe de ce zic...trebuia să fie chiar azi....

Cut To:

Avionul lui Mișu a întârziat, ne tot comunicăm traseul lui cu busul, finally ajunge la mine. Avem Project fromages, are un rucsac cu goodies cu care nu poate intra la concert. Al cărui subiect face alt predicat :)

Bem un pahar de vin alb sec, abia cumpărat de mine, el zice că e ”oțet”. Nu-s de acord, dar el stă de 20 de ani în Franția, poate știe mai bine. Apel Freeride. Și alte aplicații, dar taxiuri nema, coborîm în stradă poate găsim acolo. În fine, găsim. Traversăm orașul pentru Bulevardul Expoziției. Cam ambuteiat, dar am ajuns însă la timp, in the nick of time, Tminus 10 min, timp pentru ca să ne salutăm prietenii prezenți în Aces High, chiar și să îmi iau un overpriced gin onic (two limes please...) și apoi, la apus deja dus, pe Doctor Doctor (intro-ul legendar, piesa UFO care deschide concertele Iron Maiden), am străbătut sectorul pentru a ajunge în partea dreaptă, unde era, normal, mult mai lejer, fără toaletele de rigoare (care erau în stînga).


Concertul, 20.50-22.45.

Sunet bun, cald. N-am mai văzut 10.000 de oameni la un loc de la Metallica în 2019. Aud că au fost 12.000, pînă în zare. Toată parcarea Romexpo. Rock pe asfalt. Încins...Mosh, putea să plouă...dar nu. The gods of Maidens forbid. Big intro. Pagode, Bruce cu coadă, a la Mifune. La început am avut parte de trei piese de pe noul album Senjutsu (al 17-lea album de studio IM), piesa-titlu, Stratego și primul single, Writting on the Wall.

Ne regasim cu alți maidenști, prietenii din Brașov. Încă un gin tonic, este cel mai sober pour moi concert Maiden probabil. Sau sigur! Ultima dată, la bulgari am băut Aperoli șpriți.

Se (în)cîntă. Chorus Line. Fanii. Cei mai loiali, părerea mea. Plus neofiți. Noi știm fiecare piesă, fiecare riff, fiecare schimbare de decor, cum alfel? Scenografia, operă, pentru că despre asta e vorba, Maiden e rock operatic la cel mai (aces) high nivel, de la avionul Spittfire la zburătorul din Flight of Icarus, la funia din Halloweed by the Name, capul diavolului penumatic din The Number of The Beast, la Revelations, Blood Brothers, la Eddie samurai sau The Trooper, la un moment dat în piesă cu steagul României, la Fear of the Dark (care mi s-a părut acum cam telegrafiată). Turneul Legacy of the Beast cuprinde piese de pe toate albumele more or less, acum încheindu-se cu piesa care înainte deschidea concertele, Aces High. Și înaintea lui, normal, discursul lui Churchill. Mult înainte de Gary Oldman :)

Cert este că la 50 de ani + te poți simți mereu ca la 14 ani, momentul cînd eu mi-am cumpărat day to date pe casetă albumul Powerslave de la un centru de înregistrare (normal că erau toți pirați”oficiali”) și 2 Minutes to Midnight era rifful care se dădea la TVR (în alb/negru) de închidere or so. Și să te simți la fel de bine ca Bruce, care dă tone de ture, și se vede că îi place...și lui Janick Gears, pe care mereu trebuie să îl văd dându-se în stambă în partea unde stau eu la concert. Cmon....

Setlist integral aici

https://www.setlist.fm/setlist/iron-maiden/2022/romexpo-bucharest-romania-73b756c9.html

Cut to:

Doppo. Am evitat mulțimile (ohoho) și am ajus în marș la Piața Domenii, pe niște străzi pe care nu am mai fost. Thanks to Cristi! Acolo am găsit ușor un taxi și am fost să mîncăm ceva. La Legere. Bruschete, bulz (Mișu, pour l”exotisme) și mici, liniștiți și un pic de vin la carafă. Ou sont les walks d”antan? Am umblat prin noapte doppo Maiden nopți întregi, acum a fost 2 easy. ”People should know when they get old”...and wise? Not so much...

Cut to: Vineri după amiaza, la o zi de la concert, a ajuns și biletul la București. Bravo Cargus (not!), great speed de curierat. De melc, co-dobelc. De evitat. Sorry Cristian. Mi-a scris că și-a luat bilet la Maiden la Budapesta. Mult noroc.

Aceste memento-uri răzlețe își sunt dedicate ție. Up the Irons!


Fade out.

'til the next gig....da, io zic că mai mergem! It always goes to Eleven!




sâmbătă, 30 noiembrie 2024

A Good Year (2006)

 A Good Year - O comedie romantică

Alin Ludu Dumbravă 

Re:publik / noiembrie 2006  (scos acum de la naftalina re: Ridley and his old good ones).


Pitch: Sir Ridley plus Russell Crowe. / Adică Gladiator 2?/ Nu. O comedie romantică. / Ce? E o glumă? / Nu. Aşa am crezut şi eu, dar trebuia să am încredere. 


Nu îmi place Ridley Scott necondiţionat, G.I. Jane e o vomă, iar White Squall e şi plictisitor şi inegal şi întotdeauna am urît finalul la Someone to Watch Over Me. Dar acesta e cel mai light / upbeat film pe care l-a făcut şi pe care se vede şi simte că i-a făcut reală plăcere. Care-i şpilul? Ridley are o vie în Franţa, în Provence şi vecinul său este scriitorul Peter Mayle, specialist în istorii provensale, udate cu vin roşu şi delicii gurmande. 

Împreună au brodit un plot şi un vehicul pentru durul Russell Crowe, pe care Ridley îl consideră un sensibil. Şi iată filmul, o comedie romantică care se petrece în Provence, despre o casă, o podgorie, vin şi amintiri, mai concis, povestea unui om care se redescoperă pe sine. Max Skinner (Crowe) se ocupă cu producerea banilor la bursa londoneză, e un tip cinic, dur şi nemilos. El primeşte moştenire vila şi podgoria unchiului său Henry, cu care n-a mai comunicat de când era copil. Henry este un minunat Albert Finney în flash-back-uri în culori glorioase (amintind de rolul din Big Fish, la prima colaborare cu Ridley Scott de la debutul acestuia, Dueliştii, 1977). 


A Good Year nu arată ca un film din ziua de azi, ci mai mult din anii '60-'70, e un tribut Franţei şi filmului francez, dar mi-a adus aminte mai ales de Avanti de Billy Wilder şi de atmosfera toscană din Stealing Beauty al lui Bertolucci). Pe lîngă citatele Jacques Tati, prezenţa lui Didier Bourdon (unul din Les Trois Freres), cote-ul romantic e asigurat de ingenua Marilon Cotillard (decorativă în seria Taxi). Un film cu un buchet special, despre vin, cum să-l bei, să-l faci, să-l trăieşti, la joie du vivre, dragoste, prietenie, căldură. Problema e că şi tu vrei să-şi laşi slujba şi să mergi în Provence, dar cine oare îţi lasă moştenire un conac şi o vie? "Some Guys Have All the Luck", cînta Rod Stewart. Ridley Scott şi Russell Crowe sigur au. Dacă spectatorii se vor simţi măcar pe jumătate la fel de bine ca ei, pariul e cîştigat. Oricum vinul s-a băut. 


*** 3 din 5, 6 din 10 !

A Good Year, SUA 2006 Regia: Ridley Scott Scenariul: Mark Klein după cartea lui Peter Mayle, Imaginea: Philippe Le Sourd, Cu: Russell Crowe, Marilon Cotillard, Albert Finney, Abbie Cornish, Didier Bourdon, Tom Hollander, Freddie Highmore. 

# primul score al lui Marc Streitenfeld, anterior music editor (la RS via Tony Scott de la Gladiator, Hannibal, Black Hawk Down, Kingdom of Heaven, Matchstick Men), care a recidivat cu Sir RS la inca 4 filme, American Gangster, Body of Lies, Robin Hood, Prometheus si serialul Raised by Wolves.

duminică, 17 noiembrie 2024

Gladiator (2000)

 INTO THE ARENA*

Alin Ludu Dumbrava / Art & Roll, 2000.  Pus acum aici pentru comparatie cu Gladiator II. 

