Halloween 2022 recommendations: The Cabinet of Curiosities, Halloween Ends, Barbarian, Pearl

Halloween 2022 recommendations 

that is if you haven't been trampled in (South ) Korea or you don't party with Elon Musk and the probably reptilian clique at Bran (Dracula's) Castle...

on netflix:

Guillermo Del Toro's The Cabinet of Curiosities 

an anthology of 8 stories, 8 different directors. Nice premieres, streaming two episodes per day in three days from Oct 25 to Oct 28. The best for me were The Viewing- directed by Panos Cosmatos (Beyond the Black Rainbow, Mandy), featuring a great Paul Weller (a clin d'oeil to his father 1983 cult film Of Unknown Origin that starred Peter Weller!) , Autopsy-d:David Prior (The Empty Man, Voir)  with a fantastic F.Murray Abraham and Lot 36-d: Guillermo Navarro (great DOP and tv director), with a downbeat dark Tim Blake Nelson, based on a short story by GdT himself. 

Del Toro didn”t direct any of the eight, he presents every story in person in a Hitchcock or Rod Sterling manner, .also a la Tales from the Crypt. He did write 2 short stories of wich two episodes are based, the second one being The Murmuring (directed y Jennifer Kent-The Babadock). 2 episodes are based on stories by Del Toro and all horror lover's favorite, H.P. Lovecraft - Pickman's Model (d by Keith Thomas-The Vigil) and Dreams in the Witch House (director Catherine Hardwicke-Twilight).

 Ana Lily Amirpour (A Girl Walks Home at Night, The Bad Batch) The Outside episode is a body horror satire with a brave acting performance by Kate Micucci that loses but all wind in an hour when it could've been half . In opossition with Lot 36 which is the shortest of the whole bunch (45 min) except the Vincenzo Natali (Cube, Splice) episode, Graveyard Rats. The shortest film at 37 mins, it is a classic and morbid take on Edgar Allan Poe's tropes and can be seen also in Glorious Black and White version (for this version scroll down on Episodes on the screen to the Trailer and More section). All stories are set in the past to capture the spirit and style of the genre. 

Uneven as all anthologies are but tones better than the recent netflix fare The Midnight Club for ex. Season two is okțd for next year. 

in cinemas and PPW:

Halloween Ends -actually not so bad, Halloween mixed with Stephen King's Christine and other King themes. Music by John Caprenter, his son Cody and Daniel Davies.

It will not be the last if you're worried, in a few years they'll reboot it again. But it will be definetly the last with Jamie Lee Curtis. Anyhu, John Carpenter says he doesn't care...

on Disney ! (yes Disney, from Fox)

Barbarian 

written and directed by Zach Cregger, an effective thriller with creepy undertones works in three different acts and surprises you best if you know less about the plot (i had no clues whatsoever when bro cuz' kinosseur recommended it to me ;)

shades of Wes Craven (People under the Stairs) and some similarities with Don't Breathe (derelict Detroit neighbourhood)

and from wherever you can get it:

Pearl, the prequel to X by Ti West ( and Mia Goth 

Scorsese loved it, me to..and some more, some none---

it's the real Blonde film. Talk about bravura acting (even more so than in X where she did both roles of Maxine and Pearl, can't wait for the sequel now-Maxxxine). 

Wizard of Oz meets Psycho (someone wrote -like if Shelley Duvall was playing Norman Bates) with a bit of alligator fare from Tobe Hopper's Eaten Alive (aka Death Trap)

technicolor Reds and some great oneshots plus the last shot you won't forget...

RIP Jerry Lee Lewis

”The Killer” is gone....The last of the only ones...Jerry Lee Lewis was 87...(born Sept. 29 1935) 

There was a hoax news about his death 3 days ago but now it is official :(

Saw him in Brasov at Cerbul de Aur / The Golden Stag in Brasov in a fantastic performance in 1993. 

