Snob de cinema
iată introducerea în original, şi cu mîna pe dvd şi pe pereţii inutili de vhs-uri, jur că până ieri nu am ştiut că sunt un SNOB (merci Le Corse) :
„The Film Snob’s stance is one of proprietary knowingness—the pleasure he takes in movies derives not only from the sensory experience of watching them, but also from knowing more about them than you do, and from zealously guarding this knowledge from the cheesy, Julia Roberts-loving masses, who have no right whatsoever to be fluent in the works of Samuel (White Dog) Fuller and Andrei (the original Solaris) Tarkovsky. The Film Snob fairly revels, in fact, in the notion that The Public Is Stupid and Ineducable, which is what sets him apart from the more benevolent film buff, the effervescent, Scorsese-style enthusiast who delights in introducing novitiates to The Bicycle Thief and Powell-Pressburger movies.”
da ne-au descoperit, suntem cu toţii nişte snobi nenorociţi, mai puţin, citez, “the normal, non-sociopathic, movie-loving people”.
aşa că, dacă vreţi vă comandaţi frumos acest dicţionar The Film Snob*s Dictionary: An Essential Lexicon of Filmological Knowledge, iată fragmente de capitole aici
şi vă puneţi la punct ca să vă puteţi duela cu snobii despre Daniel Emilfork , Lucio Fulci
sau „the name is Brian”.
dar tot aici aflaţi că, e mai grav cu rockul, şi snobii ăia
sunt mai zgomotoşi, îi ştiu eu de la Blues Cafe, am subzis (şi scris) chiar...
+
chestia asta cu snobismul mi-a amintit, să nu cumva să cumpăraţi DVD-ul cu SCARFACE apărut la noi, meniul în româneşte, nici un bonus, nu e nici măcar în format (SACRILEGE, my liege), cu peste 40 % lipsă de imagine, aşa cum l-am văzut la video pe vremuri, bine că nu e şi alb negru cu subtitluri în olandeză sau versiunea TV fără fuckuri, thanx euro entertainement http://www.euroent.ro/ (situl cu pagina în construcţie), care şi aşa au cele mai scumpe preţuri la dvd, dar bună iniţiativă că aduc Neil Young-Heart of Gold, că o fi mega, s-or cumpăra vreo trei exemplare *rock snobii subcategoria Crazy Horse la coadă !!!
vive les snobes du cine egal verite !!! non ?
versiunea 1.3. redux (incl. ROCKLAND & alinland)
marți, 30 ianuarie 2007
Cary Grant, mr. Smith şi the awful truth, Oscar nom # 2 e sîngeriu, SAG.
29 ianuarie 2007
Dilema de duminică seara, la ce să ne uităm, la Rocky sau la Cary Grant ?
Şi suavul câştigă, fără a avea nevoie de knock out. la fel ca şi alb-negrul care cică e mai odihnitor pentru ochi dar te şi adoarme mai repede, la fel ca lectura unei cărţi. So, THE AWFUL TRUTH (Leo Mc Carey, 1937). Highlight-ul e Mr Smith, care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu un melon (bowler hat), nu v-aţi prins, nu e Brad Pitt ci un cîine foxterrier genial. Cary joacă minunat în acest prototip perfect de upper class sophisticated comedy, în genul lui Lubitsch, cu aere de screwball. Irene Dunne este irezistibilă dar Cary e în filmul perfect, filmul în care Cary Grant e Cary Grant, cu un an înainte de Bringing Out Baby (nu ştiu dacă de aici i-a venit lui Hawks ideea de a-i da partener un pui de leopard, sau în cazul lui ONCE UPON A TIME o omidă dansatoare invizibilă (v. entry din 19 ian). Iar Ralph Bellamy e un milionar petrolist din Oklahoma, care învaţă pe propria-i piele că femeile sunt frivole şi “a boy’s best friend is his mother”. Nu ştiu dacă lui Hunter Thompson de aia îi plăcea cântecul cu “I wanna go home, where the Buffalo roam”.
+
mi-a apărut un articol în Observatorul cultural NR. 99. Se numeşte “Borat cel voinic şi globurile de aur”, şi în el l-am redescoperit pe Ray Arco, personaj faimos al revistei “Cinema” din perioada de tristă amintire. U’ll see why !
+
OSCAR NOMINEES # 2 Leonardo DiCaprio
în loc să-i dea pt DEPARTED l-au nominalizat pentru Blood Diamond. Pe undeva ascuns se află şi un film, într-un extrem de lung promo ONU, UNICEF. Deh, un film de Ed Zwick.
O singură glumitză mishto, în mijlocul unui sat pîrjolit , un negru îl vede pe Digimon cu DiCaprio şi-l întreabă, ce-i cu ăsta, “e înebunit după diamante”, zice Dijimon. “Bine că n-au găsit încă petrol”, zice negrul fantomatic. “Să vezi atunci belea pe noi”.
Şi acest diamant sîngeriu e nominalizat la cinci Oscaruri, actor, actor în rol secundar (Djimon Hounsou), montaj, sunet şi montaj sonor. Io n-am prea auzit sunetul din cauza muzicii care era o clonare de zimmereală de prost gust şi mă gîndeam că e făcută de vreun junior de la media ventures până la genericul final cînd am văzut că e un quickie de James Newton Howard. Cred că africanii au toate motivele să se declare jigniţi pentru cum sunt prezentaţi, problema e că nu-ţi pasă de ei, ccea ce de fapt e tristul adevăr, v. Somalia, Rwanda, etc. E un film albuliu, făcut de albi, pentru albi, care rulează cu un promo înainte, help the bla bla...
+
s-au dat SAG (Screen actor’s guild awards) . De obicei cine ia, ia şi Oscarul, distribuţia-ansamblu din Little Miss Sunshine, Whitaker, Mirren, Eddie Murphy şi Jennifer Hudson. Julie Andrews ia lifetime achievement. Pentru Mary Poppins sau pentru SOB, “I’m gonna show my boobies” ?
+
asha, so I’ll show ya mine. Mâine veţi afla de ce sunt eu şi people I know, nişte snobi, pardon, film snobs înfumuraţi şi afurisiţi.
Dilema de duminică seara, la ce să ne uităm, la Rocky sau la Cary Grant ?
Şi suavul câştigă, fără a avea nevoie de knock out. la fel ca şi alb-negrul care cică e mai odihnitor pentru ochi dar te şi adoarme mai repede, la fel ca lectura unei cărţi. So, THE AWFUL TRUTH (Leo Mc Carey, 1937). Highlight-ul e Mr Smith, care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu un melon (bowler hat), nu v-aţi prins, nu e Brad Pitt ci un cîine foxterrier genial. Cary joacă minunat în acest prototip perfect de upper class sophisticated comedy, în genul lui Lubitsch, cu aere de screwball. Irene Dunne este irezistibilă dar Cary e în filmul perfect, filmul în care Cary Grant e Cary Grant, cu un an înainte de Bringing Out Baby (nu ştiu dacă de aici i-a venit lui Hawks ideea de a-i da partener un pui de leopard, sau în cazul lui ONCE UPON A TIME o omidă dansatoare invizibilă (v. entry din 19 ian). Iar Ralph Bellamy e un milionar petrolist din Oklahoma, care învaţă pe propria-i piele că femeile sunt frivole şi “a boy’s best friend is his mother”. Nu ştiu dacă lui Hunter Thompson de aia îi plăcea cântecul cu “I wanna go home, where the Buffalo roam”.
+
mi-a apărut un articol în Observatorul cultural NR. 99. Se numeşte “Borat cel voinic şi globurile de aur”, şi în el l-am redescoperit pe Ray Arco, personaj faimos al revistei “Cinema” din perioada de tristă amintire. U’ll see why !
+
OSCAR NOMINEES # 2 Leonardo DiCaprio
în loc să-i dea pt DEPARTED l-au nominalizat pentru Blood Diamond. Pe undeva ascuns se află şi un film, într-un extrem de lung promo ONU, UNICEF. Deh, un film de Ed Zwick.
O singură glumitză mishto, în mijlocul unui sat pîrjolit , un negru îl vede pe Digimon cu DiCaprio şi-l întreabă, ce-i cu ăsta, “e înebunit după diamante”, zice Dijimon. “Bine că n-au găsit încă petrol”, zice negrul fantomatic. “Să vezi atunci belea pe noi”.
Şi acest diamant sîngeriu e nominalizat la cinci Oscaruri, actor, actor în rol secundar (Djimon Hounsou), montaj, sunet şi montaj sonor. Io n-am prea auzit sunetul din cauza muzicii care era o clonare de zimmereală de prost gust şi mă gîndeam că e făcută de vreun junior de la media ventures până la genericul final cînd am văzut că e un quickie de James Newton Howard. Cred că africanii au toate motivele să se declare jigniţi pentru cum sunt prezentaţi, problema e că nu-ţi pasă de ei, ccea ce de fapt e tristul adevăr, v. Somalia, Rwanda, etc. E un film albuliu, făcut de albi, pentru albi, care rulează cu un promo înainte, help the bla bla...
+
s-au dat SAG (Screen actor’s guild awards) . De obicei cine ia, ia şi Oscarul, distribuţia-ansamblu din Little Miss Sunshine, Whitaker, Mirren, Eddie Murphy şi Jennifer Hudson. Julie Andrews ia lifetime achievement. Pentru Mary Poppins sau pentru SOB, “I’m gonna show my boobies” ?
+
asha, so I’ll show ya mine. Mâine veţi afla de ce sunt eu şi people I know, nişte snobi, pardon, film snobs înfumuraţi şi afurisiţi.
duminică, 28 ianuarie 2007
Eaten Alive (1977) aka Death Trap
aka Crocodilul mortii
+CULT MOVIES #1
pe 25 ianuarie a fost ziua lui Tobe Hooper, un alt master of horror (v. Carpenter), mă chinuiam să văd de trei zile dar cad jos şi adorm, capodopera de exploitation EATEN ALIVE, aka DEATH TRAP, adică le crocodile de la mort/// in 1976. Finalmenete am făcut serial /trei episoade), dar am dat şi înapoi pe DVD, aşa că am văzut unele scene de mai multe ori. Goodie, goodie !!! Chestia cu crocodilul a fost o încercare de awareness sale post Jaws, alfel e un film paroxistic, ultra-rar, mega-cult, de un prost gust incredibil, (atât de over the top e), care de fapt mă chinuiam să-l văd de 20 de ani (mersi, Ndugu şi La mulţi ani). Nenică, ce-a făcut Tobe cu sunetul, şi contrar lui TCM (pentru neofiţi Texas Chainsaw Massacre), al doilea film e one of a kind. Şi a citat Tarantino din el, faza cu My name is Buck (un tânăr Robert Englund pre-Freddy). Şi cu Willam Finney (Fantoma paradisului, Brian De Palma, dah !), Mel Ferrer (what?) şi Marilyn Burns din TCM. Iar Neville Brand în rolul uber-psycho-ului cositor şi gator-friendly Judd ar fi trebuit să ia un premiu, cred că Billy Bob Thornton îl imită în Sling Blade, iar rolul lui e asemănător cu al lui Joe Spinell în Maniac.
3 1/2 din 5, adica 7 din 10 !
*am scos din postul original cronicheta la filmul lui Tobe Hopper, sa fie de sine statatoare cu ocazia funesta a disparitiei lui William Finney, 14 aprilie 2012 !
+CULT MOVIES #1
pe 25 ianuarie a fost ziua lui Tobe Hooper, un alt master of horror (v. Carpenter), mă chinuiam să văd de trei zile dar cad jos şi adorm, capodopera de exploitation EATEN ALIVE, aka DEATH TRAP, adică le crocodile de la mort/// in 1976. Finalmenete am făcut serial /trei episoade), dar am dat şi înapoi pe DVD, aşa că am văzut unele scene de mai multe ori. Goodie, goodie !!! Chestia cu crocodilul a fost o încercare de awareness sale post Jaws, alfel e un film paroxistic, ultra-rar, mega-cult, de un prost gust incredibil, (atât de over the top e), care de fapt mă chinuiam să-l văd de 20 de ani (mersi, Ndugu şi La mulţi ani). Nenică, ce-a făcut Tobe cu sunetul, şi contrar lui TCM (pentru neofiţi Texas Chainsaw Massacre), al doilea film e one of a kind. Şi a citat Tarantino din el, faza cu My name is Buck (un tânăr Robert Englund pre-Freddy). Şi cu Willam Finney (Fantoma paradisului, Brian De Palma, dah !), Mel Ferrer (what?) şi Marilyn Burns din TCM. Iar Neville Brand în rolul uber-psycho-ului cositor şi gator-friendly Judd ar fi trebuit să ia un premiu, cred că Billy Bob Thornton îl imită în Sling Blade, iar rolul lui e asemănător cu al lui Joe Spinell în Maniac.
3 1/2 din 5, adica 7 din 10 !
*am scos din postul original cronicheta la filmul lui Tobe Hopper, sa fie de sine statatoare cu ocazia funesta a disparitiei lui William Finney, 14 aprilie 2012 !
Children of Men (2006)-cronica mea
Save the Women and Children First! - Children of Men
de
Alin Ludu Dumbravă
aparut in ziarul Ziua, decembrie 2006 si apoi pus pe liternet
Nu credeam că Alfonso Cuarón poate să facă un asemenea film. Mai degrabă aş fi mizat pe compatriotul lui, Del Toro, sau pe Fernando Meirelles. Children of Men e un SF nihilist şi întunecat, Brazil combinat cu Fahrenheit 451 şi cu 1984, plus toată acţiunea condensată din War of the Worlds al lui Spielberg. Nu Code 46 şi nici The Handmaid's Tale. Cuarón a făcut mici bijuterii din mari francize, Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban, cel mai bun din Potter-i dar orişicât, un Potter, Great Expectations şi The Little Princess, şi eroticul coming-of-age Y tu mamá también.
Ca de obicei traducerea românească a titlului e lipsită de sens, Copiii tatălui, care tată, bre? Barză, brânză, viezure, da să trăiţi. Dar tot conaţionalii o scriu şi pe Oana Pellea, cu un rol "cărnos" în film, (ţiganca Marichka cu câinele), pe frontispiciul cinema Studio, Pelea cu un singur l.
Children of Men e adaptarea unei cărţi de P.D. James, apărută în 1992, a cărui acţiune se petrecea în 2021. Filmul s-a mutat în 2027. Toate celelalte ţări s-au dus, numai perfidul Albion mai rezistă. Londra e o imensă aglomerare urbană, imensă, murdară şi pestriţă. Lumea e în derivă, muribundă, bântuită de ultimul flagel, infertilitatea. Clive Owen este Theo, un ratat alcoolic, cu ochi trişti şi famelici. El acceptă să însoţească o femeie în zona liberă, fără a şti care vor fi consecinţele. Owen e secondat în această cruciadă apocaliptică de Julianne Moore, care, deşi e creditată a doua pe generic, are un rol minor, dar pivotal, Michael Caine, aşa cum nu l-aţi văzut niciodată, un bătrân hippy stoner protestatar şi Peter Mullan, alias sergentul sadic Syd. Şi Oana Pellea (care vorbeşte româneşte, ceea ce pentru restul e păsăreşte), dar filmul e un turn Babel cu emigranţi, musulmani, terorişti, fanatici religioşi şi soldaţi nemiloşi. Aşa trebuia să arate naivul şi simplistul V for Vendetta (cam asta era viziunea apocaliptică a autorului Alan Moore). Un intermezzo amuzant, satiric, absurd îl are ca protagonist pe Danny Huston într-o secvenţă amintind de Ministerul Propagandei din Brazil, situată la Battersea Power Station (rapel Pink Floyd - Animals) pe acordurile la "The Court of Crimson King" (King Crimson).
Filmul e însă plin de referinţe culturale, de la David de Michelangelo şi Guernica lui Picasso, la reclamele tip Big Brother de pe pereţi sau de pe ecrane, sau reperele audio, de la "Hush" la "Ruby Tuesday". Trebuie menţionat contrapunctul, rolul animalelor de-a lungul filmului (căprioara, pisica, vacile, câinii, o adevărată arcă a lui Noe în materie de zoologie). Dincolo de tezismul inerent, Children of Men este un film-urmărire, un film futurist de acţiune (Cuarón dixit), şi un film despre epoca prezentă, cu acuitate politică. Are uluitoare secvenţe filmate dintr-o bucată, una din ele într-o maşină în mişcare, din interiorul ei, cu inovaţii tehnice care dau un aer de imediat. Directorul de imagine Emmanuel Lubezki, colaboratorul fidel al lui Cuarón e unul din adevăraţii poeţi al breslei. Fluenţa camerei dă un maxim de intensitate, este aerul de Black Hawk Down (Terry Needham, asistentul de regie, face asta la toate filmele lui Ridley Scott), şi tehnicile documentaristo-realiste ale lui Paul Greengrass din Black Sunday. Plus prezenţa intensă a lui Clive Owen, acest futurist cavaler al tristei figuri. Toate fac din Children of Men unul din cele mai bune (şi cele mai importante) filme ale anului.