Filme de acest gen nu se mai fac de 35 de ani incoace. Costul unor asemenea superproductii (numite de italieni Peplum si de americani Toga and Sandals movies) era imens -figuranti, costume, decoruri, staruri, cai, pirotehnie. Lovitura de gratie a dat-o Cleopatra (1963), un urias esec de public, cel mai scump film al vremii sale, cel care si-a falimentat producatorii in asa hal incit Hollyood-ul a pus definitiv sub cheie genul. Cele mai bune mostre ale acestui gen de spectacol cinematografic sunt Ben-Hur (William Wyler, 1959), Caderea imperiului roman (Anthony Mann, 1964)si Spartacus (Stanley Kubrick, 1960). Asta pina la Gladiator. Pentru ca filmul lui Ridley Scott este mai mult decit un simplu peplum si se ridica net peste ele.


"Are you not entertained? "

Scott este un regizor baroc, acuzat mereu de detractorii sai pentru simtul sau acut vizual in detrimentul actorilor si al naratiunii. Dupa o cariera furtunoasa, plina de esecuri de public si certuri cu producatori lipsiti de viziune, Scott revine in forta cu un film care incheie mileniul in ideea ca de doua mii de ani incoace nu s-a schimbat mai nimic pe pamint. Colosseum-ul lui Scott este arena eterna, cea in care publicul spectator vrea senzatii tari, adrenalina, piine si circ. Este si ceea ce a ajuns cinematograful azi, o disfunctie intre arta si industrie, menita sa recupereze cu orice pret banii investiti si sa scoata din amorteala si rutina zilnica rontaitorii de popcorn. Lectia lui Scott din 2000 A.D. este ca se poate face un film pe care sa-l aclame publicul mic si mijlociu dar si criticii si cinefilii impatimiti. Pentru ca Gladiator este spectacolul pur, epic, maiestuos, cinema 100 %. Si mai mult, o sarja mascata a artistului impotriva unui sistem de mercenariat, in care intri in arena, te umpli de glorie si apoi multimea te uita imediat. La fel ca in Hollywood, unde esti vedeta pina la urmatorul film. Daca acesta e un esec, esti deja o glorie trecuta. Intreaga cariera a lui Scott a stat sub acest semn, fara premii, fara elogii, fara libertatea de a crea liber. Ridley Scott este Russell Crowe, gladiatorul care sta in arena si urla multimii insetate de singe, “acum sunteti multumiti?”. In arena realizezi ca poftele umane sunt mereu aceleasi de la prima caverna la primul pas in cosmos, sex si violenta, cit mai mult sex si cit mai multa violenta. Lumea in care traim a uitat definitiv maximele lui Marcus Aurelius (un Richard Harris in amurg), visele, nobletea. “Ce e Roma? -Un vis…” Replicile din film l-ar face invidios si pe Shakespeare. “Ceea ce facem in aceasta viata dainuie in eternitate”. Asta e si menirea artistului, a creatorului de cinema adevarat, ce va rezista mai mult decit o vara in box-office-uri. Oliver Reed primeste un ultim rol extraordinar, simbolic- Proximo, simbolul actorului care stie care e pretul gloriei. El stie cum poti sa-ti cumperi libertatea-trebuie sa cistigi multimea. In arena. Orice fel de arena, fie ea o scena de concert rock, un miting electoral, un ecran de cinema. Gladiator este o meditatie asupra a ceea ce se numeste showbusiness, punind accent pe mirajul pe care il exercita orice scena luminata asupra multimii.

