8 mai 2014, Romexpo !!!
communique:
Peter Gabriel, fostul solist şi co-fondator al trupei Genesis, va concerta în premieră în România, la Pavilionul Central al Complexului Romexpo din Bucureşti, pe 8 mai 2014, anunţă Emagic.
Concertul face parte din turneul “Back To Front”, prin care cântăreţul britanic aniversează 25 de ani de la lansarea albumuli “So”, apărut în 1986.
Proaspăt nominalizat pentru includerea în The Rock and Roll Hall of Fame, Peter Gabriel este unul dintre artiştii internaţionali a căror cariera impresionează prin longevitate, inovaţie şi versatilitate. Cu 6 statuete Grammy, 3 Brit Awards si alte 13 trofee MTV Video Music Awards, Peter Gabriel este unul dintre cei mai influenţi artisti din industria muzicală internaţională, fiind recunoscut ca atare şi în cadrul BMI London Awards, odată cu acordarea premiului BMI Icon pentru întreaga activitate.
Albumul “So” a fost privit ca o adevarată revelaţie încă din primele zile de la apariţie, ajungând pe prima poziţie în UK Album Chart şi pe locul al doilea în Billboard 200 US. “Sledgehammer”, “Big Time”, “In Your Eyes” şi “Don’t Give Up”, un duet emoţionant cu Kate Bush, sunt doar cateva dintre hit-urile care au urcat rapid în clasamentele internaţionale.
“Sledgehammer” a fost de altfel şi piesa cu care Peter Gabriel şi-a detronat fostii colegi din trupa Genesis, ocupând prima poziţie în topul din Statele Unite. Single-ul s-a bucurat şi de un videoclip special care a stabilit noi standarde de creatie vizuală în industria muzicală.
Biletele au preţuri cuprinse între 165 lei şi 495 lei şi vor fi disponibile la vânzare începând cu 7 noiembrie 2013 în reţeaua MyTicket şi online pe www.myticket.ro.
Preţ bilete:
Tribune 165 lei
Golden Ring (în picioare) 175 lei
Premium Seats (locuri pe scaune) 385 lei
Diamond Seats (locuri pe scaune) 495 lei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu