BAFTA=The British Academy of Film and Television Arts Awards
nominalizarile aici
Best Film Argo
Best Director Ben Affleck, Argo
Best Actor Daniel Day-Lewis, Lincoln
Best Actress Emmanuelle Riva, Amour
Best Supporting Actor Christoph Waltz, Django Unchained
Best Supporting Actress Anne Hathaway, Les Misérables
Best Original Screenplay Django Unchained
Best Adapted Screenplay Silver Linings Playbook
Best British Film Skyfall
Best Film Not in the English Language Amour
Best Animated Film Brave
Best Documentary Searching for Sugar Man
Best Editing William Goldenberg, Argo
Best Costume Design Jacqueline Durran, Anna Karenina
Best Cinematography Claudio Miranda, Life of Pi
Best Original Music Thomas Newman, Skyfall
Best Make-Up & Hair Lisa Wescott, Les Misérables
Best Visual Effects Bill Westenhofer, Guillaume Rocheron, Erik-Jan De Boer, Donald R. Elliott, Life of Pi
Best Production Design Eve Stewart, Anna Lynch-Robinson, Les Misérables
Best Sound Simon Hayes, Andy Nelson, Mark Paterson, Jonathan Allen, Lee Walpole, John Warhurst, Les Misérables
Best British Debut Bart Layton and Dimitri Doganis, The Imposter
Orange Rising Star Award Juno Temple
Best Animated Short The Making of Longbird
Best Live-Action Short Swimmer.
*
(sir) Alan Parker a primit premiul pentru intreaga cariera (the BAFTA Fellowship).
*
see ya at the Oscars, unde Ben n-are cum sa ia, pt ca nu e nominalizat :(!
luni, 11 februarie 2013
duminică, 10 februarie 2013
Amour (2012)
reiau din articolul de Cannes pt revista 22;
certitudini canneze 2012: filmul lui Michael Haneke, Amour (Iubire), un poem elegiac al senectuţii, bolii şi morţii într-un cuplu. Actorii, uriaşi, Jean Louis Trintignant şi Emmanuele Riva, secondaţi de Isabelle Huppert, al cărui mentor e Haneke (a luat premiul de interpretare la Cannes in 2001 pentru Pianista si ca şefă de juriu, l-a recompensat pe regizorul ei de atunci cu un Palme D`Or în 2010, pentru der Weisse Band/Panglica albă).
Acum austriacul francofon are tot ce poate oferi Cannes-ul, intrînd în clubul exclusivist al celor dublu premiaţi cu Palme D’Or: Francis Coppola, Bille August şi Emir Kusturica.
Haneke a primit şi celelalte distincţii ale festivalului, în 2005 premiul pentru cea mai bună regie pentru Caché (Ascuns), totodată premiul FIPRESCI şi cel al Juriului ecumenic, în 2001 Marele premiu al Juriului pentru Pianista, şi în 2000 pentru Code inconnnu (Cod necunoscut) cel al Juriului ecumenic. Interesant că filmul său far, Funny Games, nu a luat nimic în 1997, şi că nu are premiul de scenariu. Poate că ar fi fost frumos ca Amour să fi luat de regie, pentru că e regizat superb, însă juriul condus de Nanni Moretti, l-a preferat pe greoiul Carlos Reygadas, cu mult criticatul Post Tenebras Lux, pe care eu personal nu l-am văzut.
Amour, in topul meu de filme non-americane pe 2012, acum pe ecrane
Nominalizat la 5 Oscaruri:
la categoria cel mai bun film strain si cel mai bun film , cea mai buna regie si cea mai bun actrita (Emmanuelle Riva, cea mai batrina nominalizata de pina acum, 85 de ani !!!
Si premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita-Emmanuele Riva- si cel mai bun film strain.
4 din 5, 8 din 10 !
certitudini canneze 2012: filmul lui Michael Haneke, Amour (Iubire), un poem elegiac al senectuţii, bolii şi morţii într-un cuplu. Actorii, uriaşi, Jean Louis Trintignant şi Emmanuele Riva, secondaţi de Isabelle Huppert, al cărui mentor e Haneke (a luat premiul de interpretare la Cannes in 2001 pentru Pianista si ca şefă de juriu, l-a recompensat pe regizorul ei de atunci cu un Palme D`Or în 2010, pentru der Weisse Band/Panglica albă).
Acum austriacul francofon are tot ce poate oferi Cannes-ul, intrînd în clubul exclusivist al celor dublu premiaţi cu Palme D’Or: Francis Coppola, Bille August şi Emir Kusturica.
Haneke a primit şi celelalte distincţii ale festivalului, în 2005 premiul pentru cea mai bună regie pentru Caché (Ascuns), totodată premiul FIPRESCI şi cel al Juriului ecumenic, în 2001 Marele premiu al Juriului pentru Pianista, şi în 2000 pentru Code inconnnu (Cod necunoscut) cel al Juriului ecumenic. Interesant că filmul său far, Funny Games, nu a luat nimic în 1997, şi că nu are premiul de scenariu. Poate că ar fi fost frumos ca Amour să fi luat de regie, pentru că e regizat superb, însă juriul condus de Nanni Moretti, l-a preferat pe greoiul Carlos Reygadas, cu mult criticatul Post Tenebras Lux, pe care eu personal nu l-am văzut.
Amour, in topul meu de filme non-americane pe 2012, acum pe ecrane
Nominalizat la 5 Oscaruri:
la categoria cel mai bun film strain si cel mai bun film , cea mai buna regie si cea mai bun actrita (Emmanuelle Riva, cea mai batrina nominalizata de pina acum, 85 de ani !!!
Si premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita-Emmanuele Riva- si cel mai bun film strain.
4 din 5, 8 din 10 !
joi, 7 februarie 2013
Rough Night in Jericho (1967)
din seria: am primit un dvd si l-am si vazut. Thx, Relu !
Rough Night in Jericho (1967) e un western B, cu un rar, de fapt unic Dean Martin bad guy. Si-nca ce bad guy. O bate de o da pe jos pe Jean Simmons, si trage de pe dupa stinci ca un las si un ticalos. Filmul isi ia si timpul sa urmareasca un schimb de priviri intre Martin si un castor. Nah, Dino ! ce schimbare de imagine fata de Matt Helm !
Eroul este George Peppard, secondat de veteranul John McIntire. Peppard are o bataie cu negativul Slim Pickens, acesta fiind specializat in lupta cu biciul, dar Peppard il capiaza cu ce gaseste prin sura (m-a dus cu gindul la Indiana Jones, iar unul din scenaristi, Boehm, a scris si Secretul incasilor, unde Charlton Heston este inspiratia totala pentru Indy). Destul de violent pentru un western american din epoca pre-Wild Bunch (cu urme de singe si impact de gloante!), si inca sub codul Hayes, mai ales ca e regizat de un oldschhol TV veteran.
regia: Arnold Laven (1922–2009) a facut peste 70 de filme si TV, a facut si razboiul alaturi de alti combatanti hollywoodienei precum Capt. Ronald Reagan, Capt. Clark Gable si Lt. William Holden. Specializarea sa au fost serialele: "The Rifleman" (1958), "Law of the Plainsman" (1959), "The Detectives" (1959) si "The Big Valley" (1965)).
Primul film al lui George Peppard sub contract la Universal (au urmat Tobruk, What's So Bad About Feeling Good, P. J si dupa ani si ani Peppard s-a intors la Universal dar la TV cu The A Team !) cu legendari profesionisti in echipa: imaginea Russell Metty (Touch of Evil, Spartacus, Madigan), scenografia Frank Arrigo si Alexander Golitzen (Spartacus), muzica, atmosferica, Don Costa (Madigan), scenariul Sydney Boehm (Secret of the Incas, The Big Heat, When Worlds Collide) si Marvin H. Albert (autorul lui Tony Rome), dupa romanul acestuia intitulat: The Man in Black.
De vazut mai ales ca o curiozitate pina si in acele vremuri, inegal, dar cu momente fascinante, si cu un Dean Martin total atipic !
dvd francez, cu titlul "Violence en Jericho". altfel, bare bones.
format: 2.35.1, anamorfic.
3 din 5, 6 din 10 !
Rough Night in Jericho (1967) e un western B, cu un rar, de fapt unic Dean Martin bad guy. Si-nca ce bad guy. O bate de o da pe jos pe Jean Simmons, si trage de pe dupa stinci ca un las si un ticalos. Filmul isi ia si timpul sa urmareasca un schimb de priviri intre Martin si un castor. Nah, Dino ! ce schimbare de imagine fata de Matt Helm !
Eroul este George Peppard, secondat de veteranul John McIntire. Peppard are o bataie cu negativul Slim Pickens, acesta fiind specializat in lupta cu biciul, dar Peppard il capiaza cu ce gaseste prin sura (m-a dus cu gindul la Indiana Jones, iar unul din scenaristi, Boehm, a scris si Secretul incasilor, unde Charlton Heston este inspiratia totala pentru Indy). Destul de violent pentru un western american din epoca pre-Wild Bunch (cu urme de singe si impact de gloante!), si inca sub codul Hayes, mai ales ca e regizat de un oldschhol TV veteran.
regia: Arnold Laven (1922–2009) a facut peste 70 de filme si TV, a facut si razboiul alaturi de alti combatanti hollywoodienei precum Capt. Ronald Reagan, Capt. Clark Gable si Lt. William Holden. Specializarea sa au fost serialele: "The Rifleman" (1958), "Law of the Plainsman" (1959), "The Detectives" (1959) si "The Big Valley" (1965)).
Primul film al lui George Peppard sub contract la Universal (au urmat Tobruk, What's So Bad About Feeling Good, P. J si dupa ani si ani Peppard s-a intors la Universal dar la TV cu The A Team !) cu legendari profesionisti in echipa: imaginea Russell Metty (Touch of Evil, Spartacus, Madigan), scenografia Frank Arrigo si Alexander Golitzen (Spartacus), muzica, atmosferica, Don Costa (Madigan), scenariul Sydney Boehm (Secret of the Incas, The Big Heat, When Worlds Collide) si Marvin H. Albert (autorul lui Tony Rome), dupa romanul acestuia intitulat: The Man in Black.
De vazut mai ales ca o curiozitate pina si in acele vremuri, inegal, dar cu momente fascinante, si cu un Dean Martin total atipic !
dvd francez, cu titlul "Violence en Jericho". altfel, bare bones.
format: 2.35.1, anamorfic.
3 din 5, 6 din 10 !
miercuri, 6 februarie 2013
Slash !!!
Slash & Myles Kennedy and the Conspirators au cintat de la 20.30 la 22.30. Inteaga Sala palatului s-a ridicat in picioare de la inceput, asa ca s-a stat ca pe vremuri la primul Whitesnake (1998), sau la primul Steve Vai (2000). Sau cum am stat si-n 2011 la Celelalte Cuvinte.
au cintat 21 de piese, 19 +2 la encore, iata setlistul:
O piesa Velvet Revolver (Slither), Serial Killer de pe Ain't Life Grand (Slash Snakepit, 2000), 5 piese de pe Slash
(albumul din 2010 cu vocalisti invitati, Dr. Alibi -original cu Lemmy, Ghost-original cu Ian Astbury, Back from Cali si Starlight, original cu Myles Kennedy ) si una instrumentala (Watch This, pe album cu Duff McKagan si Dave Grohl la tobe), 6 piese Guns (Night Train, Civil War, Rocket Queen, completa cu un solo de chitara de aprox. 10 minute, Sweet Child of Mine, Welcome to the Jungle si Paradise City)
si restul de pe Apocalyptic Love, albumul din 2012,
care da si numele turneului!
Trupa a venit direct de la Sofia si cinta miine la Budapesta.
In deschidere Byron (nu stiu, n-am vazut, am stat la coada sa-mi iau acreditarea !)
sala ful, a fost si un autobuz de la bulgari (banuiesc Ruse).S-a dat cu confetti la greu la ultima piesa, s-a umplut sla cu staniol, n-am mai vazut demult in Sala Palatului...
Probleme inerente: nema bere, desi s-a pus in vinzare la liber dupa concert, sunet cam aspru in prima parte.
cica, sa nu fie probleme. Pai, nu cred ca s-ar fi produs,era plin de pustani si mai ales pustoaice, pe unele au venit sa le ia parintii dupa concert...deh, frumos. Cind am plecat dupa berea ad-hoc din hol cu Doctorul si Avocatul (nah, e bine sa ai cite unul din fiecare, dar sa n-ai nevoie de ei ;), citiva fani asteptau linga camionul cu scule. Funny ? Fanii. Si Fanele.
M-am simit destul de batrin si am zis ca as fi facut asta pentru Keith Richards, dar dupa aia mi-am amintit cum a confiscat el chitara unui fan care i-o adusese sa-i dea autograf si tusti, in taxi, cu tusea tabagica TM. Era un slash-er in sala, cu o chitara Gibson, de a plimbat-o pina-n fata, cu speranta de autgraf, dar nah.
Ca si doi ce purtau un portet cu Slash de peste un metru lungime. Si multe jobene, si tricouri cu Guns si ochelari rotunzi negri, tot soiul de wanna-be slash-eri. Frumos e sa fii tinar si rocker, si sa ai si ce vedea, ca noi desi suntem contemporani, uite a trebuit sa stam pina-n 2013.
Si da, cu ocazia asta l-am vazut si pe Slash. GNR complete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





