(aparut in revista festivalului nr. 5, joi 14 0ctombrie)
Miercuri (14.10n.n) am fost printre cei ce au promovat festivalul la o emisiune la TVR 3 şi ne-a acuzat o femeie pe hol că suntem încruntaţi, de parcă suntem de la FBI, şi mi-am adus aminte că de multe ori autorii de comedie sunt cei mai serioşi şi chiar mizantropi. Billy Wilder spunea că atunci cînd e deprimat face o comedie, iar cînd se simte bine face o dramă. Aşa că, mare minune, cu vremea de afară că nu a crescut rata de sinucideri (în Cluj măcar, pentru că am văzut 2 doar ieri la ştiri şi nu erau legate de căderea guvernului). Imaginaţi-vă că acesta a fost un mic fragment de stand-up mai slab inspirat, sau doar cîteva panseuri legate de o replică a unei persoane care crede că trebuie să zîmbim şi să fim veseli ca nişte roboţi. Dar să revenim la comedii. Ce v-aş mai recomanda dincolo de competiţie ? Fido, o comedie cu zombi...domestici, Tais-Toi, La Dublure (Tipul din parcare), Capra, 3 comedii de Francis Veber, Ridicule al lui Patrice Leconte, cu decoruri, costume sofisticate, elegante şi limbaj aşişderea, şi retrospectiva Jacques Tati, unul din maeştrii universali ai genului, ale cărui filme rămîn mereu tinere. În altă ordine de idei, am văzut un preview la Nuntă în Basarabia şi puneţi-l pe lista de vizionări viitoare, pentru că aveţi de ce, e un film făcut din suflet, o comedie dulce-amară despre vecinii noştri pe care i-am trădat de atîtea ori, iar acum un regizor (Napoleon Helmis) încearcă să-i pună corect pe hartă. Nunta nu are post-producţia gata, are nevoie de bani pentru gonflare şi etalonare, pentru ca să poată intra în săli şi regala publicul şi sper că acest lucru se va întîmpla cît mai repede. La Victoria o sală plină a ignorat vicisitudinile tehnice şi s-a concentrat asupra poveştii şi personajelor, o primire fierbinte, care demonstreză cît de simplu poţi cuceri inimile spectatorilor cu emoţii autentice.