de
Alin Ludu Dumbravă
aparut in ziarul Ziua, decembrie 2006 si apoi pus pe liternet
Nu credeam că Alfonso Cuarón poate să facă un asemenea film. Mai degrabă aş fi mizat pe compatriotul lui, Del Toro, sau pe Fernando Meirelles. Children of Men e un SF nihilist şi întunecat, Brazil combinat cu Fahrenheit 451 şi cu 1984, plus toată acţiunea condensată din War of the Worlds al lui Spielberg. Nu Code 46 şi nici The Handmaid's Tale. Cuarón a făcut mici bijuterii din mari francize, Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban, cel mai bun din Potter-i dar orişicât, un Potter, Great Expectations şi The Little Princess, şi eroticul coming-of-age Y tu mamá también.
Ca de obicei traducerea românească a titlului e lipsită de sens, Copiii tatălui, care tată, bre? Barză, brânză, viezure, da să trăiţi. Dar tot conaţionalii o scriu şi pe Oana Pellea, cu un rol "cărnos" în film, (ţiganca Marichka cu câinele), pe frontispiciul cinema Studio, Pelea cu un singur l.
Children of Men e adaptarea unei cărţi de P.D. James, apărută în 1992, a cărui acţiune se petrecea în 2021. Filmul s-a mutat în 2027. Toate celelalte ţări s-au dus, numai perfidul Albion mai rezistă. Londra e o imensă aglomerare urbană, imensă, murdară şi pestriţă. Lumea e în derivă, muribundă, bântuită de ultimul flagel, infertilitatea. Clive Owen este Theo, un ratat alcoolic, cu ochi trişti şi famelici. El acceptă să însoţească o femeie în zona liberă, fără a şti care vor fi consecinţele. Owen e secondat în această cruciadă apocaliptică de Julianne Moore, care, deşi e creditată a doua pe generic, are un rol minor, dar pivotal, Michael Caine, aşa cum nu l-aţi văzut niciodată, un bătrân hippy stoner protestatar şi Peter Mullan, alias sergentul sadic Syd. Şi Oana Pellea (care vorbeşte româneşte, ceea ce pentru restul e păsăreşte), dar filmul e un turn Babel cu emigranţi, musulmani, terorişti, fanatici religioşi şi soldaţi nemiloşi. Aşa trebuia să arate naivul şi simplistul V for Vendetta (cam asta era viziunea apocaliptică a autorului Alan Moore). Un intermezzo amuzant, satiric, absurd îl are ca protagonist pe Danny Huston într-o secvenţă amintind de Ministerul Propagandei din Brazil, situată la Battersea Power Station (rapel Pink Floyd - Animals) pe acordurile la "The Court of Crimson King" (King Crimson).
Filmul e însă plin de referinţe culturale, de la David de Michelangelo şi Guernica lui Picasso, la reclamele tip Big Brother de pe pereţi sau de pe ecrane, sau reperele audio, de la "Hush" la "Ruby Tuesday". Trebuie menţionat contrapunctul, rolul animalelor de-a lungul filmului (căprioara, pisica, vacile, câinii, o adevărată arcă a lui Noe în materie de zoologie). Dincolo de tezismul inerent, Children of Men este un film-urmărire, un film futurist de acţiune (Cuarón dixit), şi un film despre epoca prezentă, cu acuitate politică. Are uluitoare secvenţe filmate dintr-o bucată, una din ele într-o maşină în mişcare, din interiorul ei, cu inovaţii tehnice care dau un aer de imediat. Directorul de imagine Emmanuel Lubezki, colaboratorul fidel al lui Cuarón e unul din adevăraţii poeţi al breslei. Fluenţa camerei dă un maxim de intensitate, este aerul de Black Hawk Down (Terry Needham, asistentul de regie, face asta la toate filmele lui Ridley Scott), şi tehnicile documentaristo-realiste ale lui Paul Greengrass din Black Sunday. Plus prezenţa intensă a lui Clive Owen, acest futurist cavaler al tristei figuri. Toate fac din Children of Men unul din cele mai bune (şi cele mai importante) filme ale anului.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)