1 februarie 2007
am văzut din taxi afişul la Dimitri from Paris, (e ciordello din Scarface ) alb-negru, DJ Dimitri mai bine făcea ceva cu Dr Jivago ..., care, DVD cum ziceam data trecută, e un chix mix de dvd, cum e şi cazul cu alte chiftele care apar în România în care-şi bat joc de cinefilul onest deh, intreprinzătorii noştrii distribuitori...aş face scandal la protecţia consumatorului dar trebe mai întâi să cumpăr un exemplar, aşa că nu dau 50 RON pe un film
care m-a costat până acum 2 ediţii frecate pînă la no disc, fire de păr alb în cap, lucruri distruse în casă, suflet şi în gând....but true love non disputandum... /look, the pellicans fly...
+
OSCAR NOMINEE # 3. Mark Whalberg, pentru rol secundar. Asta apropo că
se face Departed 2, nu vă spolieresc filmul dar toată lumea moare şi doar Whalberg cel spurcat la gură (să-şi ia Plak Out, 168.000 lei vechi la Sensibu, recomandat de stomatoloaga meu), continuă, cică trebe şi De Niro să joace în serie, acum se scrie scenariul-...Scorsese are first option...De Niro o să mai joace şi în Meet the Fockers 3, pînă atunci. După aia poate fac şi prequelul după modelul Infernal Affairs, dar nu cred, oricum, la schimbările lui Monahan faţă de originalul lui Andy Lau& Alan Mak, cine ştie ce idee are omul.-..deci dacă Marky Mark nu ia acum, o să poată pentru The DEPARTED 2: THE ARRIVED
+
aştept albumul tribut Morricone (articol tribut grozav aici), "We All Love Ennio Morricone," , cu participarea lui Bruce Springsteen, Celine Dion, Quincy Jones, Herbie Hancock, Roger Waters (cu Lost Boys Calling, piesă de pe genericul final din 1900-legenda pianistului, cu Eddie Van Halen la chitară! ).
Pînă atunci iată , Ecstasy of Gold, live, care pe acest disc e cântată de Metallica.
+
vreau să-mi iau THE MAGUS (1968), Magicianul deşi Magul ar fi traducrea mai potrivită, film infam (pentru puriştii de John Fowles), redescoperit de Sight and Sound...
E lat şi pentru prima dată în format, lat, 2.35, nu ca SCARFACE scos de Euro Ent. la noi (now, you get the picture ? / Technicolor !). Io l-am văzut în vremurile pirateriei video optzeciste, fullframe şi alb-negru şi nu mi s-a părut aşa vomistic. Michael Caine e Nicholas Urfe, eroul manipulat ca personajele din thrillerele de Brian De Palma, Anthony Quinn e magul Conchis, Candice Bergen şi Anna Karina sunt femeile fatale. Regizor, Guy Green, care e faimos ca directorul de imagine al lui David lean la Marile speranţe şi Oliver Twist. Deci....parafrazez, cine nu l-a văzut să-l vadă mâine, cine l-a văzut să-l vadă mâine (mai întâi trebe să-l comande sau să-l downloadeze, depinde de cât e de Mag sau Magician)
+
asha, asta
din ţara Cosmos unde ma văzut-o pe Monica Dean 3 minute în seria a patra din Nip/Tuck, serial, cum am zis, cu un panchant pentru Rolling Stones (dar extraordinar de suprarealist episodul cu şoarecele Vincent pe piesa lui Don Mc Lean, credeam că e Donovan dar nu era, cu Starry Night, o să vedeţi în 2008 pe Pro TV sau pe dvd dacă scot sezonul 4 înainte de 3 !!! )
versiunea 1.3. redux (incl. ROCKLAND & alinland)
vineri, 2 februarie 2007
marți, 30 ianuarie 2007
SNOB DE CINEMA (feat. dvd Scarface)
Snob de cinema
iată introducerea în original, şi cu mîna pe dvd şi pe pereţii inutili de vhs-uri, jur că până ieri nu am ştiut că sunt un SNOB (merci Le Corse) :
„The Film Snob’s stance is one of proprietary knowingness—the pleasure he takes in movies derives not only from the sensory experience of watching them, but also from knowing more about them than you do, and from zealously guarding this knowledge from the cheesy, Julia Roberts-loving masses, who have no right whatsoever to be fluent in the works of Samuel (White Dog) Fuller and Andrei (the original Solaris) Tarkovsky. The Film Snob fairly revels, in fact, in the notion that The Public Is Stupid and Ineducable, which is what sets him apart from the more benevolent film buff, the effervescent, Scorsese-style enthusiast who delights in introducing novitiates to The Bicycle Thief and Powell-Pressburger movies.”
