Cannes Classics 2011

lectia de cinema va fi data de Malcolm Mc Dowell si se va prezenta Portocala mecanica , restaurata, si un documentar despre ea la 40 de ani dupa !
Plus Puzzle of a Downfall Child de Jerry Schatzberg (USA, 1970) cu Faye Dunaway (ambii prezenti), fotogrfaia lui din care s-a facut afisul editiei 64 !

si Invitatia lui Jean-Paul Rappeneau (79 de ani), cu Le Sauvage/Salbaticul reconstituit !
programul complet aici

1. A Trip to the Moon (Le Voyage dans la lune) by Georges Méliès (France, 1902, 16')
2. Clockwork Orange by Stanley Kubrick (USA, 1971, 137')
3. The Machine to Kill Bad People (La Macchina Ammazzacattivi) by Roberto Rossellini (Italy, 1952, 80')
4. A Bronx Tale by Robert De Niro (USA, 1993, 121').
5. The Conformist (Il Conformista) by Bernardo Bertolucci (Italy, 1970, 118')
6. Sugar Cane Alley (Rue Cases-Négres) by Euzhan Palcy (France, 1983, 106')
7. Puzzle of a Downfall Child by Jerry Schatzberg (USA, 1970, 105')
8. The Law of the Border (Hudutlarin Kanunu) by Lufti O. Akad (Turkey, 1966, 74')
9. No Man’s Land (Niemandsland) by Victor Trivas (Germany, 1931, 81').
10. The Children of Paradise (Les Enfants du paradis) by Marcel Carné (France, 1945, 190')
11. Despair by Rainer Werner Fassbinder (Germany, 1978, 115')
12. The Savage (Le Sauvage) by Jean-Paul Rappeneau (France, 1975, 106')
13. Chronicle of a Summer (Chronique d’un été) by Jean Rouch and Edgar Morin (France, 1960, 91')
14. The Assassin (L’Assassino) by Elio Petri (Italy, 1961, 100')


documentare:

The Look by Angelica Maccarone (Germany / France, 2011, 95')
Corman's World: Exploits Of A Hollywood Rebel by Alex Stapleton (USA, 2011, 125')
Belmondo ... Itineraire by Vincent Perrot and Jeff Domenech (France, 2011, 86')
Kurosawa’s Way (Kurosawa, la Voie) by Catherine Cadou (France, 2011, 52')
Once Upon a Time ... A Clockwork Orange (Il était une fois… Orange mécanique) by Antoine de Gaudemar and Michel Ciment (France, 2011, 52')

Lumet: un articol instructiv !

Endurance: Survival lessons from Lumet e un articol exhaustiv de pe situl istoricului, teoreticianului si criticului de film David Bordwell. In el se insereaza citate din cei mai respectabili critici americani care l-au infierat pe Sidney Lumet de-a lungul carieriei sale extrem de lungi si eclectice. As putea spune si inegale dar ei nu s-au luat de The Wiz ci de Pawnbroker sau Serpico. In special Pauline Kael, si e rusinos ce scrie.
Bordwell are dreptate, necroloagele-ogurile au fost classy, dar de-a lungul timpului Lumet a devenit clasic pentru ca a rezistat, a supravietuit, a continuat. A journeyman indeed, dar Long Day’s Journey into Night :). De exemplu am vazut acum The Last Mobile Hot Shots (1970), dupa o piesa de Tennessee Williams, scenariu de Gore Vidal, cu un extrem de unsual James Coburn. Dar e un curio si cam atit ! Am fost mereu dezamagit de The Hill/Colina (1966), un film pe care tatal meu il idoliza (imagine in schimb brici !). Dar ramin timeless The Pawnbroker si The Offence si Prince of the City, filme de care lumea, chiar si cea educat cinefila, nu are habar.

sau Verdictul, un superb film si un superb rol pentru Newman !
iata cum incepe prezentarea de pe imdb:

Though not as consistent as Martin Scorsese or Stanley Kubrick, Sidney Lumet is nevertheless a master of cinema.

De ce simt cumva o contatie negativa ? Exista o unica comparatie Lumet/Kubrick, Fail-sSafe vs. Dr. Strangelove si e urita povestea si ce i-a facut Kubrick lui Lumet pentru ca versiunea serioasa a povestii (anume fail-Safe, a sa fiind parodica,sa nu-l concureze ! Dar despre caracterul lui Kubrick intrebati-l mai bine pe Kirk Douglas :->
Oricum Lumet trebuie comparat cu generatia lui de regizori, colegii care au inceput in televiziune (anii '50, anii de aur, inceputul absolut, pe Coasta de Est, cu live shows, black and white), si s-au mutat in cinema. Dupa cum ii mentioneaza David Bordwell: John Frankenheimer, Martin Ritt, Richard Lester, Franklin J. Schaffner.

[they] won big projects early on, but they also faded faster. As they were moving out of the game in the 1970s and 1980s, Lumet was getting his second wind. He ground movies out–good, so-so, or wretched–like a contract director of the studio days. Sometimes he had a strong stretch, as in the early 1980s, and sometimes not. He started in his early thirties with Jean Vigo’s cameraman Boris Kaufman, shooting crystalline black and white. At the end he was making a feature in high-definition video.

