miercuri, 4 noiembrie 2009

Constantine (2005)

am revazut Constantine pe dvd dupa sala de cinema in primavara 2005. Editia dubla pe dvd cu extra-uri cool, printre care un subplot cu demonita Ellie, pierdut in film. Am vazut si scena de dupa generic, pe care atunci in sala (Patria) cred ca nu au lasat-o taind genericul, Butchering as usual. Am vazut extra-urile, despre Lawrence regizind first time, despre Hellblazer, comicul original, trasmutat in L.A. si despre productie.

Ambitos vizual si blockbuster atipic, am aflat si de ce pe sapca mea scrie "proprety of Ravenscar", e Arkham asylum-ul lor.

am gasit si cronica mea la film, pe care n-am pus-o pe liternet, asa ca o postez aici, e un pic tongue/in-cheek cum era si spiritul meu at the times.

Exorcistul în Matrix

Constantine nu e scary dar e rated R (la noi AG-14). Totodată e o reclamă la faptul că fumatul cauzează cancer. Pentru că asta e boala de care suferă eroul principal, detectivul de paranormal John Constantine, exorcist de halfbreeds, corcituri adică demoni care nu pot intra în lumea noastră dar pot da sugestii.
Sugestii au fost date şi producătorilor atunci când s-au apucat să adapteze banda desenată / romanul grafic (spuneţi-i cum vreţi) Vertigo DC Hellblazer de Garth Ennis şi Jamie Delano. Fanii aveau toate motivele să fie supăraţi pentru că în sursa originală John Constantine (creat de Alan Moore în Swamp Thing), e englez, are accent de Liverpool, face parte din working class, e blond, nears (modelul e Sting), face glume ireverenţioase tot timpul, fumează neîncetat şi bea vârtos. Ceea ce Keanu Reeves nu e şi nu prea translează. În plus Keanu e Neo. Presupun că aşa au vîndut şi conceptul într-o şedinţă timpurie de producţie, “ Exorcistul în Matrix”, “Keanu plus efecte vizuale scumpe şi un regizor novator” (adică venit proaspăt dintr-un mediu visual, aşa cum e regizorul de videoclipuri care debutează în lung metraj, Francis Lawrence). Plus un buget de o sută de milioane de dolari. 20 % pentru Neo, pardon Keanu. Variaţiuni pe aceiaşi idee, iniţial filmul trebuia să-l facă Tarsem Singh (The Cell) cu Nicolas Cage, pentru mine Mickey Rourke în Angel Heart rămâne singurul anti-erou damnat care ar putea semăna cu Constantine, americanizat sau nu, un cronicar îl dădea ca preferat pe Denis Leary. Deh, filme de o sută de milioane de marafeţi cu Denis Leary? Keanu e însă neaşteptat de bun în film, mai matur decât Neo dar nu e funny decât ocazional. A slăbit şi arată ca şi cum ar vrea să joace la Tarantino în Reservoir Dogs 2. Comparaţia cu Matrix apare invariabil mai ales când el trece în lumi diferite, şi când eşti bombardat cu efecte speciale dar filmul nu se decide dacă e un joc de Playstation, sau doar o combinaţie voită stylish de End of Days cu Blade, Exorcistul şi Omen. Mi-a adus aminte şi de Hellboy-ul de anul trecut, cu care are în comun suliţa destinului (suliţa lui Longines, cea care l-a ucis de fapt pe Iisus, pe care au avut-o în posesie naziştii şi subiectul unui comix cu Indiana Jones). Insertul de începutul lui Constantine spune că cine are suliţa destinului stăpâneşte lumea. Dar am văzut-o în BPRD (Biroul pentru activitate paranormală din Hellboy) şi asta nu l-a ajutat pe Ron Perlman. În fine, mult mambo jumbo, despre diavol dar şi redemption şi în final despre lăsatul de fumat. Lawrence are tendinţe de David Fincher dar numai cu o tendinţă nu treci nici drumul; cel mai mult mi-a plăcut cadrul de introducere al personajului principal cu ţigara care cade din taxi. Filmat de virtuosul Phillipe Rousselot (Regina Margot şi mai nou colaboratorul lui Tim Burton), Constantine are două guest star-uri neaşteptate care-i cresc gradul de nonconformism, Peter Stormere e Lucifer şi Tilda Swindon e arhanghelul Gabriel. Am aflat dintr-un interviu cu regizorul şi de ce e iadul situat în Los Angleles. Ideea e că oriunde exişti în acel moment, există o variantă a iadului şi una a raiului. Deci iadul pe care-l văd J.C. (iniţialele nu vin de la John Carpenter) şi Isabel/ Angela (Rachel Weisz) este acela de sub Hollywood, şi cel care-l vedem noi…în fine, nici o problemă, Constantine 2 e pe drum !!!

Alin Ludu Dumbravă/Sapte seri/2005


addenda: se pare ca nu e pe drum, cost 100 mil $, incasari SUA 75 mil in sali, plus cam 150 ww, not enough for a sequel...desi pe imdb apare in developmnet (real hell for Constantine)

intersanta paralela intre afisul la film si cel la Chinatown, cu fumul care aranjeaza lumina si spatiul...





film: 3 din 5/6 din 10
DVD (editai speciala pe 2 discuri): 4 din 5

Un comentariu:

  1. Da si varianta romaneasca la ideea cu fumul:

    http://www.filme-titrari.com/posters/poster-weekend-cu-mama.jpg

    RăspundețiȘtergere