da ne-au descoperit, suntem cu toţii nişte snobi nenorociţi, mai puţin, citez, “the normal, non-sociopathic, movie-loving people”.
aşa că, dacă vreţi vă comandaţi frumos acest dicţionar The Film Snob*s Dictionary: An Essential Lexicon of Filmological Knowledge, iată fragmente de capitole aici
şi vă puneţi la punct ca să vă puteţi duela cu snobii despre Daniel Emilfork , Lucio Fulci
sau „the name is Brian”.
dar tot aici aflaţi că, e mai grav cu rockul, şi snobii ăia
sunt mai zgomotoşi, îi ştiu eu de la Blues Cafe, am subzis (şi scris) chiar...
+
chestia asta cu snobismul mi-a amintit, să nu cumva să cumpăraţi DVD-ul cu SCARFACE apărut la noi, meniul în româneşte, nici un bonus, nu e nici măcar în format (SACRILEGE, my liege), cu peste 40 % lipsă de imagine, aşa cum l-am văzut la video pe vremuri, bine că nu e şi alb negru cu subtitluri în olandeză sau versiunea TV fără fuckuri, thanx euro entertainement http://www.euroent.ro/ (situl cu pagina în construcţie), care şi aşa au cele mai scumpe preţuri la dvd, dar bună iniţiativă că aduc Neil Young-Heart of Gold, că o fi mega, s-or cumpăra vreo trei exemplare *rock snobii subcategoria Crazy Horse la coadă !!!
vive les snobes du cine egal verite !!! non ?
iată introducerea în original, şi cu mîna pe dvd şi pe pereţii inutili de vhs-uri, jur că până ieri nu am ştiut că sunt un SNOB (merci Le Corse) :
„The Film Snob’s stance is one of proprietary knowingness—the pleasure he takes in movies derives not only from the sensory experience of watching them, but also from knowing more about them than you do, and from zealously guarding this knowledge from the cheesy, Julia Roberts-loving masses, who have no right whatsoever to be fluent in the works of Samuel (White Dog) Fuller and Andrei (the original Solaris) Tarkovsky. The Film Snob fairly revels, in fact, in the notion that The Public Is Stupid and Ineducable, which is what sets him apart from the more benevolent film buff, the effervescent, Scorsese-style enthusiast who delights in introducing novitiates to The Bicycle Thief and Powell-Pressburger movies.”
da ne-au descoperit, suntem cu toţii nişte snobi nenorociţi, mai puţin, citez, “the normal, non-sociopathic, movie-loving people”.
aşa că, dacă vreţi vă comandaţi frumos acest dicţionar The Film Snob*s Dictionary: An Essential Lexicon of Filmological Knowledge, iată fragmente de capitole aici
şi vă puneţi la punct ca să vă puteţi duela cu snobii despre Daniel Emilfork , Lucio Fulci
sau „the name is Brian”.
dar tot aici aflaţi că, e mai grav cu rockul, şi snobii ăia
sunt mai zgomotoşi, îi ştiu eu de la Blues Cafe, am subzis (şi scris) chiar...