Daca in martie 2001 Gladiator va lua sau nu cel putin cinci Oscaruri, (NA: si a luat exact 5, dar Scott nu, si asta eramarea lui sansa, da, as always, some movies direct themselves..) aceasta se va datora nu mesajului filmului si nici calitatilor sale cinematografice, ci faptului ca a fost un succes extraordinar, de public si apreciere generala. That’s showbiz, and there’s no business like showbusiness. Odata in viata Ridley Scott a iesit cistigator. In arena. Pe acordurile cele mai simfonice pe care le-a compus vreodata Hans Zimmer. Lights, camera, action: Give’em Hell! Pina la urmatoarea lupta: Cut!

ALD

*titlul vine de la o piesa de Michael Shenker, which I love(d).

5 stele din 5 !  (azi, NA, 2024 m-as duce la 9, pentru tot mambojambo-ul cu acel complot debil)

DVD director's cut, nu merita pentru ce in plus. More like deleted scenes. 171 mins vs. originalul la 155. L-am dat la Cinemateca Patria in 2014. 

sâmbătă, 9 noiembrie 2024

Billy Wilder homage: Adios & Ola Billy !

 Acest articol a aparut in defuncta revista art & roll in 2002. L-am republicat acum, cu ocazia intrarii filmului Anora in cinema, care mi-a adus aminte de old Billy W. 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Adios & Ola, Billy !


Billy nu vedea lumea in mod comic sau in mod tragic. El vedea pur si simplu LUMEA. Asa ca lumea l-a acuzat de cinism. Din acest punct de vedere, cel mai mare compliment pe care mi l-ar putea face cineva ar fi sa-mi spuna ca sunt un cinic.”

Walter Matthau-AFI 1986

Mr. Death, I’m ready for my close up”. Un ultim film, finalul film al mortii de la al carui turnaj nu poti lipsi.

Trebuia sa moara ca sa fie din nou pe “Prima pagina”. Asa mai auzim de el. Desi in ultimii ani a fost omniprezent pomenit, de 20 de ani n-a mai intrat pe un platou de filmare. 2002 este anul Billy Wilder si lumea e deja mult mai trista…

N-a mai suportat sa stea dupa ce prietenii si actorii sai, Lemmon si Matthau, fatete ale personajului Wilder, au plecat si ei de aici. Probabil ca acum stau cu totii la o parola undeva deasupra norilor si dupa cum spune titlul unui film de Lubitsch, e “Trouble in Paradise”.

Stau intr-un hotel in Sevilla si ma uit la seara omagiala de pe Arte. Pe Canal + s-a discutat in emisiunea de cinema ca despre evenimentul major, filmele sale s-au dat mereu si se dau incontinuu; doar in ultima luna pe Arte s-a nimerit “Foreign Affair” si “Viata particulara a lui Sherlock Holmes”, (ambele in seri tematice nelegate de Wilder) chiar si romanii au dat “Lost Weekend”! Oare s-a uitat Wilder la Oscarurile de acum 2 ani, cind autorii lui “American Beauty” i-au multumit in public si au recunoscut inspiratia din “Sunset Boulevard” si “Apartamentul”. Tocmai mi-au dat lacrimile pentru ca in cadru a aparut Billy, un batrinel minunat, exuberant si jovial, la fel cum mi-au dat lacrimile cind m-a sunat un prieten la 00,20 in noaptea de miercuri spre joi, 27 martie 2002 pentru a-mi da o veste pe care o asteptam, crispat, de un timp incoace. 95 de ani, o virsta previzibila pentru o plecare definitiva. Cum glumea Wilder: “Un om se duce la doctor si se plinge ca nu mai poate urina. <<Citi ani aveti>>, intreaba doctorul? <<90 de ani>>, raspunde pacientul. <<A, pai nu-i mare scofala>>il consoleaza doctorul.<< Nu credeti ca ati urinat destul pina la virsta asta?>>)

Billy vorbeste acum la televizor intr-o germana amestecata cu engleza pestrita, despre Marylin Monroe. Abia s-a terminat “Unora le place Jazz-ul”, dar l-au dat in franceza. Deh, nimeni nu e perfect. In librariile spaniole, a aparut tradusa, cartea lui Cameron Crowe, “Conversacion con Billy Wilder”, pe care am rasfoit-o si n-am cumparat-o anul trecut pe vremea asta, in Amsterdam. Personal, am mereu aceiasi problema, as fi vrut sa mai fi facut un film, doua, trei…“one, two, three”…

Am prezis acum citiva ani ca lumea se va detepta si va urla cu surle si trimbiti cind Billy va disparea complet. Pina atunci l-a inconjurat valul tacerii, al trecutului devenit prezent continuu, pina la trecerea permanenta intr-un trecut definitiv.

Abia acum 3 saptamini am reusit sa vad primul sau scenariu pus pe pelicula, “Oameni de duminica”(1927), regizat de Robert Siodmak si Edgar G. Ulmer, primul film amestec de documentar si fictiune, pasaportul lui Billy spre UFA, apoi Paris, apoi New York, apoi Hollywood.

Vienezul Billy Wilder a fost mereu legat de vechea Europa, de relicvele fostului imperiu austro-ungar, chiar de Romania. A fost prieten cu unul, I.A.L. Diamond (Izzy), totodata co-scenarist. A creat cel mai frumos personaj romanesc de pe ecran, barmanul suprarealist din “Irma La Douce”.

The Ace in the hole” al unui domeniu disfuctional (arta / industrie), care te poate face sa devii cinic, Wilder este o combinatie de Balzac (Comedia umana), Goya (Capriciile), Paganini (tot capricii), Strauss (valsuri pe Dunarea albastra) si mult espresso (italian coffee, very strong).

Sau, cum spunea Caragiale, acest anti-roman convins, “Simt enorm si vaz monstruos”. Plusez: “Nimic din ce mi-e omenesc nu mi-e strain” , “errare humanum est”, “iarna nu-i ca vara”, lui Billy i-ar fi placut poanta…

Billy traieste…aici, linga mine, in camera de hotel, unde termin sticla de Jack D’s in onoarea lui…cred ca Billy ar fi preferat Schloss Chateau o mie noua sute vara…seamana putin cu Mickey Rooney in “Principiul dominoului”, n-am mai auzit o germana mai amuzanta in viata mea… se ride, se fumeza, se bea si nu mai sunt singur demult, stau cu Billy la o sueta, el dinauntrul televizorului, eu dinauntrul pasiunilor mele. Uimitor cit este de viu si real si probabil e singura moarte care nu ma afecteaza atit de tare in mod real, pentru ca Billy s-a retras din 1982. Viata e trista, viata se termina la un moment dat. Modelul perfect: sa fii, sa vezi, sa descrii lumea cu dulcele/ amar dozat unic de Billy, made in Billy Wilder’s world. Nobody’s perfect dar nici viata nu e perfecta. Cred totusi ca, intr-o zi senina, pina si Dumnezeu ar vrea sa fie putin Billy Wilder.

La intrarea in rai parola e “Avanti !”. Si pina la urma tot pe Sunset ajungi. Adios & Ola, Billy & OLE !


7.04.2002, intr-un lost weekend la Sevilla,

Alin Ludu Dumbrava


& her ia a real treat, a new found interview (extensive) with Billy Wilder, published last year (2023) by Kevin Lally, who had 6 conversations with Billy in 1993 !

https://kevinlallyonfilm.com/2023/06/16/my-first-encounter-with-billy-wilder/




marți, 24 septembrie 2024

Anul Nou care n-a fost / The New Year That Never Came (2024)

 Anul Nou care n-a fost / The New Year That Never Came a intrat de azi în cinematografele românesti.

Uite, e la Cinema One Laserplex Brasov de la 18.15 mîine și poimîine în avanpremieră. Și la Cinema City AFI. Zic de Brașov, că vă plingeti ca nu aveti filme de vazut la cinema, mai ales românești !
Recomand in privat dar si in public :) Am recomandat în scris în Culturama de toamnă, apoi am facut si un interviu cu Bogdan in numarul de noiembrie (soon here). Am recomandat la HIT FM Brasov & Zona Metropolitana, si pe unde am mai fost.
No tags here, ca ar fi prea multe.
Filmul de debut al lui Bogdan Muresanu, cel mai bun debut post-90-ist de la E Pericoloso Sporgersi al lui Nae Caranfil (1993), trecând prin A fost sau nu a fost al lui Corneliu Porumboiu (2006),
Bine, Boss. Acum la cîți mai mulți spectatori ! Și la EFA ! Și la Premiile Gopo !!! La Anul ;) Care(le) a fost, ESTE !!!

așa, din Culturama, citez:

Anulnou care nu a fost, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mureșanu

(premiat de EFA-Academia Europeană de film-cel mai bun scurtmetraj european pentru ”Cadoul de Crăciun” în 2019, filmul se poate vedea pe canalul Cinepub de pe youtube), 

șase vignete din Decembrie 1989, inclusiv cea din Cadoul de Crăciun. Premiera mondială în competiție la festivalul de la Veneția pe 1 septembrie, premii ca la Crăciun, pentru imagine, Boróka Biró (Gratulálok), scenariu, premiul FIPRESCI (juriul presei internaționale) și Premiul pentru cel mai bun film în secțiune Orizzonti !!!

Premiera în cinema la noi pe 27 septembrie . 2h18.

A lot more awards to come (TBC).



Un film costă cam cît să faci un spital mai micuț. Așa că ar fi bine să și însemne ceva.”

(regizorul Bogdan Mureșanu dintr-un interviu în Variety)


joi, 11 iulie 2024

RIP Shelley Duvall

Shelley Duvall was 75 just for three days (born July 7th 1949).

Shelley is Wendy, Jack Nicholson's victimized wife in Kubrick's The Shining (1980) and that is the part she will remembered most. She lived a personal ordeal through that shoot, got a Razzie for it and meanwhile Razzies rescinded her prize (interesting article here).  After that film her career and personal life never fully recovered.

But she worked for Robert Altman too, in seven films with highlights on Three Women (for which she won best actress in Cannes!), Nashville and Popeye !

She was also in Woody Allen's Annie Hall. 

RIP...

miercuri, 28 februarie 2024

Sons of Cream @ Transilvania Blues Nights !

Kofi Baker, Malcolm Bruce & Rob Johnson = Sons of Cream

www.sonsofcream.com

as in Kofi Baker's Cream Faith @ Transilvania Blues !

https://www.facebook.com/events/7519749308092259

În premieră și exclusivitate în România ! 

Bilete pe iabilet.ro și pe rockstadt.ro

Vineri 1 martie 2014, ora 20.00 @Rockstadt, Brașov !

B. There and Let There B. Blues !!!


Am pus aici un articol depre Ginger Baker scris la moartea sa in octombrie 2019 si ramas nepublicat pina acum.
https://aldmovieland.blogspot.com/2019/10/ginger-baker-rip.html
*****
Cream a fost primul super-grup din istoria rockului, în componența de trio: Eric Clapton, Jack Bruce, Ginger Baker, și a activat doar 3 ani (1966-1968). Astăzi este considerată deopotrivă de critici și de fani “cea mai bună trupă din lume”.

Kofi Baker este fiul lui Ginger Baker, toboșar virtuoz, la fel ca tatăl său. Kofi Baker's Cream Faith îi include pe Malcolm Bruce, fiul lui Jack Bruce, basistul grupului Cream și BBM, iar chitarist este Rob Johnson, al cărui unchi a fost tot Ginger Baker. Trupa cântă muzica legendarelor Cream și Blind Faith, și e un soi de “afacere de familie”, o moștenire Live, nu numai pentru nostalgici, ci și pentru viitorii fani, o muzică nemuritoare, „The Sunshine of Our Love”.
Un concert-eveniment marca Transilvania Blues Nights.
Sponsori: Butan Gas, BCR, Miele Brasov, Aro Palace, Bit Datamining, CenterLine, Tehnic Mihor, Bistro AHA, Coliba Haiducilor. 
Bilete: 100 lei pret pre-sale pana pe data de 29 februarie, 130 lei in ziua concertului.
https://rockstadt.ro/event/3137/
Powered by Rock FM, Zile și Nopți
🕒 Open door: 16:00
🕒 Concert: 20:00

-aici concertul, pe canalul nostru de youtube, transilvania blues. Feel free to subscribe ;)



marți, 14 noiembrie 2023

RIP Michel Ciment

communique du Festival de Cannes:

The great critic and writer Michel Ciment passed away yesterday at the age of 85, leaving cinema bereft of his words.

Michel Ciment was the Chief Editor of Positif magazine, the producer and host of the program Projection privée on France Culture until 2016, a critic for over fifty years on Le Masque et la Plume on France Inter and a lecturer at the University of Paris-VII. Additionally, he authored many reference books on cinema, notably on Stanley Kubrick, Elia Kazan, Joseph Losey, Francesco Rosi and Jane Campion. Michel Ciment had dedicated his life to passing on his knowledge and passion for the seventh art. A free spirit with an insatiable curiosity, he was the embodiment of cinephilia, embracing all types cinemas and never leaving any film aside.


He continued to explore world cinema right up to the end, particularly at the Festival de Cannes, where he never missed an edition, tirelessly going from press screenings to gala screenings, pacing the Bazin, Debussy, Buñuel and Lumière theaters... His opinions, both enlightened and strong, clear-cut and inflexible, meant a great deal and his voice resounded in the corridors of the Palais des Festivals at the end of each screening, amongst his attentive colleagues. Michel set the tone, in France and abroad. His death should remind us all of the importance of his legacy, and the need for ardent and resistant film review.

The Festival de Cannes without Michel Ciment will never be quite the same. We will miss him. And so will cinema.


I read Ciment's book on John Boorman (out in 1986) when I was in Denmark's EFC -1995/96,  (Boorman's tribute here), I met him in Berlin during Tavernier's In the Electric Mist and saw him moderate in Cannes the Quentin Tarantino Lecon du cinema and many other lectures. 
RIP. 
His historic interview/essay book on Stanley Kubrick (1980), was one that opened the doors of the SK myth to the public eye. 

luni, 16 octombrie 2023

Libertate / Freedom (2023)

 cronica in românește aici

And now, in ingles...


Libertate/Freedom -a necessary film


The fifth cinema feature by Tudor Giurgiu (Despre oameni și melci/About people and Snails, Why Me?), has a strong theme that hurt us (and still hurts). The Sibiu events of December 1989 were not told until now on film.

2 million bullets were shot (!!!) , 99 people died and 272 were wounded, 522 persons suspected as terrorists were illegally detained in a swimming pool of the Sibiu Military Unit 01512, last of them freed only on February 1st 1990. It was complete chaos & hellfire and there were the most casualties in the country, after the ones in Bucharest.

A very tough and a very necessary film. 
In 33 years after the ”Point Zero” there was only one important film about the ”Revolution”, Hîrtia va fi albastră/The paper will be Blue, by Radu Muntean (2006), and in the same year a satirical view of it-A fost sau nu afost/12:08 East of Bucharest, by Corneliu Porumboiu. Together with a documentary (a bit abstract and experimental) Videograme dintr-o revoluție/Videograms of a Revolution, by Andrei Ujică and Harun Farocki in 1992 (you can see it on youtube and it's even more relevant today!). 

A prestigious ensemble cast, a whole generation of actors (I won't name names out of respect for all of them-I counted 27 parts of equal importance) a detailed research that took 4 years and a half (script written by Giurgiu with Cecilia Ștefănescu based on an idea by Nap Toader), set design (Vali Ighiceanu), costumes (Viorica Petrovici-update: Libertate just won the Award for best costumes and sets at the Waterloo Historical Film Festival, bravo!), and high production values, dynamic, violent hand-held photography by Alex Sterian, alert editing (Reka Lemhenyi), a prophetic and ironic title in the same time, not necessarily in the search for a Cathartic Truth, but a naturalist remake with the feeling and shape of a documentary. No one is condemned, there is no personal judgement, just what is puzzling all of us and is found in the films subtext -why did this happen and mostly, can it happen again?

To be seen -definitely in cinemas (October 6th in theaters across the country).


Alin Ludu Dumbravă -Culturama nr. 3, octombrie 2023