BOHEMIAN MONDAY - FILM LUNI, 8 FEBRUARIE 2010, ORA 20.00 The Light, Liberty Center Mall Monstrul/Gwoemul/The Host de Bong Joon-ho (2006), 118 min cu Byeon Hie-bong, Song Kang-ho, Park Hae-il Cel mai mare succes de casa corean ! Monstrul care i-a detronat pe Godzilla si Alien ! Infricosator si amuzant ! TARIF 10 LEI cronica mea amanuntita aici revazut acum dupa 4 ani, spectaculos si hipermuzant (umor negru si satira desigur), cu efecte hitech de la Orpahange si Weta desi designul este corean, cu familia total disfunctionala, de parca cei din Miss Little Sunshine s-ar duce sa se lupte cu Alien !
aseara la Sala Palatului, cu o sala fullhouse, dar cu un public mai pestrit ca de obicei, care jubila la recunoastrea oricarui hit, Rea a fost mai bluesy si mai virtuos ca asteptarile mele. Trupa excelenta, si doar puseuri de evergreenuri, cu multe momente de blues si pian plus guitar groove, in stiulul live al lui E Street Band al lui The Boss. Bere Peronni (pe care cica nu aveai voie s-o duci in sala decit in plastic dar carau baietii cu sticlele), si tirguri de producatori in hol, de nu aveai loc, salamuri si brinze italienesti molto bene, portofele de piele, cizme de dama, dulciuri si quick cola. Si cd-uri cu bes tof-ul "Still so far to go" cum zicea fata, stiti, cu 2 piese noi. Rea are un look dur si trecut prin viata, cam ca Johnny Hallyday in Vengeance al lui Johnny To ! A cintat The Road to Hell intr-o varianta interesanta, cu un inceput introspectiv, cu tema lui Morricone de la The man with the Harmonica (Once Upon a Time in the West)pe chitara.
Una peste alta, mult mai bine decit m-am astepat, un chitarist excelent, molto virtuoso, cu asemanarile de stil cu Clapton, J.J.Cale si Knopfler, un concert cald, viu si care ar fi fost mult mai fun intr-o atmosfera de club, sau de live detasat, nu cu 4000 de oameni stind jos ca oile, cu un Guinness si Jameson linga, dar asta e, a fost ok si cu niste Perroni si am stat citeva piese jos in picioare, apoi m-am dus sa-mi iau o bere pe Julia si am pierdut Auberge, pronunat de noi Obeji, cred ca atunci cind cumparam pecorino si altele de la L'italiano. Sa fie in ton cu subiectul cintecului. Looking for the Summer si On the Beach si Easy Rider si altele, cu boborul ridicat in picioare, dansind turmentat la bisuri. (too old for disco ? never too old to dance ! romanians, nah ! ). Asemanarile cu Dire Straits si cu Mark Knopfler ii dauneaza insa, ca si tonalitatea mult prea pop(ulista) a hiturilor lor. Insa a fost un live excelent, peste asteptarile mele initiale. in deschidere, un irlandez, Paul Casey, care mi s-a aprut ca apoi s-a alaturat trupei lui Rea.
UPDATE: Potrivit site-ului RodStewart.com , concertul de la Bucuresti a fost sters de pe lista turneului programat in aceasta vara, la sfarsitul lunii iunie el urmand sa concerteze doar la Budapesta (26 iunie) si Viena (27 iunie).
deci cine vrea, Budapesta sau Viena ! business as usual ! Was it too much for ya, Eric and Steve and Elton, huh ? Angus & Brian scared you ? Young Turks, ah ?
Nine se citeste la mine Nein. Degeaba s-au chinuit si poate daca regiza Minghella (care e co-scnerist si filmul i-e dedicat), mai era ceva ! Ceea ce functiona ca un muzical pe scena (nu stiu dar n-o fi luat toate Tony-urile degeaba in 1982) nu merge pe ecran ! DDL se chinuie degeaba (destept javier Bardem ca a renuntat la timp), pentru ca nimanui nu-i pasa de Guido Contini (nici publicului pentru ca de data asta fratele Weinstein are in maina un flop garantat, la 80 de milioane $ buget), regizor cica genial ! My foot ! Molto pizza ! Un espresso decafeinizat ! Cred ca lui Fellini i s-ar cam face greata sau macar de o migrena, vazindu-se pus pe ecran in tip muzical si artificial si superficial de (un)Hollywood ! 8 1/2 muzical cu 7 femei, de la Penelope Cruz hot and spicy la Mrs. Kidman amorfa si Sophia Loren, nah mama. Totul cu accente italiene enervante si imbecile, pe muzica si numere coregrafice inspirate de Bob Fosse of course. Rob Marshall (fost coregraf), a facut Chicago bazat tot pe munca lui Fosse, care pusese in scena spectacolul, Nine e un mix de Sweet Charity (in care Fosse adapta excelent Noptile Cabiriei), cu All That Jazz(in care regizorul, alter-ego-ul lui Fosse, Roy Scheider, avea probleme concrete, nu di cazzo belo gallico ale lui DDL. Care method si cu ochelari negri, nu merita sa-i aduca espadrilele lui Mastroianni. o combinatie saracacioasa si cam trista pentru ca desi mentioneaza o perioada de aur (Cinecitta, 1965, La dolce vita), nu in stare sa o glamorizeze nici o secunda. Bine macar ca nu e nominalizat la Oscar pt cel mai bun film, ci are citeva oficii secundare (patru, scenografie, costume, cintec si Penelope in rol secundar dar ea tocmai l-a luat la Woody in Vicky Cristina Barcelona-pe 15 feb la ALDmovielight la LIGHT, Liberty mall). parerea mea, cine n-a vazut 8 1/2 sa-l vada, cine l-a vazut, sa-l revada ;-> si a lui Ebert la fel:
My problem may be that I know Fellini's "8½" (1963) too well. Your problem may be that you don't know it well enough. Both of us may be asking, who exactly was "Nine" made for?(.....)My closing advice is very sincere: In the life of anyone who loves movies, there must be time to see "8½." You can watch it instantly right now on Netflix or Amazon. What are you waiting for?