+
chestia asta cu snobismul mi-a amintit, să nu cumva să cumpăraţi DVD-ul cu SCARFACE apărut la noi, meniul în româneşte, nici un bonus, nu e nici măcar în format (SACRILEGE, my liege), cu peste 40 % lipsă de imagine, aşa cum l-am văzut la video pe vremuri, bine că nu e şi alb negru cu subtitluri în olandeză sau versiunea TV fără fuckuri, thanx euro entertainement http://www.euroent.ro/ (situl cu pagina în construcţie), care şi aşa au cele mai scumpe preţuri la dvd, dar bună iniţiativă că aduc Neil Young-Heart of Gold, că o fi mega, s-or cumpăra vreo trei exemplare *rock snobii subcategoria Crazy Horse la coadă !!!
vive les snobes du cine egal verite !!! non ?
Cary Grant, mr. Smith şi the awful truth, Oscar nom # 2 e sîngeriu, SAG.
29 ianuarie 2007
Dilema de duminică seara, la ce să ne uităm, la Rocky sau la Cary Grant ?
Şi suavul câştigă, fără a avea nevoie de knock out. la fel ca şi alb-negrul care cică e mai odihnitor pentru ochi dar te şi adoarme mai repede, la fel ca lectura unei cărţi. So, THE AWFUL TRUTH (Leo Mc Carey, 1937). Highlight-ul e Mr Smith, care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu un melon (bowler hat), nu v-aţi prins, nu e Brad Pitt ci un cîine foxterrier genial. Cary joacă minunat în acest prototip perfect de upper class sophisticated comedy, în genul lui Lubitsch, cu aere de screwball. Irene Dunne este irezistibilă dar Cary e în filmul perfect, filmul în care Cary Grant e Cary Grant, cu un an înainte de Bringing Out Baby (nu ştiu dacă de aici i-a venit lui Hawks ideea de a-i da partener un pui de leopard, sau în cazul lui ONCE UPON A TIME o omidă dansatoare invizibilă (v. entry din 19 ian). Iar Ralph Bellamy e un milionar petrolist din Oklahoma, care învaţă pe propria-i piele că femeile sunt frivole şi “a boy’s best friend is his mother”. Nu ştiu dacă lui Hunter Thompson de aia îi plăcea cântecul cu “I wanna go home, where the Buffalo roam”.
+
mi-a apărut un articol în Observatorul cultural NR. 99. Se numeşte “Borat cel voinic şi globurile de aur”, şi în el l-am redescoperit pe Ray Arco, personaj faimos al revistei “Cinema” din perioada de tristă amintire. U’ll see why !
+
OSCAR NOMINEES # 2 Leonardo DiCaprio
în loc să-i dea pt DEPARTED l-au nominalizat pentru Blood Diamond. Pe undeva ascuns se află şi un film, într-un extrem de lung promo ONU, UNICEF. Deh, un film de Ed Zwick.
O singură glumitză mishto, în mijlocul unui sat pîrjolit , un negru îl vede pe Digimon cu DiCaprio şi-l întreabă, ce-i cu ăsta, “e înebunit după diamante”, zice Dijimon. “Bine că n-au găsit încă petrol”, zice negrul fantomatic. “Să vezi atunci belea pe noi”.
Şi acest diamant sîngeriu e nominalizat la cinci Oscaruri, actor, actor în rol secundar (Djimon Hounsou), montaj, sunet şi montaj sonor. Io n-am prea auzit sunetul din cauza muzicii care era o clonare de zimmereală de prost gust şi mă gîndeam că e făcută de vreun junior de la media ventures până la genericul final cînd am văzut că e un quickie de James Newton Howard. Cred că africanii au toate motivele să se declare jigniţi pentru cum sunt prezentaţi, problema e că nu-ţi pasă de ei, ccea ce de fapt e tristul adevăr, v. Somalia, Rwanda, etc. E un film albuliu, făcut de albi, pentru albi, care rulează cu un promo înainte, help the bla bla...
+
s-au dat SAG (Screen actor’s guild awards) . De obicei cine ia, ia şi Oscarul, distribuţia-ansamblu din Little Miss Sunshine, Whitaker, Mirren, Eddie Murphy şi Jennifer Hudson. Julie Andrews ia lifetime achievement. Pentru Mary Poppins sau pentru SOB, “I’m gonna show my boobies” ?
+
asha, so I’ll show ya mine. Mâine veţi afla de ce sunt eu şi people I know, nişte snobi, pardon, film snobs înfumuraţi şi afurisiţi.
Dilema de duminică seara, la ce să ne uităm, la Rocky sau la Cary Grant ?
Şi suavul câştigă, fără a avea nevoie de knock out. la fel ca şi alb-negrul care cică e mai odihnitor pentru ochi dar te şi adoarme mai repede, la fel ca lectura unei cărţi. So, THE AWFUL TRUTH (Leo Mc Carey, 1937). Highlight-ul e Mr Smith, care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu un melon (bowler hat), nu v-aţi prins, nu e Brad Pitt ci un cîine foxterrier genial. Cary joacă minunat în acest prototip perfect de upper class sophisticated comedy, în genul lui Lubitsch, cu aere de screwball. Irene Dunne este irezistibilă dar Cary e în filmul perfect, filmul în care Cary Grant e Cary Grant, cu un an înainte de Bringing Out Baby (nu ştiu dacă de aici i-a venit lui Hawks ideea de a-i da partener un pui de leopard, sau în cazul lui ONCE UPON A TIME o omidă dansatoare invizibilă (v. entry din 19 ian). Iar Ralph Bellamy e un milionar petrolist din Oklahoma, care învaţă pe propria-i piele că femeile sunt frivole şi “a boy’s best friend is his mother”. Nu ştiu dacă lui Hunter Thompson de aia îi plăcea cântecul cu “I wanna go home, where the Buffalo roam”.
+
mi-a apărut un articol în Observatorul cultural NR. 99. Se numeşte “Borat cel voinic şi globurile de aur”, şi în el l-am redescoperit pe Ray Arco, personaj faimos al revistei “Cinema” din perioada de tristă amintire. U’ll see why !
+
OSCAR NOMINEES # 2 Leonardo DiCaprio
în loc să-i dea pt DEPARTED l-au nominalizat pentru Blood Diamond. Pe undeva ascuns se află şi un film, într-un extrem de lung promo ONU, UNICEF. Deh, un film de Ed Zwick.
O singură glumitză mishto, în mijlocul unui sat pîrjolit , un negru îl vede pe Digimon cu DiCaprio şi-l întreabă, ce-i cu ăsta, “e înebunit după diamante”, zice Dijimon. “Bine că n-au găsit încă petrol”, zice negrul fantomatic. “Să vezi atunci belea pe noi”.
Şi acest diamant sîngeriu e nominalizat la cinci Oscaruri, actor, actor în rol secundar (Djimon Hounsou), montaj, sunet şi montaj sonor. Io n-am prea auzit sunetul din cauza muzicii care era o clonare de zimmereală de prost gust şi mă gîndeam că e făcută de vreun junior de la media ventures până la genericul final cînd am văzut că e un quickie de James Newton Howard. Cred că africanii au toate motivele să se declare jigniţi pentru cum sunt prezentaţi, problema e că nu-ţi pasă de ei, ccea ce de fapt e tristul adevăr, v. Somalia, Rwanda, etc. E un film albuliu, făcut de albi, pentru albi, care rulează cu un promo înainte, help the bla bla...
+
s-au dat SAG (Screen actor’s guild awards) . De obicei cine ia, ia şi Oscarul, distribuţia-ansamblu din Little Miss Sunshine, Whitaker, Mirren, Eddie Murphy şi Jennifer Hudson. Julie Andrews ia lifetime achievement. Pentru Mary Poppins sau pentru SOB, “I’m gonna show my boobies” ?