...pe care sunt mindru ca am vazut-o la cinema in Franta. Da, e vorba de Before the Devil Knows You're Dead (2007), si in care a fost comparat cu Oliver Stone si Tarantino, fiecare pe rind care ar fi putut sa-i fie fii sau nepoti !

The Russia House (1990)

"This is about honor and not idelogy"
Cred ca cel mai frumos lucru din The Russia House este muzica, o imbinare perfecta de est si vest, de jazz si duduk (primul score care foloseste acest instrument, sau cel putin primul pe care l-am auzit eu-in loc de tambal, sitar, sau alte instrumente exotice). Muzica lui Jerry Goldmith exprima emotia unei iubiri dramatice, in linia lui Dr. Jivago si imbina cle 2 lumi diferite, reprezentate de romance-ul dintre Blair-Sean Connery, si Katya, Michelle Pfeiffer, in Perestroika, pe fundalul unei povesti de spionaj imaginate de John le Carré in 1989 si ecranizata de australianul Fred Schepisi in 1990 (Carré a co-scris scenariul, alaturi de Tom Stoppard). E al doilea film filmat in Rusia de un studio american (dupa Red Heat-1988), extrem de turistic, prin cele mai frumoase locatii din Moscova si St. Petersburg (pe atunci inca Leningrad).

Am vazut prima data filmul in 1992 pe video, l-am revazut pe dvd acum 2 ani si m-a emotionat, am dat pe tvr2 asta seara si am ramas pe el (no commercials si nothing interresting on HBO si TNT helped). Connery e impecabil, si foloseste si saxofonul in pauzele sale Harry Palmer-esti de jazz, combinate cu bautul stil Richard Burton-esc din The Spy Who came from the Cold. E un Carré cald, neobisnuit, probabil inspirat de deschiderea zidurilor, si oarecum optimist fata de alte jocuri mai murdare din bibliografia lui. Ajutat si faptul ca protagonistul, Blair Barley, nu e spion si publicist, batriior, betivan si invins de viata, cu toate iluziile pierdute. E un romance adult care se consuma pe muzica lui Goldsmith, cel mai pregnat element al filmului ! Mai aproape de White Nights al lui Taylor Hackford, decit de Tinker, tailor, Soldier, Spy ! Imi place mult finalul din Lisabona, apartamentul renovat de Barley si pianul care completeaza saxofonul si apoi solo de saxofon. Branford Marsalis-soprano sax, Michael Lang -pian si John Patitucci la bass.

Film de Craciun (a iesit de Craciun in 1990), re-vazut de Paste !

Roluri secundare briliante, Klaus Maria Brandauer e fizicianul cu alias Dante, Edward Fox e contactul britanic, Roy Scheider, J.T. Walsh si John Mahoney sunt CIA, iar regizorul Ken Russell apare ca o vulpe batrina din MI6. Titlul vine de la sectiunea MI6 care se ocupa de URSS la acea data. Cronicile americane au fost rezervate, ca si receptia de atunci, Pfeiffer a fost nominalizata la un Glob de Aur- filmul a fost si la Berlinale in competie-e un film prea european ca sensibilitate si era prea proaspat Razboiul Rece la acea data, se tine bine azi, si poate fi incadrat mai mult in zona film de dragoste decit thriller de spionaj.
8 din 10 ! 4 din 5 !

XX-intreg filmul poate fi vazut pe youtube !!!

RIP Kevin Jarre

nascut in 1954, fiul actritei Laura Devon. Kevin Jarre si-a luat numele de familie de la tatal adoptiv, compozitorul Maurice Jarre, devenind peste timp fratele vitreg al lui Jean Michel.
A murit la 56 de ani pe 3 aprilie de insuficienat cardiaca si imdb a dat stirea abia acum ! E trecut ca scenaristul filmelor Rambo (unde a scris doar story-ul), Glory si Tombstone (1993), unde a fost si regizorul original, inlocuit dupa 6 saptamini de productie de Kurt Russell (necreditat) si George Pan Cosmatos. Glory (1989) a fost nominalizat la Globul de aur pentru cel mai bun scenariu -filmul a luat 3 Oscaruri. Kevin era un pasionat de istorie, mai ales perioada razboiului civil. A scris scenariul la Glory, primul film despre soldati negri in aceasta epoca si cu greu a fost produs, pina la urma de Edward Zwick (si regizor), cu Denzel Washington in rolul principal. Jarre are un cameo in film ca un soldat alb.

"I never thought I could interest anybody in it. A Civil War epic, about black people? But I'd got really attached to the story.... I'd end up in tears when I got through writing."(

Kevin Jarre, 1990)

Scenariul sau la Tombstone ( original de 157 de pagini, la 120 poate fi citit aici), e dat ca exemplu de veridicitate istorica pentru Wyatt Earp, filmul nu exista decit ciuntit-problemele lui de productie sunt epice ! iar concurenta cu productia Warner a lui Kevin Costner/Lawrence Kasdan care a dat filmul lung si prost cit o zi de post ! i-a daunat la maxim ! Jarre mai e creditat ca producator la The Jackal si producator executiv la The Mummy (unde are credit de screenstory) si e autorul story-ului la The Devil's Own (1997, ultimul film al lui Alan J. Pakula), o alta productie plina de calamitati !
un necrolog din LA Times aici
Obituary-ul din TMZ a fost criticat pentu ca l-a creditat drept Kevin Jaffe, mentionind apoi, the Genius who wrote..." Sic-k