Fargo - 30 de ani mai târziu

Prima oară am văzut Fargo pe casetă video la Nae Caranfil acasă, a fost o seară-eveniment pentru noi toți cei prezenți. Trecuse deja ceva timp de la premieră, filmul era celebru (vorbim de pre era download, cînd încă era greu să ai acces la filme), eram cu toții fani dedicații ai fraților Coen, am dezbătut aprins povestea și mizanscena așa cum azi nu mai faci decît în febra unor premiere sau festivaluri.

În mod ciudat Fargo n-a rulat niciodată la noi în cinema, deci proiecția de la TIFF.25 a fost un Regal 😊 și a fost prilejul să-l vedeți așa cum trebuie.

Premiera a fost la Cannes, în Competiția Oficială, unde Joel Coen a primit premiul pentru cel mai bun regizor. Au urmat Oscarurile (2 premii din 7 nominalizări). A fost și Oscarul Coen-ilor (se știe că ei regizează împreună, desi Ethan e trecut ca producător), cel mai bun film al anului, și primul premiu Oscar pentru Frances McDormand (cea mai bună actriță, acum are trei!), cine a mai văzut o eroină polițistă gravidă cu căciulă cu urechiușe tip siberian?

Fargo după treizeci de ani: un film-cult absolut și ultra influent (locul # 185 în topul 250 IMDb). Cel mai mare fan: Noah Hawley, care în 2014 a creat serialul Fargo, al cărui prim sezon are legătură directă cu originalul, dar este și e o repovestire. S-au produs 5 sezoane inspirate de Universul Fargo, o antologie cum nu s-a mai văzut în TV.

Afișul/posterul e genial, țesut pe gherghef, pe care scrie cusut cu roșu, ”A homespun murder story”. Titlul vine de la orășelul Fargo din Dakota de nord/ la graniță cu Minnesota,acolo unde se întîmplă evenimentele, marketate ca o poveste adevărată, dar normal, e un gimmick al fraților Coen, și totul este inventat. E iarnă, e viscol, e zăpadă și accentele de South Dakota/Minnesota sunt absolut superbe. Toate personajele au nume nordice, la fel ca originea locuitorilor zonei (Gustafson, Gunderson, Lundegaard). William H. Macy este o figură tristă și absolut patetică, vînzătorul de mașini care pune în mișcare un absurd domino.

Doi colaboratori fideli ai Coen-ilor contribuie major la acest univers unic. Imaginea lui Roger Deakins condensează această imensitate albă, și muzica lui Carter Burwell adăugă spațialitate, dramatism, ea a fost folosită și ca temă a serialului ulterior.

Dar filmul fără tandemul Steve Buscemi/ Peter Stormere e pustiu…”I’m going crazy down there at the lake”. Ja.

Alin Ludu Dumbravă

Articol publicat în Aperitiff | 12 iunie 2026