+
asha, so I’ll show ya mine. Mâine veţi afla de ce sunt eu şi people I know, nişte snobi, pardon, film snobs înfumuraţi şi afurisiţi.
duminică, 28 ianuarie 2007
Eaten Alive (1977) aka Death Trap
aka Crocodilul mortii
+CULT MOVIES #1
pe 25 ianuarie a fost ziua lui Tobe Hooper, un alt master of horror (v. Carpenter), mă chinuiam să văd de trei zile dar cad jos şi adorm, capodopera de exploitation EATEN ALIVE, aka DEATH TRAP, adică le crocodile de la mort/// in 1976. Finalmenete am făcut serial /trei episoade), dar am dat şi înapoi pe DVD, aşa că am văzut unele scene de mai multe ori. Goodie, goodie !!! Chestia cu crocodilul a fost o încercare de awareness sale post Jaws, alfel e un film paroxistic, ultra-rar, mega-cult, de un prost gust incredibil, (atât de over the top e), care de fapt mă chinuiam să-l văd de 20 de ani (mersi, Ndugu şi La mulţi ani). Nenică, ce-a făcut Tobe cu sunetul, şi contrar lui TCM (pentru neofiţi Texas Chainsaw Massacre), al doilea film e one of a kind. Şi a citat Tarantino din el, faza cu My name is Buck (un tânăr Robert Englund pre-Freddy). Şi cu Willam Finney (Fantoma paradisului, Brian De Palma, dah !), Mel Ferrer (what?) şi Marilyn Burns din TCM. Iar Neville Brand în rolul uber-psycho-ului cositor şi gator-friendly Judd ar fi trebuit să ia un premiu, cred că Billy Bob Thornton îl imită în Sling Blade, iar rolul lui e asemănător cu al lui Joe Spinell în Maniac.
3 1/2 din 5, adica 7 din 10 !
*am scos din postul original cronicheta la filmul lui Tobe Hopper, sa fie de sine statatoare cu ocazia funesta a disparitiei lui William Finney, 14 aprilie 2012 !
+CULT MOVIES #1
pe 25 ianuarie a fost ziua lui Tobe Hooper, un alt master of horror (v. Carpenter), mă chinuiam să văd de trei zile dar cad jos şi adorm, capodopera de exploitation EATEN ALIVE, aka DEATH TRAP, adică le crocodile de la mort/// in 1976. Finalmenete am făcut serial /trei episoade), dar am dat şi înapoi pe DVD, aşa că am văzut unele scene de mai multe ori. Goodie, goodie !!! Chestia cu crocodilul a fost o încercare de awareness sale post Jaws, alfel e un film paroxistic, ultra-rar, mega-cult, de un prost gust incredibil, (atât de over the top e), care de fapt mă chinuiam să-l văd de 20 de ani (mersi, Ndugu şi La mulţi ani). Nenică, ce-a făcut Tobe cu sunetul, şi contrar lui TCM (pentru neofiţi Texas Chainsaw Massacre), al doilea film e one of a kind. Şi a citat Tarantino din el, faza cu My name is Buck (un tânăr Robert Englund pre-Freddy). Şi cu Willam Finney (Fantoma paradisului, Brian De Palma, dah !), Mel Ferrer (what?) şi Marilyn Burns din TCM. Iar Neville Brand în rolul uber-psycho-ului cositor şi gator-friendly Judd ar fi trebuit să ia un premiu, cred că Billy Bob Thornton îl imită în Sling Blade, iar rolul lui e asemănător cu al lui Joe Spinell în Maniac.
3 1/2 din 5, adica 7 din 10 !
*am scos din postul original cronicheta la filmul lui Tobe Hopper, sa fie de sine statatoare cu ocazia funesta a disparitiei lui William Finney, 14 aprilie 2012 !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)