Here is the video from Romanian television. 

https://www.youtube.com/watch?v=H3XBSmtcVJ4

biopic: Great Balls of Fire ! with Dennis Quaid (d: Jim McBride,1989)

DocȘ Jerry Lee Lewis: Trouble in Mind is the documentray by Ethan Coen that premiered in 2022 in Cannes film festival. He was not present there.

Lewis's publicist Zach Farnum said: "He was there at the beginning, with Elvis, Johnny Cash, Chuck Berry, Little Richard, Carl Perkins, Fats Domino, Buddy Holly, and the rest, and watched them fade away one by one till it was him alone to bear witness, and sing of the birth of rock'n'roll."

Nicknamed the Killer, he has been described as "rock n' roll's first great wild man and one of the most influential pianists of the 20th century.

Blonde (2022)

Blonde, the Marilyn Monroe biopic that Netflix bought and premiered in Venice last month was one of the most expected films of the year. It proves to be most controversial, especially these days post feminism and post #metoo proved to be an UFO that doesn't do any good to Marilyn, Norma Jean or the myth of M.M. Ana de Armas pulls a heroic performance but I am biased the AMPAS will look at it for a win (UPSATE-but she got nominated!!! the only nod of the flick), the whole thing looks, feels and sounds like a stunt. The sex stuff doesn't help, it makes you feel dirty and definetly there was no need for NC 17, especially on a film streaming that can be watched by any child at the end of the remote control. 

https://www.cinemablend.com/movies/the-blonde-scene-with-ana-de-armas-some-viewers-say-went-too-far

Director and writer Andrew Dominik (adapting Joyce Carol Oates’ book) stumbles between black and white and color and it's an overlong  mess (2 hrs 47) that only pains and confuses. Also with a downbeat score by Nick Cave and Warren Ellis that might have been written by anyone else but them (ex: Vangelis, Zimmer).

As a good friend said, ¬The Feel-bad movie of the year. Any year¬ :(((

Emily Ratajkowski accuses Marilyn Monroe film 'Blonde' of 'fetishizing female pain'

Godard Forever ! For Ever GODard !

Exact in ziua mortii lui Godard, inainte sa plec la Festivalul de la Buzau (Buzău Arts International Festival), dupa ce am publicat pe blog un scurt omagiu am apucat sa scriu si un articol pentru Revista Golan despre JLG. Am cerut citorva prieteni pe care ii stiam fani sa imi scrie citeva impresii despre el, despre filmul lor preferat de Godard. Am primit peste citeva zile raspunsul de la Golan ca e prea alambicat pentru ei, prea confuz, prea subiectiv, prea pentru "specialisti" si ca nu il vor publica.  Am mai incercat undeva, dar am mai primit un refuz. Am fost prea ocupat cu festivalul Transilvania Blues IV si altele ca sa mai incerc in alta parte, intre timp a trecut timpul dar am ramas dator cu publicarea, care din pacate va fi doar aici :( Le Mepris...)

Merci a vous !!!!

For Ever GODard*

gînduri despre Jean-Luc Godard și grupaj asamblat de Alin Ludu Dumbravă

*parafrazez titlul filmului său din 1996, For Ever Mozart.

***********

Godard est mort ! Vive Godard ! Viva le cinema ! 

Jean-Luc Godard a murit pe 13 septembrie 2022 la Rolle, în Elveția, unde locuia și al cărui cetățean era din timpul războiului, cînd se mutase acolo cu școala, de la Paris. Avea 91 de ani și a cerut o sinucidere asistată, practică legală în această țară. Un ultim gest-șoc al unei biografii controversate (vedeți Le Redoutable deMichel Hazenevicius-2018, alias Godard Mon Amour, despre tinerețea lui ”revoluționară”).

*

Filmele lui mari au fost pentru mine acum 30 de ani cînd am intrat la facultatea de film, A bout de souffle, Pierrot le fou (mai ales pentru Belmondo), Alphaville (de unde și-a luat numele trupa), Weekend (pentru carambolul de mașini plan-secvență), și Le mépris (cu acea față a lui Jack Palance și Fritz Lang-care a fost și afișul festivalului de la Cannes din 2016). Am văzut o mulțime de filme ale lui, pînă m-a pierdut complet. Adieu au Langauage ... Poți să îl contești cît vrei, Jean-Luc Godard a schimbat fața cinematografului. Numai genericele sale merită o enciclopedie. A fost poet, a fost punk, a fost dadaist, a fost deconstructivist, socialist, maoist, un inconoclast absolut. Este Nouvelle Vague prin excelență, alături de Truffaut, care a rămas un adept al cinema-ului clasic. Godard a început la Cahiers du Cinema, critic de film, apoi s-a apucat de film. Faimoasa afirmație, ”Tot ce îți trebuie să faci film e o cameră de filmat, o fată și o armă” a provocat scandaluri, a șocat și a inspirat generații de cineaști. Tarantino și-a numit compania sa de producție, A Band Apart, după titlul filmului lui Godard din 1964.

**

Am rugat cîțiva prieteni pe care îi știam fani ai regizorului, să îmi scrie 2-3 rînduri despre filmul lor preferat de Godard. Emanuel Pârvu a scris mult, fumos și intens. L-am lăsat la urmă.

***

Pentru mine filmul lui Godard de azi ar fi rarsisimul One plus One sau Sympathy for the Devil (1968) cu Rolling Stones în componența completă, adică Brian Jones și Bill Wyman included. Și cu muza lui Godard din acea vreme, Anne Wiazemsky. Un colaj de guerilla Revoluție neagră și voice over-uri politice, intersectat cu trupa în studio, care cîntă diferite variante ale piesei Sympathy for the Devil pînă la paroxism, un curio - o ciudățenie absolută, și pentru Godard, dar mai ales incredibilă pentru Stones!

Întreg filmul pe youtube aici:

https://www.youtube.com/watch?v=ISAyqrxTY4w

***

Andrei Crețulescu

critic, scenarist, regizor:

Le cinema c’était JLG.

Chiar dacă Le mépris, Pierrot le fou, Vivre sa vie, Bande à part, Week End sau Alphaville m-au, pe rînd, fascinat, emoționat, entuziasmat, dărîmat sau “ebluisat”, fac ce fac și mă întorc, din nou și din nou, la primul film. Cînd nu știam (nici unul dintre noi, sic!) că cinemaul se poate face și așa - așa cum nu știam că, 60 de ani mai tîrziu, continuăm s-o aflăm, tot de la el. Într-una dintre vacanțele la Paris, în preajma Crăciunului 2008, am ajuns, în fine, pe rue Campagne Prèmiere, și am rugat-o pe Codruța să mă filmeze în timp ce alergam gîfîind dintr-un capăt în celălalt. Ce să zic, à bout de souffle.

***

AntoineBagnaninchi

distribuitor film (Independența Film)

Pierrot le fou pentru liberatea sa, pentruBelmondo, Karina, Rimbaud și Fuller (Sam)

Une femme est une femme pentru bătălia pe titluri de cărți, Micul bar și ”Tu te laisses aller” de Aznavour.

Le Mepris pentru fesele lui Brigitte Bardot și pentru Fritz Lang.
Le Petit soldat pentru privirea camerei de filmat.
A bout de souffle pentru ”C'est dégueulasse”.

***

Bogdan Mureșanu

scenarist, regizor:

A bout de souffle pentru revoluția pe care pornit-o în limbajul cinematografic. Curajul formidabil, prin care a demolat si reconstruit arta povestirii in cinema, isi are zenitul in acest film. Nu știu cum a reușit, dar Godard și-a păstrat aura de intelectual rebel în vreme ce a devenit parte a canonului clasic. Posibil să fi fost chiar natura personalității sale în care extremele se întâlneau cu lejeritate sau, poate, influența sa a fost o metamorfoză totală, alterând definitiv modul în care privim o imagine.

Eva Pervolovici

regizor

Chipul savuros al lui Anne Wiazemsky umple ecranul. De ce am rămas cu filmul La Chinoise din filmografia lui Godard ? Cu siguranță, pentru această actriță de catifea și revoltă, strălucitoare în fața lui Jean-Pierre-Léaud. Și pentru o anumită inocență a lui Godard, fascinat de un maoism visat, inventat.

***

Mihaela Constantinescu

regizor, organizator festival (Buzău Arts InternationalFestival)

Masculin / Féminin este favoritul meu de la Godard, pentru că este un tablou a ceea ce îmi imaginez eu că era Parisul anilor '60, un spațiu al idealurilor, al artei, al filosofiei și al relațiilor tumultuoase, al cafenelelor pline de fum de țigară și de muzică. E Noul Val așa cum numai Godard a știut să îl facă, plin de politică, pop-culture și o luptă între cele două sexe, care apare des la el, dar mereu altfel și mereu proaspătă. Mă regăsesc, pe rând, în fiecare dintre personaje și m-aș uita la el cel puțin săptămânal. Iubesc Parisul cu pasiune și datorită lui Godard și îi sunt recunoscătoare pentru dragostea de film.

***

Emanuel Pârvu

actor, scenarist, regizor

Truffaut, Rivette, Rohmer, Chabrol și Godard. Dar mai ales Truffaut și Godard.

După Politica autorilor (Andre Bazin) – cu care am luat contact în facultate, am înțeles mai

bine ceea ce a făcut Godard pentru cinema. M-am gândit de multe ori ce înseamnă pentru un

actor să ia contact cu textul în ziua filmării – cât de profund se poate duce în înțelesul unui

personaj (sau mai bine spus – cât din realul lui poate fi înțeles de actor astfel încât să ridice la

verticala apariției orizontala textului de personaj). Spre deosebire de ceilalți regizori (cu care,

atunci când ești student încerci să empatizezi pur și simplu pentru că te gândești că ei fac

“artă și nu consum american“), când mi-am dat seama că Godard funcționeză mai mult după

regulile rescrise ale cinema-ului american, am avut inițial o respingere (atât am putut la vârsta

aia).

După ceva filme, după mai multă înțelegere, după Belmondo, după “jump-cuts”, după

Alphaville, după documentarul prin care m-a plimbat de la Picasso la Cassavetes, după

vorbirea cu spectatorii din “Pierrot le Fou“ (lucru care, de fapt, m-a apropiat cel mai mult de

Godard, simțindu-mă, într-un fel, conectat la convenția teatrală cu care eram mai obișnuit),

Godard m-a captivat într-un fel pe care nu aș putea să-l descriu formal. Un soi de captivitate

dorită, un soi de admirație fără respect, un soi de respect fără dorință de a copia.

Evident că pentru majoritate, când zici Godard zici “A bout de souffle“ (așa cum zici Truffaut

– 400 cents coups sau Resnais – Hiroshima mon amour), dar aș avea o mențiune – și pentru

mine este o mențiune foarte onorabilă (poate și pentru că l-am văzut după terminarea

facultății, când lucrurile sunt mai așezate) este Alphaville.

Zic asta pentru că am văzut aceiași actori la diferiți regizori și în general cam știi ce și cât pot.

Și îți poți da seama de calitățile unui regizor când vezi un actor pe care îl știi din alte filme –

cât a reușit să ducă acolo. Pe Eddie Constantine îl văzusem înainte la Fassbinder (jucându-se

pe sine, deși filmul germanului e făcut la vreo câțiva ani după Alphaville) și la Lars von Trier

(în Europa). Deși văzesem doar unul dintre filmele în care l-a jucat pe Lemmy Caution (și

care cred că era ceva de consum din perioada franceză a anilor ’50), am realizat magia pe

care o poate aduce un regizor mare asupra unui actor. Iar pentru mine acela a fost un moment în

care m-am îndrăgostit de Godard iremediabil.

A, și, pe Netflix România !!! găsiți cinci filme de Godard, Carabinierii, Made in USA, Detective, Prenom Carmen și Helas pour moi (sub titlul Oh Woe is Me). Pour les kinosseurs :)