vineri, 29 ianuarie 2016

David Gilmour -cronica la concertul de la Pula. Delicate sound of...

Cronica mea la concertul David Gilmour a aparut in Dilema Veche,
link web aici
acum am pus-o si aici, per posteritatis, pt ca Gilmour e in topul meu de concerte si albume 2015 !
Alin Ludu DUMBRAVĂ
08 Octombrie 2015

David Gilmour Live: Delicate Sound of…
Deci am fost și la Gilmour. După 21 de ani de cînd am vrut să-l văd cu Pink Floyd la Praga! Și nu într-un loc oarecare, ci la Pula, un loc de care românii sînt legați în mod special. A fost primul concert din turneul Rattle That Lock, titlul noului său album, al patrulea din carieră, apărut oficial pe 18 septembrie.

Gilmour nu a mai avut turneu de nouă ani, de la discul anterior, On An Island. După o repetiție generală la Brighton, turneul a început pe 12 septembrie pe Arena Romana de la Pula, Croatia, cea mai întreagă arenă romană de tip Collosseum din lume (dintre cele şase rămase intacte). Mini-turneul european mai cuprinde concerte în spaţii istorice deschise, Arena Romană din Verona, hipodromul din Florența și Amfiteatrul de la Orange, pînă la seria indoors de la Royal Albert Hall. Biletele pentru turneu au fost epuizate din martie, la mai puțin de o oră de la punerea în vînzare.

Am ajuns cu greu, cu planuri refăcute și ocoluri startegice, o călătorie în care numai cu bicicleta nu am mers, în rest mașini, tren, autobuz, avion, metrou și chiar înot. Am ajuns În Croaţia de la Brașov la Treviso, și coechipierul meu Vlad din Sardinia, cu un detour prin Slovenia, cu niște fani italieni tineri, care nu mai prinseseră bilete în Italia, și am plecat înapoi pînă la Budapesta cu niște fani ucranieni. Am întîlnit și vecini bulgari, și greci, și compatrioți.

Arena are capacitatea de cam 5000 de oameni, dar era înconjurată de o mulțime impresionantă, care putea zări de afară, printre coloane scena, ceea ce face din Pula un loc unic de concert. (Spre exemplu, la Verona aceste spații sînt acoperite și sînt puse scaune peste tot.) Aici, spiritul balcanic-mediteranian cu influențe latine a dus la o atmosferă absolut relaxată.
Alături de trupa sa de acompaniament, care îi include pe Phil Manzanera (Roxy Music) și pe Guy Pratt (Pink Floyd) la bass, Gilmour a cîntat fantastic, două ore și jumătate (plus antract de 20 minute). A prezentat nu mai puțin de şapte piese de pe albumul nou (din zece!). Efecte vizuale spectaculare, sunet impecabil! Macarelele din port, în depărtare, colorate în diverse culori, dădeau și ele un efect suprarealist. Un concert miraculos, cu efect de panaceu muzical absolut, In Any Tongue!



Setlist:

5 A.M.
Rattle That Lock
Faces of Stone
Wish You Were Here
A Boat Lies Waiting
The Blue
Money
Us and Them
In Any Tongue
High Hopes

----antract----

Astronomy Domine
Shine On You Crazy Diamond
Fat Old Sun
On an Island
The Girl in the Yellow Dress
Today
Sorrow
Run Like Hell

Bis:

Time
Breathe
Comfortably Numb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu