Serpico a rulat in Romania in anii ulteriori, unul din putinele filme americane de acest gen (la fel ca The New Centurions/Rondul de noapte de Richard Fleischer, facut cu un an inainte), probabil pentru ca reprezenta autoritatea corupta din vestul decadent si cred ca e primul film cu Al Pacino pe care l-am vazut (Sperietoarea nu s-a mai dat). Si revazut. Desi fusese nominalizat la Oscar si luase Globul, de Pacino scria pe afis, premiul David Di Donatello, probabil era mai putin imperialist. Asa am auzit si de acest DDD, care mi se parea cel mai important premiu. Vazut la Patria in Brasov intr-un re-run, si imi amintesc genul de legenda urbana, despre un amic mai mare, zis Paraipan, care ambetat fiind de alcool, a adormit de fiecare data la Serpico si el stia ca omul a murit(filmul incpe cu impuscatura si se termina cu insertul "Frank Serpico traieste acum undeva in Elvetia". Si mai era un tip poreclit Serpico prin oras la acea vreme.
Cut to;
articolul din New York Times despre adevaratul Serpico, acum in virsta de 73 de ani si uimitoarea viata pe care a dus-o, in exil si into the wild. O combinatie de look de Willie Nelson cu Jason Robards, Frank isi scrie acum biografia, pornind din punctul in care a fost impuscat, in Brooklyn, in 1971 (filmul e bazat pe cartea best seller a lui Peter Maas, din royaltiurile care, alturi de cele de pe film, l-au facut pe Serpico sa se poata retrage si sa nu mai aibe nevoie de bani toata viata).
Working title: “Before I Go.”
“It’s the rest of the story,”
It is, ultimately, a story of healing. He wandered in Europe and across North America, he said, because “I wanted to find my life.”
“I had gone through a near-death experience,” he explained, “and that gives you an insight into how fleeting life is, and what’s important.”
True Grit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu