marți, 17 februarie 2015

No Country for Old Men (2007)

pentru ca dam filmul vineri la Cinemateca Patria, Brasov in seria sunt sefii juriului anul acesta la Cannes (deci ii vom omagia din nou in luna mai), am mai umblat la arhive :)
*
Miniaturi - No Country for Old Men
Alin Ludu Dumbravă din revista Freestyle, martie 2008
Cel mai interesant film de la Cannes din competiţie anul trecut este această revenire la formă a fraţilor Coen, totodată prima ecranizare din filmografie, anume după romanul lui Cormac McCarthy (N.2015: al carui prim scenariu original a fost The Counsellor in 2013 la peste 80 de ani !). O poveste la graniţa Texasului cu Mexicul, cu bani din droguri, 2 milioane de dolari, heroină şi multe cadavre lăsate în drum.
Opt nominalizări la Oscar din care a adunat patru premii, anume pentru cel mai bun film, cel/cei mai bun(i) regizor(i), scenariu adaptat şi actor în rol secundar (nominalizările fiind pentru imagine - Roger Deakins, nominalizat şi pentru The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, montaj - Roderick Jaynes (adica fratii sub pesudonim), mixaj sunet şi montaj sunet.

Javier Bardem este excepţional în rolul misteriosului şi excentricului killer Anton Chigurh, Tommy Lee Jones este şeriful bătrân şi mizantrop iar Josh Brolin, în rolul lui Moss, clona lui Nick Nolte tânăr şi brunet. Cel mai ambiţios film al lui Joel şi Ethan Coen.

Orice asemănare cu Blood Simple este voită.

(Cinci stele din cinci), (N.2015; acum dupa 7 ani as merge pe 4,5 din 5, daca am voie :)
in topul meu de filme pe 2007 pe locul ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu