Doc and Roll prezintă: Ten Years After
Metallica: Un fel de Monstru (2004) / Metallica: Some Kind of Monster
Regia : Joe Berlinger, Bruce Sinofsky
Cu: Metallica (James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett), etc.
Iată ce am scris în print în 2004 despre film, în momentul acela îmi pierdusem respectul faţă de Metallica…Napster, Re Load, etc…Revizitat după 10 ani filmul devine un clasic, trupa s-a repus pe picioare serios (Death Magnetic, Lulu cu Lou Reed, turneul de un an plus concertul din Antrctica, Through the Never), iar acest documentar se pare ca le-a fost cu adevărat terapeutic. De (re)văzut la Braşov pe 4 aprilie.
“(I used to be a roadie for) Metallica, a bunch of fuckin’ assholes”Jeff Bridges în The Big Lebowski
Rock on ! Rock on, man ! Şi n-au învins ! Metallica sunt pentru hard-heavy-speed-ceea ce Bon Jovi sunt pentru partea soft, un fel de super-grup cum numai Zeppelin era pe vremuri, sau Guns’n Roses a fost pentru puţin timp. Ieşiţi din nişa metal au devenit multi-miliardari, copii mari bogaţi, tabloizi, ok, în pas cu vremurile lor....Dar totodată se pare că au creat un super-monstru din ego-urile lor inflamate şi nici nu ai fi bănuit ce se poate întîmpla în momentul în care au fost de acord să filmeze naşterea noului lor opus (St. Anger), cea mai lungă (şi scumpă) producţie de album ever. Şi astfel toată lumea a putut vedea cît de greu le e să vorbească (cu ei, despre ei, între ei), darămite să scoată un disc. Terapistul lor ar trebui creditat ca membru oficial al trupei iar Rob Rock, producătorul de disc, ca un mazochist desăvîrşit. Contra protagoniştilor şi numelui de Metallica, filmul e o micro-capodoperă, bijuterie de disfuncţionalitate, plin de secvenţe-perle (tata lui Lars, momentul Robert Trujillo, momentul Dave Mustaine, momentul Jason Newsteed, vînzarea colecţiei de tablouri, repetiţii nesfîrşite, închirierea fortului Presidio, bani aruncaţi şi o trupă fără pic de creativitate şi mai rău, fără simţul umorului). Sau cel mai mare experiment socio-cultural de Beavis şi Buttheads îmburgheziţi (ex.Jason, tu pleci, Kirk, tu bagi, Lars te bat de te KK pe tine, Trujillo cîti bani vrei ?, adică James Hetfield, mare, mare, mare bulangiu). Asta e, secvenţele par desprinse din This is Spinal Tap (1984, mama şi tata mockumentarelor), filmul fiind un adevărat monstru eliberat pe peliculă în sunet furios, un soi de monstru, văzut pe dvd-cu extra-urile berile, smoke-urile şi sunetul de rigoare, care va urla acum monstruos şi în săli. Nu e un film destinat doar fanilor trupei pentru că funcţionează la nivelul unui super-job de anti-promoţie. « Monstrul » este deja companionul perfect al lui Spinal Tap, într-un double bill, în care, în partea Metallica, viaţa bate filmul. And Justice for... who? Cei doi documentarişti, care sunt adevăraţii Master of Puppets şi tag-ul care zice că filmul redefineşte terapia de grup.
Alin Ludu Dumbravă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu