am vazut filmul lui Richard Loncraine, My One and Only, in competitie, comedie, road movie, coming-of-age, bazat pe copilaria actorului George Hamilton. Renée Zellweger este mama sa, sounthern blonde a la Marilyn Monroe dar nu e la fel de sexy pe cit ar trebui, de fapt nu e sexy deloc, ci mai degraba groaznica in close-up-ui, pe care camera nu le poate truca. pometii ei sunt aseamanatori cu cei ai lui elephant man, deci primplanurile pe ecranul urias din palast sunt...jale...in rest filmul e ok, destul de lejer si entertaining, cu high production values si Kevin Bacon pe post de tata flustiuratic sef de orchestra...
am intrat la noul opus al lui Angheloupulos cu toata bunavointa, dar film l acare imaginea sa asrate mai prost si ma muddled, si miscarile sa fie mai slow si ami pretentioase, n-am mai vazut de la Hotel de lux de Dan Pita ! Am adormit de doua ori, Willem Dafoe face figuratie, sunetul e prost si dubbingul groaznic, so I finally left,
aseara mi-am pierdut fularul al Mutiny on the Bounty la International, pe Karl Marx Alle, cinematogarf de gala comunist,a zi cam obosit, tzeapa Restrospectivei, la Lawrence nu sunt bilete si se pareca va fi nebunie,. asa ca fug la Friedrichstadt Palast sa vad Katalin Varga care se pare dupa buzz ca va lua ceva premiu.. to be ctd...
versiunea 1.3. redux (incl. ROCKLAND & alinland)
joi, 12 februarie 2009
miercuri, 11 februarie 2009
tage 7: Waiting for Maurice Jarre
tage 7 (sieben, kein pro), n-am vazut filme inca. Am preferat sa dorm si apoi sa ma duc la Deutsche Film Museum, in Film Haus, si sa ma delectez cu istoria filmului german. Extraordinar muzeu de film, cu o arhitectura superba, cu tot soiul de artifacte din perioada de aur a filmului german, de la Caligari la Hitler, dupa titlul cartii lui Krakauer. Fritz Lang, Murnau, Pabst, Emil Jannings, Metropolis, incaperi intregi dedicate Marlenei Dietrich, marele star al muzeului, Olympia si Lene Riefenstahl, propaganda nazista si cinemaul nou german, cu Ursii de aur ai lui Fassbinder,
Toba de tinichea
si macheta de vapor din Fitzcarraldo.
Un regal absolut ! Apoi expozitia temporara Alfred Hichcock, cu storyboards, documente, si multimedia, absolut fascinant. Mult Pasarile si materiale speciale pentru Germania, cu Hitch vorbind in germana (el a inceput aici ca art director) ! fascinant si mi-a facut pofta sa ma apuc de boxsetul care sta pe raft cu colectia Alfred Hitchcock. Tot la etajul 4 al Film haus la 6 era anuntata intilnirea cu Maurice Jarre, omagiat de Berlinala in retrospectiva 70 mm, pentru cele doua score-ri la filmele lui David Lean, Lawence si Fiica lui Ryan. Am asteptat si legendarul compozitor, tatal lui Jean Michel si al lui Stephanie si Kevin Jarre, la virsta de 84 de ani (din 2000 e retras din activitate) a venit in carucior, cam obosit. La conferinta a fost prezent si Volker Schlondorff (pt care Jarre a compus muzauca la Toba de Tinichea si Die Falschung-Circle of Deceit), care a avut o cota de participare mare, datorita faptului ca Jarre s-a scuzat din cauza jetlegului, ca e Topsy-turvy, si regizorul german l-a mai mobilizat.
Emotionat sa vezi un monument de cinema ca Jarre (de la Franju la Lean, John Frankenheimer, John Huston la Peter Weir si...Top Secret si Young Doctors in love), povestind despre Hitchcock (pentru care a facut muzica la Topaz) ! Ma astepatm sa se retraga imediat dar a semnat, catinel dar destul de bucuros, autografe pe programul de sala. Marturisesc ca mi-a fost rusine sa-l obosesc si ma astepatam la mai multa consideratie din partea nemtilor, dar maniaci sunt peste tot (un fotograf era sa se bata cu bodyguarzii pentru ca fotografia desi era anuntat ca nu are voie). Cel mai frumos lucru spus de Jarre, via Schlondorff, "cel mai important lucru un muzica de film este tacerea, pauza de muzica".
Schlondorff & Jarre
Tage Sechs (finale): It Might Get Loud
si pentru ca nu am parte de un concert berlinez (pe 12 marillion dar what fun fara Fish, de atunci nici nu-i mai urmaresc, in afara de Brave, si Saxon, saw them in 93, like to see them dar nu in mod special sa fug pe la cluburile din Berlin) am avut parte de un Jam station in Friedrichstadt Palast (faimosul teatru de variete construit de DDR-isti in 1981 cu crea se mindreau ca sunt Moulin Rouge-ul estului...)
It Might Get Loud e documentarul lui Davis Guggenheim (an inconvnient truth) despre trei generatii de chiaristi, Jimmy Page, The Edge si Jack White. Fiecare-si povesteste influentele si e privit personal, apoi se intilnesc si isi cinta unul altuia piese, si together ! Interesant, desi extrem de specializat si cam haotic ! Regizorul prezent alturi de The Edge, aplaudat de o sala plina la refuz si entuziasta fata de rock,
imgaine cristal si sunet asisderea, scaunele in schimb incomode. Am zis ca am prins biletul megaaccidnetal, dupa cum am sa incerc si joi la Lawrnce of Arabia, care e sold-out (si din cauza lui Maurice Jarre, despre care scriu mai incolo). Ce am inteles din IMGL, ca jack White e un freak, ca Jimmy e un domn elegant si a gentleman, si ca U2 are riffuri extraordinare, dar le acopera...Bono ! Sa vezi camera de discuri (discoteca ?) lui Page, wow, apoi influentele de blues ale lui White si cum cinta cu Raconteurs pina ii singeraeza total mina, si apoi urmele de singe de pe chitara, si pe Edge prin Dublin, pe marea in reflux, si cu ecoul chitarii in fata marii ! Distribuit de Sony Classic Pictures (unul din dop e Guillermo Navarro), a fost prezentat la Toronto si acum la Berlin a fost premiera europeana.
And then, rejoiced & rejuvenated, m-am intilnit cu John Rabe al meu, Karsten, cu care am mers la petrecerea romaneasca, care incepuse la zece, in Volksbuhe, in Salonul Rosu. In Piata Roza Luxemburg, in est, dar un teatru nazist, construit de Speer, Volkbuhe inseamna @Scena popualara@, aici au cintat si Laibach (normal >), linga e cinema-ul Babylon, petrecerea avea loc in Rote Salon, adica Salonul rosu.
Am patruns cu greu, pe scari inguste, intr-un loc al decadentei, care s-ar fi potrivit cu un film de Aki Kaurismaki, mai ales ca mai tirziu au cintat Zdob si Zdub, trupa a carei analogie cu Leningrad Cowboys pentru mine e firesca ! Lume multa, cosmopolita, de la Wild Buch si alti francezi, la romani si teutoni, open bar cu Berliner Pilner (de ce mi-o fi dat mie un Jever FUN adica nonalacolic, nu stiu, o fi din cazua miinii, am stat putin, desi am ajuns pe la 11 jumate la 1 petrecerea era in toi, si Z si Z cintau !! dar i got a ride back si, inainte de culcare, dupa surfarea obligatoarie a tuturor canalelor in germana (in prima seara am vazut Click ! im deutsch, voma de calibru expensive), am vazut Bric Brac pe dvd si nu mi-a placut, mi s-a parut cam grandoman si pointless. Si ce era cu piesa OMD Enola gay, pe soundtrack, are vreo legatura cu Bashir ? si muzica de opera, a la preda-tor (Gica, the unnecesary angel ) ?
It Might Get Loud e documentarul lui Davis Guggenheim (an inconvnient truth) despre trei generatii de chiaristi, Jimmy Page, The Edge si Jack White. Fiecare-si povesteste influentele si e privit personal, apoi se intilnesc si isi cinta unul altuia piese, si together ! Interesant, desi extrem de specializat si cam haotic ! Regizorul prezent alturi de The Edge, aplaudat de o sala plina la refuz si entuziasta fata de rock,
imgaine cristal si sunet asisderea, scaunele in schimb incomode. Am zis ca am prins biletul megaaccidnetal, dupa cum am sa incerc si joi la Lawrnce of Arabia, care e sold-out (si din cauza lui Maurice Jarre, despre care scriu mai incolo). Ce am inteles din IMGL, ca jack White e un freak, ca Jimmy e un domn elegant si a gentleman, si ca U2 are riffuri extraordinare, dar le acopera...Bono ! Sa vezi camera de discuri (discoteca ?) lui Page, wow, apoi influentele de blues ale lui White si cum cinta cu Raconteurs pina ii singeraeza total mina, si apoi urmele de singe de pe chitara, si pe Edge prin Dublin, pe marea in reflux, si cu ecoul chitarii in fata marii ! Distribuit de Sony Classic Pictures (unul din dop e Guillermo Navarro), a fost prezentat la Toronto si acum la Berlin a fost premiera europeana.
And then, rejoiced & rejuvenated, m-am intilnit cu John Rabe al meu, Karsten, cu care am mers la petrecerea romaneasca, care incepuse la zece, in Volksbuhe, in Salonul Rosu. In Piata Roza Luxemburg, in est, dar un teatru nazist, construit de Speer, Volkbuhe inseamna @Scena popualara@, aici au cintat si Laibach (normal >), linga e cinema-ul Babylon, petrecerea avea loc in Rote Salon, adica Salonul rosu.
Am patruns cu greu, pe scari inguste, intr-un loc al decadentei, care s-ar fi potrivit cu un film de Aki Kaurismaki, mai ales ca mai tirziu au cintat Zdob si Zdub, trupa a carei analogie cu Leningrad Cowboys pentru mine e firesca ! Lume multa, cosmopolita, de la Wild Buch si alti francezi, la romani si teutoni, open bar cu Berliner Pilner (de ce mi-o fi dat mie un Jever FUN adica nonalacolic, nu stiu, o fi din cazua miinii, am stat putin, desi am ajuns pe la 11 jumate la 1 petrecerea era in toi, si Z si Z cintau !! dar i got a ride back si, inainte de culcare, dupa surfarea obligatoarie a tuturor canalelor in germana (in prima seara am vazut Click ! im deutsch, voma de calibru expensive), am vazut Bric Brac pe dvd si nu mi-a placut, mi s-a parut cam grandoman si pointless. Si ce era cu piesa OMD Enola gay, pe soundtrack, are vreo legatura cu Bashir ? si muzica de opera, a la preda-tor (Gica, the unnecesary angel ) ?
Tage sechs (contd): The Informers
big mistake: am facut greseala sa ma duc sa vad filmul lui Gregor Jordan (australianul cu Ned Kelly si Buffalo Soldiers) , desi citisem deja, "the worst reviewed film at Sundance". Deci, warned, but the things i do for Mickey ! Iar The Rourke apare in film pret de 5 minute, adica 4 scene mici, plus prima, ca voce la telefon ! E primul film al lui Mickey impreuna cu Kim Basinger de la 9 1/2 Weeks incoace dar ei joaca in lucruri diferite, linistit ar fi putut fi si filme diferite ! mai apar Billy Bob Thornon, Winona Ryder (care a imbatrinit si arata cam nashpa), Chris Issac (un tata alccolic), dar eroul (?) e de fapt un anume Graham, baiat de producataor de filme (Billy Bob), care e drug provider pt music si maggot scene in Los Angeles Ad 1983 (interpretat de Jon Foster). Nici macar nuditatea la greu nu poate salva filmul, pretntio si stufos prin nothingness, Amber Heard apare goala la greu (sigur pe Zombie6 il va incitaaa)-Amber, joaca intr-un film care se petrece in 1983, desi s-a nascut in 1986, ea e dupa imdb, "Ranked #21 on the Maxim magazine Hot 100 of 2008 list." oh Wolfyy, oh ! Scene kinky dar degeaba, filmul e fad si oripilant de prost. din categoria fascinant de prost. E ultimul film al lui Brad Renfro (OD in ianuarie 2008), pe care cu greu il recunosti (e Jack, portarul de la hotelul unde sta Graham si face threesomeuri cu Amber si Martin (Austin Nichols), regizor de videoclipuri !!!
Jack (sau cum izi zice Rourke, Jackson) e gras, tremura, transpira, renfro e de nerecunoscut in film, l-am putut identifica dupa fotografia de pe imdb, must've been the heroin ! Pitty ! Bazat pe romanul lui Bret Easton Ellis (care adupa parerea mea scrie chestii nepalcute, not that i read it, mi-au ajuns filmele-American psycho, The Rules of the game, Less than Zero), co-scris si co-produs de el ! The Informers e o formatie a momentului, fictiva, cu model gen orice intre the Cult si depeche Mode, al carui lider, Bryan Metro (mel Raido), e vraiste (gen Keith of course !)
Muzica trupei compusa special, plus cintece din epoca, de la A Flock of Seagulls la trupe care acum imi scapa ! Si cei mai multi ochelari negri Ray-Ban laolalta !
da, am scris la greu pentru ca am zis, e fascinant de prost ! in plus, m-am dus pe ploaie, in market, sa iau invitatie pentru film, altfel nu poti intra ! Si compania distribuitoare, Essential Entertainment, nu era acolo, ci in hotelul Ritz-Carlton, din Potdsamer Platz. Asa ca m-am intors, nu inainte de a lua de la standul romanesc dvdul cu scurtmetrajul Bric Brac, tot prin ploaue, si ud si transpirat, am urcat la sapte, intr-n hotel cum se zice, "titza de mitza", unde mi s-a dat cu stupoare invitatia, dar si cu neincredere. Secretara nemtoaica a deschis usa la domnii producatori (gen Elie Samaha si New Line, Avi, Moshe, etc), care au vazut un individ cu mina in ghips, ud si transpirat, si au inchis-o la loc, am coboarit cu doi americani care erau players sigur, si in timp ce eu ma stergeam cu un servet, i-am zis "it rains" si unul mi-a zis ca "this sucks, man", i-am zis, "why ? it's Ok !", si el a aratat spre ghips, de care uitasem complet. "oh, that, sure", "what happened ?", "long story" am conchis, cee ce zic la toata lumea care ma intreba re: telenovela plastercaster. "good luck, man" au conchis in holul elegant, inainte sa ies in hol, sa vreau sa vizitez expozitia Hitchcock la Film Haus, sa ma intilnesc cu Fulger plus sunetistul si operatorul lui Negoescu la casa, sa aflam ca e gratis dar fiinca inchide in 50 de minute, sa venim alta data. Per total suprarealista experienta, mai ales ca inainte de asta m-am dus la oha la biroul de bilete pentru presa si mi-au dat la sold-outul din ziua anterioara, It might get Loud, and loud it got (to be contd.)
Informers,
2 din 5, 4 din 10 !!!
rewiew salon.com"
Jack (sau cum izi zice Rourke, Jackson) e gras, tremura, transpira, renfro e de nerecunoscut in film, l-am putut identifica dupa fotografia de pe imdb, must've been the heroin ! Pitty ! Bazat pe romanul lui Bret Easton Ellis (care adupa parerea mea scrie chestii nepalcute, not that i read it, mi-au ajuns filmele-American psycho, The Rules of the game, Less than Zero), co-scris si co-produs de el ! The Informers e o formatie a momentului, fictiva, cu model gen orice intre the Cult si depeche Mode, al carui lider, Bryan Metro (mel Raido), e vraiste (gen Keith of course !)
Muzica trupei compusa special, plus cintece din epoca, de la A Flock of Seagulls la trupe care acum imi scapa ! Si cei mai multi ochelari negri Ray-Ban laolalta !
da, am scris la greu pentru ca am zis, e fascinant de prost ! in plus, m-am dus pe ploaie, in market, sa iau invitatie pentru film, altfel nu poti intra ! Si compania distribuitoare, Essential Entertainment, nu era acolo, ci in hotelul Ritz-Carlton, din Potdsamer Platz. Asa ca m-am intors, nu inainte de a lua de la standul romanesc dvdul cu scurtmetrajul Bric Brac, tot prin ploaue, si ud si transpirat, am urcat la sapte, intr-n hotel cum se zice, "titza de mitza", unde mi s-a dat cu stupoare invitatia, dar si cu neincredere. Secretara nemtoaica a deschis usa la domnii producatori (gen Elie Samaha si New Line, Avi, Moshe, etc), care au vazut un individ cu mina in ghips, ud si transpirat, si au inchis-o la loc, am coboarit cu doi americani care erau players sigur, si in timp ce eu ma stergeam cu un servet, i-am zis "it rains" si unul mi-a zis ca "this sucks, man", i-am zis, "why ? it's Ok !", si el a aratat spre ghips, de care uitasem complet. "oh, that, sure", "what happened ?", "long story" am conchis, cee ce zic la toata lumea care ma intreba re: telenovela plastercaster. "good luck, man" au conchis in holul elegant, inainte sa ies in hol, sa vreau sa vizitez expozitia Hitchcock la Film Haus, sa ma intilnesc cu Fulger plus sunetistul si operatorul lui Negoescu la casa, sa aflam ca e gratis dar fiinca inchide in 50 de minute, sa venim alta data. Per total suprarealista experienta, mai ales ca inainte de asta m-am dus la oha la biroul de bilete pentru presa si mi-au dat la sold-outul din ziua anterioara, It might get Loud, and loud it got (to be contd.)
Informers,
2 din 5, 4 din 10 !!!
rewiew salon.com"
But what's really amazing about "The Informers" is that this impressive ensemble is used to create a film of such bleakness and uniformity. It's a testament to the power of Jordan's direction, in perverse and ass-backward fashion, that none of those actors can rise above the brown, flat surface of this movie's moral and aesthetic swamp."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)